Sa fii gafeur e chiar asa de rau?

Greselile sunt adesea ignorate, nerecunoscute, negate. Comportament nesanatos, evident, insa, daca ni le asumam, ele pot fi motorul unui intreg alt scenariu.

„Daca bacteriile nu ar fi facut greseli, nu am fi fost nici noi aici“, spunea Jean- François Vézina, psiholog si eseist canadian. Aparitia vietii, explica el, este produsul unui accident in universul cosmic. In consecinta, in opinia psihologului, micile sau marile noastre „derapaje“ nu sunt o eroare a functionarii mentale, a carei paradigma ar fi o linie continua si fara obstacole, ci, din contra, sunt esenta, ba chiar expresia ei. Totusi, nimeni sau aproape nimeni nu este cu adevarat pregatit sa auda acest punct de vedere. Si cum greselile sunt asociate cu ideea de vina sau le atribuim o valoare morala, nu ne ajuta prea mult sa le privim cu alti ochi.

Gafe care ne fac sa pierdem teren in fata celorlalti

Greseala este o aberatie in raport cu norma. De orice tip ar fi ea – stiintifica, artistica, morala, religioasa, etc. –, daca o comitem, chiar si fara consecinte, cu aceasta ocazie ne pozitionam in afara grupului. O experienta pe care o putem trai in toata puterea ei atunci cand, de exemplu, gresim sau gafam in fata unei persoane straine. Dar ceea ce este acceptat in mod comun in cultura noastra, poate sa fie considerat socant in alta parte.

In Japonia, de exemplu, sarutul in public este considerat o grava lipsa de respect. Cu totii traim in cautarea perfectiunii, a performantei – personala, sociala, familiala – si cautam aprobarea celorlalti, pe care ne este foarte frica sa o pierdem. Una dintre consecintele acestei temeri este ca avem tendinta sa ne identificam cu latura noastra predispusa spre gafare, ba chiar sa ne confundam cu ea. Pana intr-acolo, incat ne vine sa intram in pamant daca am facut o boacana.

A intreba o doamna mai corpolenta cand naste sau daca stie ce va avea, baietel sau fetita, intra in categoria gafelor clasice, de care ne amintim ulterior razand cu lacrimi. Desi, pe moment, rusinea atinge cote maxime. Aceasta dorinta de a intra in pamant, deci de a parasi lumea, constituie unul dintre raspunsurile recurente la greselile pe care le facem.

Ca si cand o greseala risca sa ne stearga identitatea. Preferam, in consecinta, sa „nu stim nimic“ si traversam o faza de negare, din momentul in care comitem greseala si pana in momentul in care o recunoastem. Lasam de-o parte informatia nedorita, intrucat ea ne arata ca gresim. Asadar, nu stim nimic, nu am facut nimic: ce s-a intamplat?! Aceasta negare actioneaza ca un mecanism de aparare, care ne protejeaza de ceea ce simtim. Caci nimeni nu vrea sa fie confruntat cu acele momente de rusine sau de vina.

Lupta cu gafele

Problema noastra, a oamenilor, in general, este ca refuzam sa admitem ca putem sa ne inselam, de unde si cazuri grave, care se pot sfarsi catastrofal. De exemplu, numeroase erori judiciare, care sunt produsul negarii si incapatanarii unor judecatori fata de propriile lor greseli. Negand, nu doar ne inchidem in noi, dar inchidem si usa imaginatiei si creativitatii.

Ironia sortii este ca multe descoperiri, inventii sunt rezultatul greselilor. Si nu ar trebui sa ne fie rusine ca nu avem mereu dreptate, intrucat greseala este umana. Apanajul omului, singura fiinta dotata cu ratiune. Motiv pentru care trebuie sa lasam garda jos, sa incetam sa mai vrem mereu sa controlam totul si sa acceptam aceste situatii care ne arata limitele personale.

Cu totii am auzit de Farseur, spiridusul care provoaca intalnirile prin hazard, intamplarile si greselile. Adica tot ceea ce constituie viata insasi! Astfel, cei mai mari creatori sunt farseuri, care ne deranjeaza obiceiurile, ne surprind, ne trezesc la realitate, gratie a ceea ce noi consideram, mai intai, niste atentate la bunul gust, la ratiune. Iar cei mai multi dintre ei vor scrie mai tarziu noua norma: ieri – ofensiva si provocatoare, astazi – parte din cotidian.

Lapsusurile care ne lumineaza

Intrucat cunostintele despre lume si despre noi insine evolueaza fara incetare, unii psihanalisti considera greseala chiar chintesenta tratamentului analitic. Ea actioneaza ca o dinamica si intareste avansarea constientizarii. Iata doua exemple: in analiza, pacientul ii incredinteaza analistului idei, sentimente care nu exista. Face, deci, o greseala. Dar aceasta ii va permite sa se elibereze de falsele impresii care il impiedica sa avanseze.

Cat despre lapsusurile pline de sens, ele deschid o usa spre inconstient, care ne permite sa vedem lucrurile mai clar. Deci, putem spune despre analiza ca este o cura a greselii prin greseala. Benjamin Franklin intelesese acest lucru cand scria: „Greseala este de o diversitate inepuizabila, ea nu are realitate, dar este creatia pura si simpla a mintii, care o inventeaza“.

DE LA EROARE, LA DESCOPERIRE STIINTIFICA

Multe inventii sunt rodul „hazardului“, aceasta intamplare fericita, care, lasand „eroarea“ sa se insinueze, determina aparitia noutatii, a descoperiii. Lumea stiintifica este plina de astfel de exemple: precum Alexander Fleming, parintele penicilinei, care, plecand in vacanta si lasand, din greseala, cutiile cu culturi de bacterii deschise, a gasit la intoarcere mucegai, adica penicillium…

Descoperirea vaccinului contra holerei de catre Pasteur ar fi, si ea, datorata uitarii culturilor de virusi, care, inoculati gainilor, si-au demonstrat efectul protector. Pana si calculul metrului etalon de catre Pierre Méchain in secolul al XVII-lea, utilizat inca in prezent, este fals: este mai scurt cu 0,2 mm decat a zecea milioana parte dintr-un sfert de meridian din metrul „initial“. Dar asta a favorizat realizarea de unelte stiintifice de corectare a masurilor.