Stii ce te motiveaza?

Vorbim despre motivatie in mai toate contextele: la munca, cand vine vorba despre niste odrasle demotivate, care nu lucreaza in plus la matematica, etc. Dar ce este, de fapt, motivatia? Cum poate ea sa fie generata, sustinuta?

La un moment dat, nimic nu te mai poate face sa sari din pat cu entuziasm dimineata. Nici macar nu e vorba despre vreo depresie, ci doar de plictiseala. Te gandesti ca aterizezi zi de zi la acelasi birou, vezi aceleasi fete, faci aceleasi lucruri, dai aceleasi rapoarte. Ce fel de viata e asta? Acasa, la fel: aceleasi sarcini domestice, aceleasi conversatii. Primul gand explicativ pe care ti-l adresezi: „Nu sunt motivata…“.

Asa o fi. Dar oare explicatia aceasta e suficienta? Ce este motivatia? De ce uneori ne este greu sa ne apucam si de lucrurile care ne fac, indiscutabil, placere? Si, repet, nu suntem nici pe departe deprimati, starea aceea in care iti vine doar sa zaci si atat. Si care se prelungeste saptamani si se agraveaza, daca nu e tratata. E doar plictiseala, senzatia de vid, de lipsa de perspectiva si de scop. Sa fim sinceri: toti trecem la un moment dat prin asa ceva, viata nu e un carusel antrenant, de stimulare permanenta si pozitiva.

Masa, casa…

La un moment dat in istoria acestei discipline, psihologii s-au gandit ca motivatia trebuie sa fie legata de satisfactia nevoilor de baza: ti-e foame, esti motivat sa ai toate comportamentele care duc la satisfacerea acestei nevoi. Stimul si raspuns. Dar nu e oare prea simplu, chiar simplist? Ce ii motiveaza pe unii sa scrie un roman? Dar sa caute ani de zile rezolvarea unei formule din fizica? Dar sa incerce sa inoveze ceva care functioneaza deja destul de bine?

Sa recunoastem: stim foarte putine despre impulsurile umane creative, cele care merg mai departe de rezolvarea unor simple nevoi. De ce unii copii par sa se simta ca acasa la orele de matematica, iar altii viseaza cu ochii pe fereastra si nu ii poti motiva, in ruptul capului, sa lucreze mai mult? Sa faca un mic efort in plus? Unde e cheia?

Daniel Pink este psiholog american si studiaza acest fenomen complex: motivatia. Inutil sa spunem ca cercetarile si concluziile sale au aplicabilitate imediata, de la sistemul de invatamant pana la profitabilitatea companiilor, care cauta angajati motivati.

El scrie in cartea devenita best-seller Drive – The Surprising Truth About What Motivates Us, apropo de ideea ca oamenii sunt manati in lupta, motivati, doar de nevoi: „Cand oamenii au format societati mai complexe, atunci cand au avut nevoie de cooperare ca sa duca lucrurile la capat, un sistem motivational mai complex a aparut. Un sistem care nu se mai baza numai pe impulsuri biologice. Oamenii sunt mai mult decat suma nevoilor lor de baza“.

Rutina este de vina

Buuun! Dar daca ecuatia stimul-raspuns nu mai e de ajuns in explicarea motivatiilor noastre, atunci ce este? Tu de ce te duci zilnic la serviciu? Vei spune „pentru salariu“. Da-mi voie sa te contrazic. Te duci la serviciu pentru mult mai multe lucruri.

Pentru ca iti place ce faci, pentru ca iti da un scop, un sens, ai senzatia ca schimbi ceva, ca avansezi, ca ai control asupra actiunilor tale si responsabilitate. Daca lipsesc aceste ingrediente, vei ajunge repede la intrebarea: „De ce ma mai duc?“. Cand vine vorba despre psihologia muncii si ceea ce ne face sa fim implicati si creativi, sunt multe lucruri de luat in calcul.

La ora cand munca grea a omului trece tot mai mult in sarcina masinilor, se pune problema tipului de munca pe care ramane sa o desfasoare omul. Masinile preiau, in general, muncile rutiniere, automatizate.

Calculatorul genereaza grafice, predictii etc., pe care omul le interpreteaza. Asadar, in aceasta era a revolutiei tehnologice, rutina poate fi out-sourced, plasata computerelor, robotilor etc. Oamenilor le ramand chestiile creative.

