Spun mereu prea mult

„A vorbi mai mult decat trebuie, a se «dezbraca verbal» sau a face gafe in mod regulat este o perturbare a contactului cu sine, cu ceilalti si cu mediul“, spune terapeutul Gestalt francez Gonzague Masquelier. Orice persoana care isi povesteste viata intima fara sa se cenzureze, este in contact cu emotiile sale, cu dorintele si fricile sale intr-atat de mult incat pierde sensul relatiei cu celalalt. Captivi total in universul lor, adeptii vorbitului direct se adreseaza interlocutorilor lor fara sa tina cont ca acestia au propriile lor subiecte de interes. De fapt, problema lor este ca nu stiu sa se adapteze celuilalt.

Fuga de singuratate. De unde vine aceasta dificultate de a pastra distanta potrivita? De la incapacitatea de a suporta frustrarea singuratatii. Conform practicienilor gestalt-terapiei, a vrea sa spui totul este un comportament regresiv, o tendinta infantila de negare a acestei realitati umane: faptul ca suntem singuri pe lume, ca infruntam singuri viata, suferinta si moartea.

Cat despre psihanalisti, ei identifica o problema in a diferentia interiorul si exteriorul, eul si non-eul. A vorbi prea mult releva o anumita confuzie intre sine si celalalt, al doilea fiind perceput intr-o maniera fantasmatica, drept o prelungire a primului. Nu exista, deci, nicio ruptura simbolica produsa in realitate, frontierele interpersonale fiind vagi.

Amestecul fantasmelor cu realitatea „Aceste persoane dispuse la confidente intime, precum cei mici, nu au putut elabora teritoriul lor individual, lumea lor interioara“, explica psihoterapeutul Nicole Prieur. „Spatiul lor psihic, cu partea lui de secrete necesare, nu s-a constituit si pastreaza o dificultate in a deosebi realitatea de imaginar, obiectivitatea de fantasma. Aceasta poate avea numeroase cauze: mediul stresant, amenintator, parinti sau contexte familiale deficitare, parinti intruzivi, care isi considera copiii ca pe o prelungire a lor si nu suporta diferentele sau distanta simbolica, nelasand loc pentru liniste, obligand copilul sa le spuna tot ce gandeste“, subliniaza psihoterapeutul.

Vrem sa placem tot timpul. Pentru psihiatri, cei care spun totdeauna prea mult, sufera de o problema apropiata de isterie. Scopul lor inconstient este simplu: sa produca impresie, sa atraga atentia cu orice pret. La fel ca si personalitatile isterice, ei practica tehnica fugii in avans: „Arat maximul pentru a fi sigur ca voi n-o sa-mi puneti intrebari despre ceea ce nu vreau sa arat“.

Ce este de facut ?

Redobandeste-ti controlul asupra corpului

Printr-o munca de relaxare, reconstruieste putin cate putin frontierele dintre tine si ceilalti. Incepe prin a percepe limitele corpului tau intr-un mod sensibil. Imagineaza-ti o linie simbolica care te separa si te protejeaza de ceilalti. Astfel, se creeaza un spatiu intermediar, pe care psihanalistul Donald Winnicott il numeste „spatiu tranzitional“.

Exploreaza-ti interiorul

Acorda-ti pauze, momente de liniste. Observa-ti gandurile si sentimentele care se succed in tine si nu le impartasi nimanui. Eventual, scrie-le intr-un jurnal.

A iesi din confluenta si fuziune

In viata ta de cuplu sau de familie, evita sa spui intotdeauna „noi“. Pastreaza-ti individualitatea, accepta faptul ca partenerul tau are, si el, intimitatea si autonomia sa. In general, in viata ta personala si profesionala, mentine distanta corecta intre tine si ceilalti.

Sfat pentru anturaj

Daca esti confidentul cuiva care se confeseaza in exces, nu ezita sa ii spui : „Stop ! Nu vreau sa stiu mai mult, asta ma va pune intr-o situatie neplacuta“. Dar sa ii explici ca pastrarea intimitatii nu inseamna ca nu il pretuiesti, ci doar ca te supraincarca. Uneori, se poate pune intrebarea: „Daca mi se plange, inseamna ca este ceva ce nu ii ofer?“.

Editare: Catalina Cristescu

Credit foto: Ilustratie de Andrei Gamart