Strategii pentru a combate invidia
Invidia este un sentiment pe care il dobandim in timp. Care sunt motivele, ce ascunde, de fapt, invidia, cum ne afecteaza calitatea vietii si cum o putem elimina, ne spune psihoterapeutul Lucian Negoita.
Tipuri de invidie
Invidia poate fi de trei feluri. In primul rand avem invidia de tip depresiv care se exprima prin „Eu niciodata nu o sa ajung acolo, nu o sa pot avea cariera lui, familia ei, masina x…“.
Un alt tip de invidie, cam autohtona, este cea de tipul sa moara si capra vecinului, exprimata prin „Al naibii, cum sa nu aiba, daca fura?!“. Aici folosim etichetarile, minimizam calitatile oamenilor, cautand motivele defaimatoare din spatele succesului lor, in societatea noastra – de multe ori valabile.
Exista si invidia admirativa, cand il privim cu respect pe celalalt si care invidie e un mijloc de motivatie, exprimata prin „Daca el a putut, pot si eu. Oare cum a procedat, unde a studiat, ce a invatat, ce a aplicat sa ajunga acolo in varf?“.
Invidia poate avea in spate rani adanci, nevoi neindeplinite din copilarie, nevoia de a fi iubit, apreciat, aprobat, ingrijit emotional si nu numai…
Invidia poate fi semnul unor traume de atasament, precum si al unor modele invatate, iar daca intram putin in patologia psihica, regasim invidia si la persoanele cu tulburare de personalitate narcisica.
Invidia declanseaza uneori comportamente de supracompensare: de exemplu, refugierea in munca (workaholismul) sau de pedepsire a celorlalti.
Celebrul psihanalist austriac Alfred Adler considera ca, in aceasta situatie, fundatia noastra psihica are adanc ingropata la baza sa increderea redusa in fortele proprii, imaginea negativa despre noi si despre posibilitatile noastre.
Din perspectiva neurostiintelor, creierul ne ajuta sa functionam, sa rezolvam probleme, sa indeplinim sarcini prin diverse strategii, iar una dintre ele este comparatia.
Cand simtim ca ne viziteaza invidia, vom observa ca punctul sau de plecare este cand incepem sa comparam si sa ne comparam cu ceilalti. Daca ei au rezultate mai bune decat ale noastre, putem simti invidie, daca sunt mai nevoiasi decat noi, putem simti mila sau compasiune.
Largind putin cadrul explicativ, factorii culturali, societatea in care traim contribuie de asemenea la nasterea invidiei.
Urbanizarea fortata si revolutia industriala ceausista au fost medii propice pentru comparatii rautacioase, declansand, de exemplu, o adevarata cursa a „inarmarilor“ de bunuri pentru vecini: „Ai vazut? Ginuta si Marinica si-au luat televizor color… Vasile de la trei si-a luat Dacie noua…“, „De unde ai, draga, covorul asta persan?
Dar serviciul de cristal? E normal, voi va permiteti…“. Unii dintre noi, crescand intr-un astfel de mediu, au fost impregnati, mai mult sau mai putin constient, cu virusul invidiei.
Cum ne afecteaza invidia
Iti amintesti de fabula cu broasca ce a vrut sa devina elefant? Ea a ales sa se umfle, pana a plesnit… Daca nu ne cunoastem potentialul, abilitatile, dar si limitele, daca nu avem actiuni catre scopurile noastre, multumindu-ne doar sa comparam si sa criticam, vom suferi atat in interiorul nostru, cat si in exterior, in relatiile noastre.
Astfel, emotional, suferinta adusa de o astfel de atitudine ne poate afecta linistea interioara, calmul si echilibrul.
Niciodata multumiti, niciodata satisfacuti de ce suntem, cum suntem, de ce avem, unde suntem, tot timpul in competitie, sub presiune, mai mult, mai sus, mai multe griji, mai multe suferinte…
Tot timpul cu o privire peste gard, la ceilalti: ce masini, ce haine, ce bijuterii au, cat castiga, unde merg in concedii… Invidia ne poate afecta si relatiile cu familia, colegii, prietenii.
Eficienta profesionala si posibilitatea de a evolua ierarhic pot fi franate sau incetinite daca ne lasam ghidati de invidie. Sa nu uitam ca invidia pleaca de la credinte, ganduri, dand astfel nastere unor emotii si comportamente negativiste.
Limbajul nostru nonverbal, tonul, accentele folosite, stilul de comunicare le vor transmite celorlalti ca, da, ii invidiem, iar ei se pot indeparta, in timp izolandu-ne si dandu-ne astfel apa la moara…
Ce este de facut
In natura nu exista invidie: nucul nu este invidios pe brad, nici ulmul pe stejar sau crizantema pe trandafir. Iar parabola (creata tot de oameni) cu cioara care invidia, pe rand, papagalul colorat, paunul si vulturul, revenind la propriile ei calitati dupa o lunga suferinta, ne invita sa privim din nou in interiorul nostru.
Virusul invidiei poate fi ascuns in multe straturi de emotii negative, de suferinta psihica, si abia indepartand aceste straturi ajungem sa modificam atitudinile ce hranesc invidia.
Desigur, pentru modificarea starilor interioare, imbunatatirea relatiilor cu ceilalti cand folosim obsesiv invidia, exista strategii si tehnici terapeutice specifice, iar un prim pas este dezvoltarea rolului interior de observator.
Asta ne va permite treptat sa ne constientizam gandurile, emotiile, comportamentele, sa constientizam modul in care comunicam in interiorul nostru, cu sine, precum si in exterior, cu ceilalti, ce ton folosim, cum accentuam anumite cuvinte.
Este nevoie de timp in acest proces de schimbare, dar trebuie sa incepem de undeva: de exemplu, sa ne observam dialogul interior atunci cand cineva ne povesteste despre realizarile sale profesionale, concedii sau achizitii recente.
Daca este unul critic sau politist-criminalist in actiune („ce lucruri murdare l-au ajutat sa aiba succes!“), este de preferat sa punem frana acestor ganduri.
Sa ne observam emotiile, iritarea, enervarea, vinovatia sau tristetea, pe masura ce persoana din fata noastra isi enumera succesele, si sa incepem sa ne schimbam dialogul interior, adica ce ne spune mintea prin intermediul gandurilor…
In demersul schimbarii, ne poate fi utila si constientizarea modelelor familiale: daca fratii, bunicii, parintii ne-au transmis asemenea atitudini prin vorbele sau comportamentele lor fata de ceilalti.
Astfel, putem incepe delimitarea, sa ne stopam aceasta mostenire, iar accentul sa ramana pe propriile realizari, pe dorinta de evolutie personala, profesionala, dar mai ales umana, alegand calea catre dezvoltarea inteligentei emotionale, maturizarea psihica si atingerea acelui echilibru interior, al pacii cu sine.
Partenerul invidios
Invidia isi poate intinde capcanele inca de la inceputul relatiei de cuplu, prin idealizarea partenerului, a calitatilor sale. Am nevoie de un partener perfect pentru a ma simti valoros.
Apoi, incet, dar sigur, incep sa caut defectele celuilalt, sa devin critic, coborandu-l de pe piedestalul pe care chiar eu l-am urcat.
Daca eu sau partenerul meu practica acest sport, apare competitia – „cancerul“ relational, mai ales cand avem aceeasi profesie sau lucram impreuna in aceasi companie, vizand, poate, aceleasi posturi ierarhice, inevitabil aparand tensiuni in cuplu, atacuri reciproce, din cauza invidiei constiente sau inconstiente.
Daca unul dintre parteneri sau ambii au avut frati cu performante ridicate iar parintii i-au comparat constant, ca mijloc de motivare si stimulare, in cuplu se transforma, inconstient, intr-un parinte punitiv, care poate critica, poate reprosa, avand adanc ascuns acest model.
Oricat de ilogic ar parea, asa cum o mama poate fi invidioasa pe fiica ei adolescenta, care incepe sa infloreasca si sa aiba succes la baieti, sau un tata pe baiatul sau ce incepe sa fie mai puternic fizic, sa i se deschida oportunitati de crestere si dezvoltare, asa si in cuplu poate fi recreat acest model inconstient de invidie, cand celalalt are succes, cand este plin de vitalitate, iar „eu m-am sacrificat, crescand copiii si tinand casa…“.
Pentru o buna functionare a relatiei, trebuie sa lucram, in primul rand, cu noi insine inainte de a-i cere asta partenerului.
Astfel, pot sa recunosc la mine cand simt invidie, sa aleg sa spun stop, sa lucrez cu autocontrolul, sa imi pastrez calmul, cand celalalt incepe sa ma atace, reflectandu-i cum ma simt si ca incepem jocuri psihologice care erodeaza relatia.
Comunicarea asertiva si empatica are rolul sau si, in timp, cu rabdare, cu greseli, dar si cu exercitiu, putem ajunge la intimitatea emotionala dorita, la echilibru in cuplu.
Lovind din toate partile relatia, prin acuze sau capcane intinse celuilalt, ne indepartam si uitam scopul initial: de a fi un cuplu, de a fi bine si impreuna, nu separat.
Lauda la locul de munca
O prima strategie ar fi sa nu ne laudam cu noul ceas sau inel pe care l-am primit sau cumparat. Sa nu aducem vorba de minunatiile vazute si de mancarea gustoasa din concedii, sa nu ne etalam noile piese vestimentare, cate una pe zi.
Este ca si cum agitam esarfa rosie in fata taurului sau picuram sange intr-o apa cu rechini. Este de preferat sa ramanem axati pe obiectivele profesionale, sa avem taria de a face diferenta (cel putin la serviciu, in preajma unui astfel de sef sau coleg) intre munca si placere.
Acesti oameni ne pot ataca criticand (justificat din punctul lor de vedere) neimplicarea si slabele performante profesionale, din cauza preocuparilor extra serviciu.
O alta strategie presupune comunicarea empatica, atunci cand avem forta mentala sa o facem, sa largim sfera profesionala si sa observam poate mediul din care provine acel om, mediu plin de frustrari si lipsuri, modelele pe care le-a avut.
Practicarea bunavointei si a compasiunii ne ajuta sa ne pastram energia psihica si linistea interioara.
De asemenea, este util sa observam si lucrurile bune pe care le face un sef sau un coleg invidios si sa i le reflectam, sa-l complimentam atunci cand este cazul, amintind acel comportament sau rezultat bun obtinut.
Atentie: a nu se confunda cu lingusirea, fiindca altfel le vom intari credintele si comportamentele negative la adresa noastra.
Prietenul pizmas
Colegi de gradinita sau de liceu, de facultate sau de scoala generala, la un moment dat, drumurile ni se despart si, in functie de alegeri, competente profesionale, sacrificii, teluri diferite, putem ajunge sa avem statute diferite, sa castigam mai mult, sa calatorim prin toata lumea, sa avem mai mult succes.
Acelasi prieten din copilarie cu care mancam din aceeasi farfurie, poate sa isi schimbe comportamentul fata de noi, sa ne evite sau sa ne atace, direct sau pe ocolite.
Sigur, emotional, putem fi raniti de astfel de atitudini, dar sa nu uitam ca noi suntem responsabili de propriile ganduri si comportamente.
Putem alege sa discutam cu acest prieten ori sa punem capat prieteniei, dupa ce am facut ceea ce tinea de noi pentru relatie.
Lucian Negoita este psihoterapeut, formator si supervizor in terapie cognitiv-comportamentala
Emotion Center
www.luciannegoita.ro
Tel.: 0722.644.700
A consemnat Catalina Cristescu
Foto : shutterstock.com