Ce bine, pentru ca tocmai asta ne pune in miscare! Dar cu banii cum ramane? Ei nu sunt motivul principal pentru care ne ducem la serviciu? Raspunsul e: depinde. Banii trebuie sa fie suficienti cat sa nu resimtim lipsa lor, dar ei nu sunt nici pe departe motivatorul principal! Dan Ariely, psihologul preocupat de felul cum calculeaza oamenii si iau decizii, a facut la un moment dat un experiment in India, tara unde patura saraca „simte“ subiectiv valoarea banului.

Le-a oferit unor subiecti saraci sume tot mai mari pentru a juca un joc. Sumele recompensau performanta. S-a dovedit ca cei recompensati mediu s-au straduit precum cei recompensati putin. Surpriza a fost ca cei recompensati cel mai generos s-au descurcat cel mai prost… Cum asa? Uite-asa!

Dupa Ariely, multi alti economisti au ajuns, studiind corelatia dintre munca si salarii mari, la aceeasi concluzie. Adevarul straniu e ca recompensele financiare pot duce la o performanta mai scazuta (asta, si in India, si in America, motivatia umana lucreaza la fel). Banii nu sunt totul!

Asadar, ceea ce afla psihologii despre motivatia muncii noastre intra in contradictie cu ceea ce fac, in general, companiile pentru a-si motiva supusii. Asta nu inseamna ca trebuie taiate toate bonusurile (desi unele sunt cam prea de tot, vezi bonusurile fabuloase ale celor care au antrenat actuala criza financiara), doar ca trebuie prezentate, jalonate altfel.

Atunci, ce ne motiveaza?

Jocul. Copiii sunt creativi, motivati sa se joace, sa descopere. Daca ii lasi sa o faca si ii incurajezi, nu le trebuie recompensa. Este inceputul motivatiei intrinseci, care ar trebui cultivata inca de atunci. Motivatia extrinseca (faci ceva pentru care primesti o recompensa) poate fi adesea daunatoare desfasurarii celei intrinseci.

Oamenii sunt motivati de multe lucruri, nu doar de bani: de onoare, de curiozitate, de competitie… Jocul competitiv poate da roade extraordinare, capitalul social, de apreciere, prietenie si afectiune, poate fi un motivator si mai si. Nu cunoasteti si voi insi idealisti, care par sa faca lucruri fara prea mare interes financiar? Cu unii dintre ei poate ca sunteti casatoriti – sursa de discutii la ceas de seara.

Cum sa motivezi angajatii si copiii

Stimati parinti (cei care vor sa isi vada copiii pasionati de ceva, orice, implicati si fericiti), stimati manageri (voi, cei care va doriti randament) si toti ceilalti care vor sa stie misterele motivatiei umane. Binomul actiune-recompensa e bun, e legitim. Oamenii trebuie sa primeasca bani pentru ceea ce muncesc, asa e logic si corect.

Trebuie mai ales sa nu aiba frustrari financiare, care ii pot face excesiv de preocupati sa le elimine pe acestea. Dar, dupa acest nivel, performanta se declina altfel. Dupa acest nivel de baza, oamenii au nevoie de libertatea de a crea ceva pe care il simt „copilul“ lor simbolic, opera lor. Nu le luati controlul. Nu le spuneti ce sa faca, lasati-i sa descopere rezolvarea problemei.

Feedback-ul bun si de aplicat e o recompensa care poate da aripi. Lauda bine aleasa, corecta, sincera, functioneaza si la copii, si la adulti. Nu va sfiiti sa o oferiti! Competitia e la fel de buna. Iata insa cateva pacate ale motivatiei primare, extrinseci, asa cum sunt ele enumerate de Daniel Pink. Adica defectele stilului „batul cu morcov“. Sigur, nu se aplica la toata lumea, dar sunt constatate experimental.

1. Poate distruge motivatia intrinseca. Daca esti recompensat pentru ceva ce faci din placere, e posibil sa vrei sa faci acel lucru pe bani, dar mai prost.

2. Diminueaza performanta.

3. Poate distruge creativitatea.

4. Poate genera comportamente imorale (delasare, vanarea recompensei, inselaciune).

5. Genereaza numai gandire pe termen scurt.

Asadar, nu va platiti copiii cu mici sume de bani daca iau un 10 sau duc gunoiul. Riscati sa nu-i mai vedeti facand asta pe gratis. Vorbiti-le mai degraba de placerea competitiei, a jocului, gasiti recompense simbolice, ele sunt mult mai trainice si, pe termen lung, duc la o motivatie mai solida.