Sa iertam sau nu tradarea prietenilor?
Este iertarea posibila?
Iertarea cere foarte mult curaj pentru ca necesita asumarea tradarii. Reprosurile, exprimarea durerii invita la dialog.
Este ceea ce creeaza premisele pentru depasirea situatiei. Numai daca celalalt ne-a inteles fragilitatea, isi recunoaste greseala, ne impartaseste remuscarile sale, si numai daca avem disponibilitatea emotionala adecvata putem discuta despre impacare. Indiferent daca asta se intampla sau nu, inaintarea spre viitor este esentiala.
Nu trebuie sa ramanem paralizati, prizonieri ai trecutului, raportandu-ne constant la acea greseala impardonabila, pentru ca prieteniile noi vor fi imposibil de legat.
Relatia de prietenie repune in joc nevoia de iubire initiala pe care o avem pentru mama. Ea se traduce prin dorinta irezistibila de a regasi acea simbioza amenintata cu abandonul, incat tradarea reproduce partial situatia oedipiana, cand constientizam ca dragostea nu este exclusiva.
Pentru prietenia fondata doar pe raportul asemanarii, al relatiei de alter ego, tradarea devine o separare sanatoasa. La fel ca si dragostea, prietenia este o idealizare a celuilalt, unde asteptarile ne umplu lipsurile personale, iar momentul cand vraja dispare, marcheaza autenticitatea relatiei. Pentru ca prietenia sa dureze, este indispensabil sa iesim din aceasta fuziune morbida.
Acceptarea trecutului si a celuilalt
Iertarea mai inseamna renuntarea la conceptia infantila despre prietenie. Cand il acceptam pe celalalt cu toate diferentele sale, cu trasaturile lui magnifice sau mai putin glorioase, ii recunoastem de fapt umanitatea. Acceptam ca este supus greselii si iesim din perspectiva egoista care ne determina sa il vedem ca pe o sursa unica de satisfactii.
„Ioana este prietena mea de la scoala generala. Am trecut impreuna prin inocenta copilariei, vartejul adolescentei si, asa cum ne place sa spunem, acum tatonam intelepciunea maturitatii.
In 30 de ani, m-a dezamagit o singura data, dintr-un motiv destul de serios care totusi nu m-a facut sa imi pierd increderea in ea. Ce-i drept, nu a fost ceva foarte grav, i-am inteles motivele, iar nenumaratele dovezi de prietenie sincera din trecut au atarnat mai mult in balanta“, marturiseste Mirela, 39 de ani.
Este important sa pastram amintirile vii, sa nu pretindem ca am sters totul cu buretele – in final, acestea sunt povestile noastre de viata, din care este bine sa tragem invataminte utile.
„Nu am putut sa reinnod prietenia cu Cristina. M-am consumat atat de mult, incat indiferent cat a insistat ea sa ne impacam, simteam ca nu pot sa o primesc inapoi in inima mea. Ma gandesc cu placere la toate lucrurile facute impreuna, am inteles ce greseli am facut si eu, dar ea, pentru mine, a devenit o simpla cunostinta“, spune Corina, 33 de ani.
Act de credinta, iertarea este imposibil de transat definitiv. Ea vine in timp, fara sa fi hotarat asta in prealabil, indiferent ca am ramas apropiati ori legaturile s-au rupt.
„Cred ca mi-a luat patru ani sa ma eliberez de suferinta, ranchiuna si frustrare. Daca inainte aveam o nevoie frenetica de afectiune si recunoastere“, reia Corina, „astazi, sunt mult mai sigura pe mine. Ma simt puternica si ma pretuiesc mai mult. Nu caut sa plac celorlalti cu orice pret si, chiar daca am mai putini prieteni, pentru ca in timp s-au mai cernut, sunt fericita de calitatea celor ramasi. Sunt transparenta, ma arat cu defectele si calitatile mele, fara sa imi fie teama ca voi fi respinsa sau tradata.“
