Spiritualitatea laica exista

Am trait pe propria piele trecerea la alt secol. Ce mostenire ne-a lasat? Pentru unii, un triumf al stiintei si tehnologiei, dar si un camp de ruina a valorilor si certitudinilor. Pentru altii, un camp nou, pe care vom putea imagina si reinventa totul. Ambele sunt adevarate.

Totul depinde de punctul de vedere al fiecaruia. Structurile de rezistenta care veneau de la sine pentru bunicii nostri nu ne mai sustin deloc: religii, antireligii, ideologii, doctrine, politica, sindicate, celule, institutii (inclusiv scoala), valori morale, chiar si cuplul sau familia. Ne raman, intr-adevar, cateva resturi pe care sa mai cladim, insa numai in caz de urgenta! Cat de secatuit, de uzat pare totul! Si noi insine, in centru. Desigur, in picioare, liberi, dar… Realitatea devine prea complicata, prea brutala pentru a o trai.

Crize, boli, despartiri, catastrofe si doliuri care ne prind fara vesta antiglont. Norocosii gasesc putina ascultare si intelegere pe perna sau pe canapea. Pentru restul insa, fiecare cu treaba lui. In trecut, ne rugam, pentru a ne plange sau a implora ceva. Acum, inghitim Valium sau Prozac si simtim in continuare ca ceva nu e in ordine.

Se vorbeste din ce in ce mai mult de spiritualitate, insa nu stim exact ce este. Un cuvant bogat, caruia ii gasim, fiecare, explicatia dorita: ascultarea unei piese de Schubert, meditatia zen, contemplarea boltei instelate – cu varianta colectiva in caz de eclipsa – , lectura de Krishnamurti, orgasme simultane privindu-ne in ochi, miros de tamaie, canturile ritmate din timpul slujbei bisericesti… si, pentru cei care se simt izolati, aderare la diverse secte?

Viata, moartea nu se invata la scoala, nici macar la biserica, iar in familie preferam sa ne uitam la televizor, decat sa ne batem capul cu tot felul de discutii.
Cu toate acestea, nici voi si nici eu nu-i putem scapa. Spiritualitatea? Nevoie confuza, chestionare inevitabila sau sete arzatoare? Daca nu e nici religia, nici intelepciunea, nici sacrul, nici frumusetea, atunci ce este de fapt? Un cocteil din toate? Oare nu ajungem sa vorbim chiar de o „spiritualitate laica“?

Sa incercam, modest, sa analizam mai indeaproape aceasta experienta. Intrucat, oricare i-ar fi sursa, spiritualitatea este traita inainte de a te gandi la ea. „In ziua inmormantarii tatalui meu, am simtit, inexplicabil, ca, in curand, imi va veni randul si mie“, povesteste C. „Ma vedeam deja in aceeasi cutie ca si el si, in mod curios, am simtit o imensa pace interioara. Ca un «da» sincer spus inevitabilului.“

Atunci cand ne simtim cuprinsi de o traire neprevazuta, ceea ce survine uneori in unele momentele de iubire, putem vorbi de o dimensiune spirituala a sinelui. In aceeasi situatie, C. ar fi putut mai degraba sa simta panica decat usurare. Angoasa face si ea parte din spiritualitate. Nu putem aborda misterele
existentei fara urmari.

Marile intrebari

Nasterea noastra, moartea, suferinta noastra, raul, nedreptatea, insusi sensul vietii noastre – ne confruntam, de la inceput pana la sfarsit, cu inexplicabilul. De ceva vreme, stiinta a generat o serie de intrebari: este fiecare gand un schimb chimic in creier? Exista viata numai pe pamant sau si pe alte planete? Prin avort anihilam o fiinta ca noi? Daca Universul are 15 miliarde de ani, ce exista inaintea lui, si unde?

Poate aceasta mareata complexitate sa rezulte dintr-un simplu hazard sau se supune unui plan, si care ar fi acesta? In mod clar, nimeni, inclusiv cei mai savanti dintre savanti, n-ar putea raspunde decat printr-un „nu stiu“ sau printr-un act de credinta.

Dumnezeu poate sa ne ofere o ipoteza seducatoare, familiara. Necazul e ca trebuie sa crezi in asta cu toata fiinta. O credinta discontinua poate fi mai tulburatoare decat un agnostic care-si marturiseste ignoranta. Daca ai credinta viata spirituala se desfasoara in mod natural. Insa adevarata credinta, este rara. Si aici incep atat complicatiile, cat si misterele.

O lume laica si multe obsesii religioase

In schimb, negarea oricarei spiritualitati – voluntara sau aparenta – este, in zilele noastre, mai raspandita. Refuzam sa zabovim asupra intrebarilor care deranjeaza sau facem in asa fel incat sa le evitam. Insa nimic nu ne garanteaza ca nu ne vor asalta razbunator cu ocazia unei inevitabile tragedii. Este unul dintre motivele pentru care anumite persoane bat la usa unei secte.

„Nu mai aveam o parere prea buna despre mine insumi, iar cand am fost concediat, am intrat in panica“, recunoaste M. „Pe atunci, prietenul meu, A., m-a dus la Biserica Adventista. Ei m-au primit si au stiut sa ma ajute sa ies din starea in care ma aflam. Acum nu ma mai simt singur.“ Cumva, sectele prospera, bazandu-se pe o anumita confuzie intre pornirea spirituala si necesitatea terapeutica? Intre credinta si ateismul declarat?

Oricum, multi dintre noi se afla intr-o zona gri. Un camp linistit, in care nu ne mai luptam ca altadata. Spiritualitatea este o tema absolut personala, pana la punctul in care ne sfiim sa vorbim despre ea. Pana si propria sexualitate e un subiect mai comod. Poate si din cauza faptului ca ne este greu sa explicam ceea ce cautam.

„Duc o viata atat de agitata, intre copii si serviciu, incat nu mai am timp sa ma gandesc la lucrurile astea“, explica J., 30 de ani. „Totusi, cand aveam 15-16 ani, am citit, in ultimele randuri din Strainul de Camus, o fraza care m-a impresionat. In celula sa, condamnatul spunea ca «se deschide pentru prima data tandrei indiferente a lumii». Uneori, mi se intampla sa ma gandesc la aceste cuvinte si sa ma intreb daca va trebui sa-mi astept sfarsitul vietii pentru a ma deschide si fata de alte elemente decat cele ale cotidianului.“

Chiar daca refuzam retetele gata facute ale religiilor, nu dispare niciodata dorinta de a ne simti legati de ceva ce ne depaseste, sau de a intelege pe ce anume se bazeaza principiile morale pe care le aplicam, bine sau rau.

Chiar daca budismul ne invita sa recunoastem ca exista sacralitate in gesturile noastre obisnuite, pentru cei mai multi dintre noi, un moment de spiritualitate este ruperea de cotidian. Este o aspiratie de a intra in contact cu un sentiment inalt, o parte mai nobila din noi insine, o legatura cu Universul sau comunitatea umana. Acest sentiment puternic la unii se produce printr-o practica precisa, iar la altii, improvizat.