Sa devin adult, chiar trebuie

Dar oare suntem capabili sa dam o definitie starii de adult? „Un copil umflat de varsta“, spunea Simone de Beauvoir. Un personaj rezonabil, care se supune regulilor, limitelor, interdictiilor…

Un barbat de 70 de ani a raspuns chestionarului nostru ca „adultii sunt cei care ucid visurile tinerilor“.

Referinta la varsta adulta nu este ceva fara anumite implicatii. Se vorbeste de clasa adulta de 15-30 de ani. Asadar, nu prea se mai zaresc frontierele dintre adolescenti si tinerii adulti care continua sa asculte aceleasi muzici, sa poarte bascheti… sa traiasca, de asemenea, alaturi de parinti.

In societatile traditionale, varsta matura era consfintita prin rituri de trecere in jurul a 15 ani si, astfel, adolescentul isi asuma propria persoana si nu mai depindea de familie.

Dar in societatile moderne de ce sa pierzi caldura coconului familial si sa te arunci in viata productiva si plina de responsabilitati?

Cam cu 100 de ani in urma, in Europa, copilul nu avea un statut legal recunoscut. Singura sansa pentru a fi recunoscut si luat in serios era sa fie situat in preajma adultilor. Azi, e aproape invers.

Tinerii au devenit prioritari in reprezentarea sociala. Statutul de adult oscileaza intre devalorizare si idealizare. Daca atingem varsta de 30 sau de 40 de ani, renuntarea la sperantele si la visurile copilariei nu este ceva prea atragator.

Drumul catre maturitate trece prin constientizarea realitatii, implicit, a batranetii si mortii. Nu e asa ca am fi preferat sa ramanem toti la scoala primara?

Boris Cyrulnik, psihiatrul vedeta intervievat de atatea ori de Psychologies, spunea ca a devenit adult la sapte ani si a incetat de mult sa mai fie astfel dupa aceea. Este cel care si-a pierdut de mic parintii si bunicii, eveniment care nu avea cum sa nu-l maturizeze prematur.

Dar cand s-a casatorit si a devenit tata, a inteles ca viata nu este decat un imens joc. Dar nu toata lumea ii impartaseste optimismul. Unii nu-si pot asuma responsabilitatile maturitatii si raman adesea „intre varste“, tati sau mame ratate.

Dar de ce aceasta transformare de care unii nu isi dau seama decat dupa ce ea se produce? Si se produce tot mai tarziu, se pare… Alt psiholog celebru, Jaques Salomé, a parasit la 35 de ani cariera din invatamant pentru a urma propria sa cale, lucru care stia ca ii va displacea mamei sale.

Multi fac la un moment dat un gest care ii rupe de trecut si de asteptarile de pana atunci. „Eu m-am trezit la 40 de ani, eram casatorit, destul de fericit, cu un copil. Dar stagnam intr-o meserie care nu imi placea de vreo zece ani. Castigam foarte bine, e adevarat. Dar intr-o dimineata m-am trezit cu dorinta intensa de a face altceva. Mi-am dat demisia, am vandut totul si mi-am luat familia prin lume.“

Dar mai apare ceva: femeile par sa-si asume conditia de adult mai bine decat barbatii. „Din momentul in care mi-am vazut baietelul in patutul lui, mi-am dat seama ca nu imi voi mai oferi vreo distractie daca stiu ca el nu are tot ce ii trebuie.“ Dar numai cativa tati ar putea spune asta…

Caci daca cel mic asteapta totul de la lumea care il inconjoara, adultul stie ca se asteapta de la el sa ofere totul. Timp, bunuri, chiar viata. A deveni adult in zilele noastre este o aventura destul de personala si nu este legata de o anumita varsta biologica, ca in societatile tribale.

Ea este traita subiectiv, ca urmare a unui eveniment simbolic din viata: moartea cuiva drag sau intrarea in parentalitate.

Putem spune ca psihanaliza a aparut pentru a face din copiii intarziati niste adulti, eliberandu-i de reminiscentele dureroase din copilarie. Ceea ce nu inseamna ca putem fi mereu, si fara intrerupere, adulti.

In viata, este evident ca e la fel de greu sa refuzam a deveni adulti pe cat este de greu sa fim in permanenta astfel. Cu atat mai bine! Autocunoasterea nu inseamna oare sa stii unde te situezi?

Sa separi responsabilitatea de lipsa de grija? Seriozitatea de joc? Deschiderea fata de ceilalti de seriozitatea necesara? Conform opiniei psihanalistei Catherine David, a fi adult mai inseamna sa poti sa te deschizi, sa fii autentic.

„Nu am nicio nostalgie dupa copilarie“, spune I. „Atunci eram dependenta si trebuia sa respect toate regulile stupide ale unui mediu religios, de la tara. Azi sunt libera, nu depind de nimeni si fac ce vreau. E bine sa fii mare.“

Adultul (prea) perfect?

Daca multi spun ca nu vor sa devina adulti in adevaratul sens al cuvantului, asta e pentru ca, adesea, ei cred ca exigentele sunt prea mari. Iata care ar fi parametrii maturitatii: