Now Reading
Semne ca ai o prietena nociva

Semne ca ai o prietena nociva

Revista Psychologies

Prietenia este unul dintre mijloacele de suport, sprijin emotional si motivare. Nu o data insa, o prietena se doveste a fi un soi de cal troian.

 

Prietenii inselatoare

Din pacate, nu de putine ori, o prietena isi ascunde cu grija, sau nu, sentimentele de invidie, dependenta sau dorinta de a te imita. Ori, chiar mai grav, de a-ti lua ceea ce este al tau, pentru ca singura nu poate cuceri sau construi.

Este recomandat sa reusesti sa intelegi care sunt valorile si normele la care se raporteaza prietena ta, inainte de a ajunge sa suferi incidente sau neplaceri.

Iar acest lucru il poti face avand rabdare sa cunosti o persoana inainte de a deveni prea apropiate. Poate aveti anumite trasaturi comune care ar justifica o apropiere, poate esti inclinata sa fii foarte deschisa si increzatoare, dar ca in orice situatie, paza buna trece primejdia rea.

Nu spune nimeni sa eviti orice apropiere sau sa te comporti suspicios. Dar pastreaza mereu o distanta sigura si o doza de intimitate care sa iti apartina doar tie.

Daca in timp, persoana se va dovedi demna de incredere si o prietena sincera, poti schimba modul de relationare.

Altfel, alaturi de anumite persoane te poti trezi ca traiesti povestea lor de viata, ca ai dorinte care nu iti apartin, sau ca investesti timp si emotii in lucruri care nu conteaza cu adevarat pentru tine.

Exista cateva tipologii cu care putem avea confruntari sau, alaturi de care, nu ne simtim in largul nostru. Iata-le in cele ce urmeaza.

 

Prietena narcisista

Este un prim model negativ de prietena. O recunosti usor pentru ca este egoista, se iubeste enorm, iar mediul si-l cladeste din prietene sau prieteni de la care sa primeasca in permanenta elogii si complimente.

Deseori pare sa isi caute admiratori in propriul fan club si nu prieteni autentici. Totul trebuie sa se invarta in jurul ei si al dorintelor ei.

Ea decide unde mergeti, cand mergeti, cine face parte din gasca, uneori avand opinii si despre cine se combina cu cine.

Este pretioasa, se alinta mereu si doreste sa fie in permanenta in centrul atentiei. Se considera cea mai frumoasa, deosebita si de neinlocuit.

Daca ai o asemenea prietena, decizia este daca accepti sau nu sa traiesti in umbra ei. Orice incercare de a o face sa inteleaga ca greseste, se poate termina rau pentru tine.

Iar daca insisti, va face totul sa te excluda din grup. Nu uita ca principala ei caracteristica este egocentrismul.

Ea este soarele, iar voi, restul, doar gravitati. Altfel, va da afara din “galaxie”. Daca ii accepti superioritatea si investesti in egoismul ei, puteti ramane prietene… pana cand apare cineva mai interesant.

Este o persoana dificil de schimbat si care, in cele din urma, nu face altceva decat sa iti consume energia. O prietenie trebuie sa se bazeze pe egalitate si sprijin reciproc.

Ori, daca o prietena stie doar sa ia, fara sa ofere nimic in schimb (decat in propriul avantaj) atunci relatia este intr-un singur sens. Cauta prieteni echilibrati si… mai altruisti.

 

Prietena invidioasa

Este cea care isi manifesta nemultumirea indiferent de ceea ce realizezi. Sufera evident de un sentiment de inferioritate, din acest motiv, orice ai face, de regula nu este bine.

Daca ai un prieten, cauta doar defecte, daca ai un job, muncesti prea mult sau esti prea putin platita, iar daca avansezi in cariera, nu a meritat efortul… Invidia duce la nemultumire si inferioritate.

Totodata, atrage dupa sine nevoia de a critica si de a gasi defecte peste tot. Daca ai o astfel de prietena, incearca sa nu intri in jocul ei.

Sustine-ti punctele forte, acolo unde ea vede doar puncte slabe, scoate in evidenta bucuria de a realiza ceva si invit-o sa sarbatoriti.

Atata timp cat nu te lasi poluata de negativismul ei, este posil sa o faci sa iti simta bucuria, si incet incet, sa isi schimbe atitudinea. Totul este ai timp si rabdare.

 

Prietena manipulatoare

Este tipul de personalitate machiavelica. In permanenta gandeste scenarii sau situatii din care are ea ceva de castigat.

O recunosti foarte usor, intrucat tot ceea ce face, este pentru a-si atinge un deziderat personal. Pentru asta este in stare sa strice o prietenie sau sa riste bani, onoare, timp… orice.

Solutia consta in a-i arata forme prin care interesele ei, pot deveni comune sau situatii in care toata lumea are de castigat.

Lectia ei de viata consta in a intelege ca exista altruism, ca poate avea un comportament benefic celor din jur si nu totul trebuie manipulat.

Totusi, un astfel de comportament este destul de dificil de schimbat, fiind deseori definitoriu. Propune-ti cateva exercitii prin care sa o ajuti sa perceapa lucrurile si altfel. Dar totodata, da-ti un termen limita. Nu incerca la nesfarsit, intruct pe termen lung, tot tu ai de pierdut.

 

Prietena negativista

Nimic nu se rezolva, totul este fara rost sau nu merita efortul. Astfel de afirmatii pot fi in egala masura semne clinice ale unei depresii.

O persoana care gandeste in permanenta negativ, care vede catastrofa inainte de evaluarea concreta a situatiei, este predispusa sa faca acest lucru permanent.

In consecinta, fie reusesti sa pui lucrurile in alta perspectiva si sa o scoti din povestea ei de viata, fie te va coplesi. In situatii mai neplacute, poti ajunge chiar sa preiei din gandirea ei negativa.

Incearca sa gasesti situatii in care sa descopere placerile vietii: spectacole, filme, iesiri cu prietnii sau activitati sportive, pentru a-i demonstra ca viata este frumoasa si merita traita.

Daca efortul devine prea mare si rezultatele sunt insignifiante, o poti incuraja sa apeleze la ajutor specializat.

 

Prietena imatura

In permanenta in cautare de experiente. Este cea care isi conduce viata, conform sintagmei “vreau sa imi traiesc viata la maxim”. Din acest motiv, distractia, cluburile, iesirile in oras, discutiile interminabile, schimbarea partenerilor, sunt un mod de trai.

Daca ai energia necesara si eventual esti la varsta experientelor, poate nu strica sa incerci. Dar perspectiva se schimba daca nu mai sunteti in liceu sau facultate,  daca ai familie sau un job care te solicita.

Pentru a iesi din acest cerc vicios are nevoie de mai multa introspectie si, din pacate, nu prea ai cum sa o ajuti. Ce poti face este sa o indrumi sa isi gaseasca interese in care merita investit. Poate fi o pasiune, un hobby sau, de ce nu, propria cariera.

Pentru ea, ar fi util sa descopere un mod de a echilibra nevoia de a-si consuma energia, de a ramane foarte activa, dar de a-si canaliza totodata aceste porniri in directii mai constructive.

Important este ca tu sa iti cunosti limitele si sa nu iti irosesti prea mult timp in activitati care nu te definesc. Poate aveti viziuni diferite despre viata, dar exista cu siguranta si un teren comun pe care va puteti intalni.

 

De Constantin Cornea, psihoterapeut

Clinica Psievolution

www.psievolution.ro

[email protected]

Foto: 123rf.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top