Secretomania si alte obsesii de azi

De la criza financiara si pana la incalzirea globala, de cate ori nu ne-am indoit de versiunile oficiale transmise de autoritati catre public sau de interpretarile evenimentelor date de mass-media? Teorii conspirative, senzatia constanta ca suntem mintiti, secrete uriase ce nu trebuie sa iasa la iveala…

Probabil ca fiecare dintre noi are cel putin un prieten, un coleg, o ruda care crede cu tarie ca suntem in plin razboi biologic, ca virusul HIV a fost creat in laborator si ca trebuie sa injumatateasca populatia umana, altfel sufocam planeta, sau ca extra­te­restrii sunt stabiliti pe Pamant de milenii.

Fara sa vrea, modernitatea este cea care a deschis cutia Pandorei pentru astfel de „constructii“ intelectuale, totodata simple si complexe, rezultatul firesc al societatilor democratice, in care, invocand dreptul la libera exprimare, unii oameni emit diverse teorii fara urma de dovada sau baza stiintifica.

Si acum se aud destule voci care afirma ca Lady Diana nu a murit accidental, ci ca a fost ucisa pentru ca voia sa se casatoreasca cu un musulman si pata astfel imaginea familiei regale britanice, care nu vedea cu ochi buni faptul ca, chiar si dupa divort, ea era iubita de popor. Sau ca aselenizarea este o minciuna a americanilor, care voiau sa ii faca pe sovietici sa creada ca au castigat batalia pentru cucerirea spatiului…

Subiectele zilnice, atat autohtone cat si cele internationale, cu incarcatura mai serioasa sau frivola, dau nastere la variate scenarii fanteziste discutate in familie, intre prieteni sau la birou, fiind ori un comportament invatat, mostenit, reprodus pentru acceptare sociala sau care tine, pur si simplu, de structura personalitatii fiecaruia, ori are radacini adanci in copilarie.

„Complotita“

Indiferent de nivelul studiilor sau de natio­nalitate, cu totii, la un moment dat, suntem tentati de „complotita“: credinta ca anumite adevaruri deranjante sunt ascunse de guvernanti, bancheri, multinationale, oameni de stiin­ta, care fac tot posibilul sa ne mentina ignoranti.

Cu toate acestea, nu exista o egalitate perfecta in ten­din­ta de a imbratisa teoriile conspirative. Unele persoane sunt inclinate sa creada versiunile oficiale doar din ratiuni politice, pe cand la altii vorbim concret despre personalitati cu dimensiuni paranoice, care vad oriunde minciuni si inselatorii, indiferent de eveniment.

Uneori, chiar si un secret de familie poate sa induca astfel de tendinte constante. Cel care cunoaste un element important din istoria familiei sale, in aceeasi masura ascuns de ceilalti membri, isi va transfera suspiciunea spre alte dimensiuni.  Este o modalitate sigura de a se proteja pe sine si de a pastra nepatata onoa­rea familiei sale.

De la realitate, la fictiune

Inclinatia spre conspiratie ne vizeaza pe toti, pentru ca suntem condusi de emotii. Atunci cand un eveniment tragic, angoasant, bizar se produce, in prima faza, refuzam sa-l credem:  nu s-a intamplat, asa cum „vor ei sa ne convinga“.

De unde si ideea ca Elvis Presley  sau Michael Jackson sunt inca in viata; ori ca Marylin Monroe a fost asasinata pentru ca devenise incomoda din cauza relatiei intime pe care o avusese cu presedintele Statelor Unite.

In urmatoarea etapa, psihicul nostru, care are nevoie de sens, ne indeamna sa aflam „cine are de profitat de pe urma «crimei»“. Caci nimic nu este mai angoasant decat un rau neexplicat, fara motiv.

Astfel, in mod paradoxal, nevoia de a fi rationali si lucizi ne determina sa adoptam teorii care mai de care mai extravagante, si argumentele aparent logice, simple, care ne raspund satisfacator la intrebari, par, dintr-o data, adevarate – inteleg, este clar, deci este adevarat.

