Stii sa iti manifesti bucuria?
Spune-mi cum iti manifesti bucuria ca sa-ti spun… Chiar asa: cum faci? Sari in sus sau zambesti timid? Suntem rebeli daca ne manifestam zgomotos sau traumatizati, daca stam cuminti? Iata cateva explicatii.
Indiferent despre ce emotii vorbim, fiecare dintre noi are un fel unic si personal de a le manifesta… sau nu. Tristetea poate fi trecatoare, insotita de lacrimi si convulsii, de depresie sau lipsa apetitului. Bucuria, la randul ei, este exprimata prin ras zgomotos, un ton mai ridicat, gestica din abundenta sau… printr-o retinere senina si zambitoare.
Andra Zaharia, psiholog, explica: „Desi este mereu insotita de niveluri mari de energie pozitiva si constructiva, modul in care bucuria este manifestata in public difera de la o cultura la alta.
De aceea, in functie de traditiile, normele, valorile culturale si sociale, ceea ce pentru unii poate fi considerat un gest perfect normal si autentic de exprimare a bucuriei, pentru altii poate insemna un gest inadecvat pentru o manifestare in public.
Spre exemplu, noi, romanii, suntem un popor care isi manifesta bucuria intr-o maniera destul de evidenta.
Ni se intampla des sa observam in jurul nostru oameni care rad cu pofta, care chiuie ori sar in sus cand primesc vesti bune sau au o reusita, care danseaza cu pasiune atunci cand le place o melodie sau fredoneaza versurile, chiar daca nu sunt inzestrati cu cine stie ce talent, sau care plang de fericire atunci cand emotiile sunt prea mari si prea greu de gestionat“.
In mod automat, ne gandim ca, in fata acestor norme, vom intalni o toleranta crescuta la manifestarile zgomotoase. Iar in contrapartida, bucuria retinuta trebuie analizata, comentata si… descatusata.
„Ador sa merg la nunti! De fiecare data, constat cu satisfactie ca mi se implinesc predictiile. Si anume, ca babele fac toate roi in jurul meu si vor sa stie de ce eu sunt singura la nunta. Nu conteaza ca mi-e bine asa cum sunt, ele cred ca trebuie facut ceva acolo.
Eu nu sunt vreo expansiva, nu fac zgomot cand sunt vesela, nu chiui. E ceva genetic in aceasta incapacitate. Asadar, matusi, bunici, vecine si Dumnezeu-stie-ce-alte-personaje vor face front comun pentru a gasi un motiv.
Dezlantuie un adevarat tsunami de incurajari, urari motivationale si pozitivism exacerbat. Astfel, o nunta se transforma, pentru mine, intr-o nedorita dezvoltare personala, intr-o terapie de grup pentru veselie si gandire pozitiva…
Gandirea pozitiva s-a inventat la nunti! Chestie care, in final, imi alunga orice urma de chef de petrecere.
Este extrem de incomod sa ai de-a face cu bagaciosi, care te vor dupa chipul si asemanarea lor. Sau macar, cumva, pe intelesul lor. Doar pentru ca nu chiui…, se destainuie Andreea, 37 de ani. „Dar eu stiu ca «iubirea e o nebunie temporara vindecabila prin mariaj», cum spunea Ambrose Bierce, deci ma amuz in sinea mea, sarcastic.“
Mama e de vina! Ca de obicei…
Daca tot analizam radacinile tuturor comportamentelor, tiparelor emotionale si relationale pe care le manifestam ca adulti, putem trece in revista si manifestarea bucuriei in propriile familii. Dar, si aici, raspunsul poate fi inselator.
Poate ai crescut cu parinti rigizi si lipsiti de simtul umorului, a caror bucurie se manifesta printr-un zambet si o mangaiere pe cap. Chiar si asa, te formezi si in relatii cu ceilalti, ori este greu de crezut ca te-au ocolit expansivii toata viata.
Poate (firesc!) nu ai reusit sa te identifici cu ei. Pentru ca, la randul tau, alegi ceea ce te defineste, iar daca exploziile de voiosie nu te reprezinta, nicio jovialitate familiala nu poate remedia acest lucru.
Pe de alta parte, „manifestarea bucuriei in public este diferita de la o etapa de varsta la alta. Daca, in copilarie, ne manifestam bucuria asa cum ne vine si cum simtim, fara retineri, cu timpul, aceasta se modifica, in functie de experientele de viata pe care le traim.
Ajungem astfel, odata cu maturizarea emotionala, sa ne conturam un stil propriu de exprimare a trairilor noastre interioare.
Chiar si asa, stilul nostru nu va fi mereu acelasi, indiferent de circumstante, ci il vom ajusta in functie de mediul si situatiile socio-culturale in care ne aflam, de persoanele fata de care ne manifestam si de modul in care ele raspund gesturilor noastre“, spune Andra Zaharia.
Foarte adevarat este ca un copil caruia i se face observatie ca este prea zgomotos (chiar si in exprimarea bucuriei), va considera ca astfel de manifestari ii deranjeaza pe cei din jur, ca nu sunt acceptate. In consecinta, treptat, poate invata sa le cenzureze.
„Odata cu trecerea timpului, mediul in care crestem si ne dezvoltam, isi pune amprenta asupra modului in care ne manifestam bucuria.
De exemplu, daca mediul in care crestem este unul echilibrat, deschis, in care cei din jurul nostru isi manifesta liber bucuria, fara sa-si cenzureze sentimentele, si noi vom prelua acelasi model si nu vom avea vreo constrangere in a ne exprima in mod natural emotiile si sentimentele.
Insa, daca mediul este unul rigid, riguros, normativ, in care cei din jurul nostru evita sau isi cenzureaza manifestarea momentelor fericite, si noi, la randul nostru, vom invata sa facem la fel.“
Calea cea dreapta
Avem dreptul sa fim diferiti! Diversitatea aceasta aduce cu sine alte raspunsuri la aceeasi intrebare. Asadar, daca tot incurajam creativitatea in toate ariile, de ce vrem reguli pentru bucurie?
„Fiecare dintre noi isi manifesta emotiile conform stilului personal adoptat. Daca o persoana este dezinvolta si obisnuita sa-si exprime liber trairile, atunci ea nu va avea niciodata vreo problema in a-si manifesta exaltarea atunci cand o traieste.
Pe cand, la polul opus, o persoana obisnuita sa-si cenzureze trairile, se va manifesta mereu intr-un mod retinut si va lasa emotiile sa iasa la suprafata doar pana la nivelul care ii asigura confort si siguranta psihica si emotionala“, completeaza psihologul Andra Zaharia.
Totusi, chiar daca un comportament retinut, in momentele fericite, este rezultatul unei experiente personale, poate, mai putin vesele.
Cat timp pentru noi este bine acest lucru, nu avem de ce sa intervenim asupra lui. Pentru ca, absenta semnelor evidente de buna dispozitie nu inseamna absenta sentimentului in sine. Acesta poate fi trait la fel de intens, indiferent de exteriorizare.
„Eu sunt galagioasa. Am fost mereu. Imi amintesc cum mama imi facea observatie, spunandu-mi ca este dovada de proasta crestere sa razi in hohote ori sa vorbesti prea tare cand esti antrenat in glume.
Cand eram mica, aveam impresia ca sunt pedepsita cand imi spunea sa fiu mai retinuta, dar acum stiu ca pur si simplu eu asa sunt. Daca sunt bine dispusa, tocmai manifestarea starii mele ma ajuta sa o intretin si sa o resimt si mai intens.
Am invatat ca, daca tot ma simt bine, atunci nu are niciun sens sa ma controlez pentru a fi pe placul altora…“, povesteste Maria, 35 de ani.
Ne-a fost cenzurata bucuria?
„Fie ca este pozitiv sau negativ, in spatele oricarui comportament exista un eveniment, o experienta sau o cauza, care il justifica.
In cazul unor manifestari retinute ale trairilor, poate exista o cauza sau o experienta negativa. Insa nu este neaparat vorba de o trauma, caci nu toate evenimentele negative pe care le traim de-a lungul vietii devin traume.
Poate fi vorba doar de o situatie al carei impact a fost mai puternic decat de obicei si a lasat in urma ei acest tip de comportament drept consecinta,“ completeaza Andra Zaharia.
„Ni se intampla sa nu intelegem reactiile diferite ale celorlalti atunci cand nu intelegem ca modul in care simtim realitatea este unul subiectiv. Este usor absurd sa asteptam ca ei sa simta aceeasi bucurie si sa o manifeste in acelasi mod ca si noi.
Bineinteles, exista si o tendinta de autocritica si de judecata prea aspra la adresa propriei persoane, care poate genera o cenzura a tuturor trairilor.
Pentru a nu deranja, pentru a nu fi etichetat, pentru a nu te face de ras… In cazul in care exista dorinta de a schimba felul in care ne exprimam anumite trairi, modificarile trebuie sa se produca, in primul rand, in relatia cu noi insine.
Odata ce devenim mai ingaduitori cu propria persoana si mai permisivi, libertatea de a ne manifesta public va veni in mod natural.“
Modelul interventionist
„Indiferent care este subiectul asupra caruia incercam sa intervenim (unul retinut in manifestari sau unul prea zgomotos), nevoia de a schimba ceva este a noastra, personala, si spune ceva despre noi, nu despre celalalt.
Alaturi de cineva retinut, ne vom simti cumva inhibati in manifestari si atunci vom incerca sa ne justificam cumva propriile expresii ale bucuriei, ca fiind «cele adecvate». Totodata, daca ne simtim lezati de expansivitatea altora, dam dovada de rigiditate si, oarecum, de invidie.
Bine, nu vorbim acum despre vecinul care are un acces de voiosie la ora doua noaptea si pe care il invidiem.
Evident ca exista si momente in care ne manifestam just. Dar intr-o adunare festiva, daca simtim nevoia sa temperam buna dispozitie, cu siguranta nu ne regasim in scenariu si nici nu ne simtim confortabil.
Pentru anumite persoane, un comportament retinut poate fi mai dificil de inteles si exista riscul ca, din dorinta de a fi de ajutor, sa devina prea iscoditoare sau chiar intruzive, sa impartaseasca din experienta lor personala ori sa ofere sfaturi «de viata».
Scopul tuturor acestor actiuni este de «schimbare si imbunatatire a starii», de «readucere a zambetului pe buze», adica de a-i face pe ceilalti sa adopte stilul lor de manifestare a bucuriei.“
Andra Zaharia este psiholog clinician, psihoterapeut integrativ in formare, consilier vocational si dezvoltare personala.
Tel.: 0726.757.396
andrazaharia.weebly.com
A consemnat Iulia Barca
Citeste si:
Cum sa iti pastrezi o perspectiva pozitiva
Foto: shutterstock.com
