Now Reading
Ritualurile noastre de zi cu zi

Ritualurile noastre de zi cu zi

Revista Psychologies


Pauza de cafea, mica petrecere aniversara, team-building… Viata noastra profesionala este jalonata de evenimente codate si repetitive, destinate sa omogenizeze colectivitatea. Dar care sa fie semnificatia lor?

In fiecare dimineata, pe coridoare, in colturile mai putin luminate, in biroul unei secretare, un mic grup este intotdeauna prezent si isi bea, relaxat, cafeaua. Rasete, cateva detalii despre viata personala amestecate cu fragmente de viata profesionala, barfe mai mult sau mai putin binevoitoare: intr-o multime de firme aceeasi scena are loc in fiecare zi lucratoare.

Obisnuinta conviviala oarecare fara vreo semnificatie aparte? Nu chiar. Antropo-sociologii, care studiaza viata de la locurile de munca in acelasi fel in care etnologii analizeaza moravurile asa-zis primitive, sustin ca este vorba de un rit. Unul real. Comparabil cu cel celebrat de membrii unui trib african inainte de a pleca la vanatoare.

Dar de unde vine aceasta com­pa­ratie? Este rezultatul initiativei catorva firme de a trimite la locurile de munca etnologi, asa cum a facut in 1984 Vuitton, care a delegat in trei unitati de productie specialisti in cultura traditionala din Papua. Intentia a fost cea de reperare a unor legi, a unor ritmuri specifice unor astfel de colectivitati. Altii au inceput sa-i imite pe cei de la Vuitton: industria aeronautica, cea chimica, sistemul bancar, cateva multinationale sau intreprinderi mici si mijlocii din sectorul tertiar. Viata profesionala este efectiv marcata de evenimente codate si repetitive care transforma o companie intr-un trib aproape omogen. Rolul lor esential este cel de a asigura functionarea organizatiei.

Candidatura, rit de trecere
Primul act al vietii profesionale: candidatura. Adolescentul unei societati primitive este nevoit sa treaca cu bine printr-o serie de probe dificile pentru a face dovada maturitatii sale. La fel, cel care vrea sa obtina un post trebuie sa treaca in mod ritual printr-o serie de etape: prezentarea CV-ului, pregatirea interviurilor de angajare, adoptarea unei tinute business si prezentarea, cu gatul uscat si cu un gol in stomac, in fata unor interlocutori care-i vor deveni colegi sau superiori: directorul de resurse umane „sarmanul” sau presedintele director general „Marele Magician”.

Angajarea, rit de initiere
Candidatura este acceptata. Iata-l pe novice admis in „trib”. In functie de importanta companiei, managerul de resurse umane, un superior direct sau seful ii va comunica, asemenea marelui vrajitor, codurile, ii va releva micile secrete sau il va avertiza asupra tabuurilor majore ale firmei. In unele companii de anvergura, re­cru­tii sunt pusi sa stea pe parcursul u­ne­ia sau mai multor zile intr-o ca­mera izolata. In acest mod ei se vor familiariza cu miturile fondatoare ale noii firme sau cu performantele ei excelente. In majoritatea cazurilor insa ritual de integrare consta intr-un botez direct facut sub supravegherea superiorului ierarhic sau a unui coleg caruia i s-a delegat rolul de mentor.

Intrarea in functie, ritual de integrare
Este momentul ca novicele sa preia haturile noii sale activitati. El va fi acum nevoit, pentru a nu fi respins de clan, sa se acomodeze cu un anumit mod de a saluta dimineata, cu un cod de adresare, cu un vocabular specific. In plus, va trebui sa invete topografia exacta a firmei, sa stie unde se afla spatiile sacre ale autoritatii, unde se gaseste locul rezervat micilor barfe, unde se afla sala de sedinte si cine arbitreaza riturile raz­boinice ale anuntarii rezultatelor sau ale lansarii noilor strategii. Este de asemenea bine sa descopere campul de infruntare intre „masculii dominanti”.

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top