La aceste mecanisme se adauga dimensiunea, deloc neglijabila, a placerii: ce poate fi mai incitant decat a te pune in pielea unui detectiv care leaga intre ele elemente disparate si scoate la lumina adevarul?!

Senzatia este atat de intensa, incat devine lesne de inteles de ce preferam propria varianta in locul teoriilor bine argumentate si demonstrate.

Multi specialisti considera ca teoria conspiratiei a devenit un fenomen de masa incepand cu evenimentele de la 11 septembrie 2001, care au provocat un traumatism planetar.

O mana de teroristi deturneaza niste avioane de linie si distrug simbolurile puterii economice din inima New York-ului, o emblema a celui mai puternic stat de pe aceasta planeta. Daca ei sunt vulnerabili, atunci orice este posibil si nimeni nu este protejat.

Vagabondajul imaginatiei

Cum se face ca avem tendinta de a construi un numar nelimitat de scenarii tocmai cand accesul la informatie este atat de usor, iar concretul nu lipseste niciodata din puzzle? Ei bine, vinovata este tocmai aceasta abundenta mediatica in timp real.

Ne este din ce in ce mai greu sa impunem distanta necesara reflectiei cand informatia este imediata, disponibila si vine pe toate canalele de informare.

Este greu sa descoperim care  fotografii sau filme au fost trucate, ce ziar sau canal tv are informatii incomplete sau false, iar nevoia de rating, trafic si like-uri stim cu totii ca respira prin senzationalul de multe ori prost interpretat sau chiar fabricat. Asadar, pe ce criterii ar trebui sa ne mai bazam?

In final, fiecare alege versiunea care ii place mai mult sau care se identifica cu valorile si principiile sale. Sunt nocive sau nu alimentele modificate genetic? Lactatele sunt cancerigene sau, dimpotriva, benefice sanatatii? Este sau nu omul responsabil pentru schimbarile climatice?

Si lista poate continua… Dintr-o data, realitatea nu se mai distinge de fictiune, ea devine un thriller sau un film de groaza fara sfarsit, o superproductie orchestrata de lobby-urile minoritatilor imaginate ca fiind superputernice, dominatoare, cinice si avide dupa bani.

In fata expertilor care se contrazic si nu ajung la nicio concluzie, fie ca este vorba despre ali-mentatie, politica, domeniul  financiar sau mediu, nu este de mirare ca devenim suspiciosi in exces. Teoriile conspirative nu ne-au ocolit nici in copilarie, cand contactul constient cu mediul inconjurator era incarcat de angoase.

Pe la opt luni, deosebirea strainilor de persoanele familiare a produs reflexul fricii, usa zavorata a camerei parintilor, in care nu aveam voie sa intram sau la care mereu trebuia sa ciocanim, ne-a inoculat acel sentiment al lucrurilor ascunse, al secretelor bine pastrate, care ne-au inflacarat imaginatia de mici.

Poate ca amintirea inconstienta a acestei frustrari, a acestei neputinte de a sti ce fac adultii in spatele usilor inchise, ne-a indemnat, la maturitate, sa ne imaginam tot felul de lucruri, inclusiv ca mai marii acestei lumi ne mint, ne ascund lucruri esentiale si incearca sa ne manipuleze prin toate mijloacele posibile.

Timpul necesar reflectiei

Desigur, exista si momentul in care scenariile cu nota de complot se intalnesc cu realitatea. Armele de distrugere in masa care au stat la originea celui de-al doilea razboi din Golf nu au existat niciodata, faimoasa baza militara de la Roswell nu gazduia niciun extraterestru, ci prototipuri de avioane de vanatoare, desi, prin secretomanie, guvernul SUA a aprins cu succes imaginatia publicului de pe glob, nu doar a celui american.