Ai încredere în ceilalți? Nu ți-e teamă să-ți iei un angajament? Ești mulțumită de viața ta? Iată câteva dovezi că ai un stil de atașament securizant.
Nu simți nevoia de libertate sau teamă de angajament. Te bucuri atât de prezența celui de lângă tine, cât și de apropierea emoțională dintre voi.
Nu te simți amenințată de critici, ai încredere în capacitatea ta de-a vedea lucrurile dintr-o latură pozitivă.
Atunci când partenerul de cuplu îți greșește ești capabilă să-l ierți dacă știi că nu a vrut să te rănească în mod intenționat.
Nu te comporți defensiv și nu simți nevoia să răspunzi cu aceeași monedă. Te simți responsabilă de bunăstarea relației tale de cuplu și ești atentă la nevoile celuilalt.
Știi să-ți exprimi sentimentele și nu recurgi la strategii pentru a obține apropierea de partenerul de cuplu.