Sceptic, epicureu, stoic sau cinic

Care parte a doctrinei stoice ti se propune? Si aici ea poate fi rezumata in cateva vorbe: este vorba de a te abtine, de a suporta. Ceee? Stoicii nu fac decat sa suporte? Inactiunea?

Intelepciunea inseamna sa-ti dai demisia din viata? Dimpotriva, va raspunde stoicul. Daca auzi „suporta si abtine-te“ ca pe un precept al inactiunii, este pentru ca iti imaginezi actiunea ca pe refuz, ca pe o respingere.

Actiunea justa si fecunda nu se poate naste decat dintr-un mare „da“. Actiunea justa nu vine decat din iubire. Acest principiu inseamna nu actiona niciodata pentru propria ta satisfactie.

Nu actiona pe fondul unei suferinte pe care refuzi sa o traiesti. Pentru ca acea actiune, fondata pe un „nu“, nu poate aduce decat rezultate negative. Suporta si abtine-te inseamna „traieste cu propriile suferinte“.

Putin conteaza ca ele vin de la altcineva, pentru ca ele sunt ale tale. Numai tu le poti trai. Acceptarea propriei suferinte, fara a o respinge, inseamna transformarea ei.

In acest sens, stoicismul este o cale spre vindecare, o cale a intelepciunii fondata pe cunoasterea de sine si cea a psihicului omenesc. S-ar spune ca stoicii au avut aceasta capacitate de intuitie exceptionala: oamenii refuza suferinta, o alunga in inconstient.

Aceasta durere va actiona acolo si va afecta viata proprie si pe a altora. Cum sa te vindeci, asadar, daca nu accepti sa o traiesti lucid?

Stoicismul ne invita, de asemenea, sa devenim constienti ca actionam in mare parte pentru a ne feri de rau, de tensiune, de suferinta. Sunt numai actiuni bazate pe „nu“. Muncim pentru a nu mai simti angoasa lipsei.

Ne facem utili pentru a nu ne simti respinsi. Ne angajam politic pentru a nu suferi de injustitie. Aceste actiuni sunt bune din punct de vedere moral; dar ele ne tin departe de noi insine – acest refuz al propriei totalitati, care nu este decat… o lipsa de intelepciune.

Actiunea cea buna, dimpotriva, se bazeaza pe un „da“. „Da“ situatiei prezente, asa cum e ea. „Da“ acestei dorinte pe care o simt de a o schimba. „Da“ consecintelor actelor mele… Antrenamentul stoic inseamna sa actionezi in totala detasare.

Depinde de tragatorul cu arcul sa tinteasca bine. Dar felul cum zboara sageata nu mai depinde de el. Inteleptul stoic este precum actorul care joaca un rol de indragostit: face totul pentru a seduce femeia pe care o iubeste, dar, daca scenariul este cel al unui esec, nu se va sinucide.

Pentru ca el nu se identifica cu personajul sau. Maestrii stoici ne intreaba: nu traim oare ca niste actori deveniti nebuni, care se iau drept personajele pe care le interpreteaza?

Cinicul sau calea nebuniei

Despre Diogene, maestrul cinic, Platon a spus: „E Socrate devenit nebun“. Intelegem de ce… Diogene manca precum cainii, dintr-un vas pus pe sol. Dormea intr-un butoi si traia in cea mai neagra saracie.

Se plimba toata ziua cu o torta aprinsa si striga: „Caut un om“. In acelasi timp, era recunoscut pentru intelepciunea sa indiscutabila de catre toti cei care il intalneau. Pentru un filozof cinic, ceea ce este nebunie in ochii oamenilor, este intelepciune in ochii zeilor.

Daca te inscrii la Scoala Cinicilor, va trebui sa faci niste exercitii. Scopul este sa te eliberezi de ingradirile sociale, de conventii, de artificii. Pentru asta trebuie sa te eliberezi de privirea celorlalti.

Biograful lui Diogene povestea: „Cineva dorea sa devina discipolul sau. El i-a spus ca trebuie sa umble pe ulita cu un peste atarnat de el. Omului i s-a facut rusine, a aruncat pestele si a plecat. Diogene l-a intalnit dupa aceea si i-a spus razand: «Un peste a rupt prietenia noastra.».“

Sensul antrenamentului cinic este destul de transparent: sa invatam sa suportam dispretul altuia in orice circumstante. Pentru asta vom incerca sa devenim tot mai inadecvati. Este o experienta limita, cea mai radicala transformare dintre toate.

Pentru ca nu are nicio justificare, niciun fundament. Si pentru ca cea mai intima dorinta a noastra este aceea de a exista si de a fi confirmati de privirea celuilalt. Facem, astfel, experienta propriului nostru neant…

De ce simtim nevoia atat de puternica de a ne conforma exigentelor societatii? Simplu: pentru a nu intra in aceasta angoasa existentiala majora. Maestrul cinic ne va face sa o incercam.

Poate ca odata cu ea vine o mare suferinta, insa intelepciunea e dupa colt. Vom descoperi astfel fundamentul iluzoriu din spatele nevoii de a fi aprobati. Vom fi astfel liberi si vom trai mai intens, mai creativ.

Stoicii spun ca doctrina lor este cel mai scurt drum catre intelepciune. Maestrii cinici ne propun un drum direct catre noi insine. Lasarea deoparte a acestui „eu“ construit pentru a fi vazut si iubit ne va pune pe drumul cel drept catre fundamentul autentic al fiintei noastre.

Psihanaliza ne aminteste: eul este un sistem de aparare. Uneori este construit in asa maniera, incat ne face sa suferim. Psihoterapia este facuta pentru a ne ajuta sa demolam acest eu suferind si sa il reconstruim in scopul iubirii.

Dar ideea intelepciunii cinice duce mai departe. Reconstruirea eului inseamna reconstructia altui sistem de aparare. Nu e oare posibil sa renuntam la oricare dintre acestea si sa fim spontani, liberi si neconformisti?

Pentru ca ceea ce ne impiedica sa fim fericiti este exact aceasta aparare fara final, „nu“-ul spus vietii…

Sceptic, epicureu sau stoic, toate aceste filozofii ne indeamna sa aruncam la cos sistemele noastre de aparare si sa ne bucuram de viata, pur si simplu.