Sensul ascuns al cuvintelor

Explicit, autorizeaza, isi da acordul, insa, implicit, dezaproba. Ambe­le mesaje ajung la interlocutor, iar da­ca acesta este copil, ii lipsesc mij­loacele pentru a discerne ce in­ten­tioneaza parintele. Nu e vorba neaparat de parinti rai. In general, parintii se straduiesc sa-si faca treaba de parinte cat mai bine. Ei pot dori, constient, sa fie permisivi, insa ceva din ei tradeaza exact contrariul. Situatiile cu adevarat complicate sunt cele care conduc la tulburari psihice atunci cand, implicit, nu mai este vorba numai de dezaprobare, si de minimalizare, ridiculizare, amenintare cu abandonul sau chiar cu pedeapsa.

Una dintre contributiile cele mai valoroase in decriptarea comunicarii dintre parinti si copii a facut-o psihanalistul maghiar Sandor Ferenczi intr-un articol celebru: «Confuzia de limbaj dintre adulti si copii». In timp ce, pentru adulti, un limbaj al pasiunii este firesc, pentru copii este firesc un limbaj al tandretii.

Confuzia apare atunci cand adultii folosesc un limbaj al pasiunii cu copiii, fie cand isi exprima dragostea, fie cand isi exprima iritarea, enervarea. Pentru copii, expresia dragostei intr-un limbaj marcat de pasiune poate fi prea excitant si, deci, traumatizant, la fel cum o pedeapsa, de exemplu, este aplicata cu enervare, razbunare si nu pentru a transmite un mesaj educational.“

Verbal si nonverbal

Decriptarea mesajelor verbale, nonverbale si paraverbale ramane o sarcina dificila chiar cand am atins varsta maturitatii. Cuvintele pot spune, in aparenta, mult mai putin decat gandim, daca tinem cont de faptul ca diferenta dintre viteza cu care circula informatia la nivel cerebral si cea cu care este transmisa la nivel verbal este uriasa. Insa, pe de alta parte, dacainvatam sa „citim“ oamenii dincolo de cuvinte, descoperim ca acestea sunt uneori prea sarace pentru bogatia noastra emotionala.

A sti sa interpretezi corect mesajul celuilalt fara sa exagerezi repre­zinta si o dovada de maturitate si de inteligenta emotionala care se invata.

In cate feluri poti spune „da“

Politetea. Sau „da, dar…” O formulare fermecatoare, care te poate scoate nesifonata din situatii neplacute sau dificile, cu conditia unei oarecare naturaleti. Poate fi semnul unei reactii asertive sanatoase, dar poate ascunde totodata o teama de asumare. Este conditionarea autoimpusa de cei care tind sa paseze responsabilitatea pentru faptele sau nefericirea lor pe umerii celorlalti.

Oportunism. Sau un „da” de reclama, reafirmat mai mereu, excesiv de binevoitor sau de entuziast. Daca este sincer, atunci cei careil spun sunt norocosi. Inseamna ca se simt foarte bine. Pe de alta parte insa, o astfel de reactie este un mod destul de stangaci de a ascunde o stare negativa: dorinta de a fi acceptati cu orice pret, obsesia castigarii bunavointei celorlalti. Este un „da” careil poate da de gol pe cel care il rosteste: prin ton, mimica sau atitudine generala.

Constrangere. Este un „da” asumat, invatat, educat, dificil, pentru ca vine dintr-o atitudine negativa specifica. Este vorba de dictatura propriilor valori, a sentimentului de vina, a dorintei excesive de a nu deranja, de a nu rani. Un „da” din culpa, care, de multe ori, se traduce la nivelul adevaratelor dorinte printr-un „nu, dar…” timid. O afirmatie care este astfel doar pentru ca cel care o rosteste nu poate actiona in alt fel.

Editare de Irina Buda
Foto: Guliver/Getty Image