”Sunt femeie, ma simt barbat”
De Iuliana Alexa
Da, este femeie si se simte barbat. Multora dintre noi li se pare straniu. Greu de inteles pentru majoritatea, o persoana transgen a acceptat sa isi devoaleze pentru Psychologies emotiile. De citit cu mintea limpede si fara prejudecati.
Cand facem cunostinta imi strange mana cu sinceritate. E blond, cu ochii albastri, limpezi si cu un zambet retinut. Stiu ca il cheama A. (dar nu ii voi da decat initiala aici, si va veti da seama de ce). Ma intreb de c ear vrea un barbat atat de frumos sa fie femeie. Apoi, spre jenata mea surpriza afla ca… e femeie. Si ca vrea sa fie barbat. Reflectez imediat ca nu are cum sa ii fie usor. Ce e in mintea lui? Cum traieste el oare identitatea asta rupta in doua? se simte barbat si e femeie.
Cum il privesc ceilalti? Transgeneritatea in Romania e o conditie foarte dificila. Aproape imposibila. Discriminare? Si da si nu. Mai degraba o neintelegere totala a fenomenului, dublata de un haos legislativ si de privirile crucise ale tuturor. Chiar si ale medicilor. “Mi-am dat seama ca nu sunt fata pe la varsta de zece ani. Nu stiu sa-ti spun cum. Pur si simplu, din felul meu de a fi, de a ma comporta. Nu ma imbracam in fuste si rochii, ca orice fetita. Pana pe la doi sau trei ani a mai incercat mama sa ma imbrace cu asa ceva. Dar dupa aceasta varsta nu a mai reusit… Iesea scandal… Azi, cu parintii mei, ma inteleg relativ bine. Am incercat la un moment dat sa le explic cine sunt, ce motive am sa fiu astfel. Nu, nu am reusit sa leg un dialog. Ei au inteles ca as fi lesbiana. Gresit.
Ce simt legat de corpul meu?
E clar pentru mine ca trebuie sa fac ceva pentru a fi cine vreau eu sa fiu. Nu am conflicte cu cei din jurul meu si nici nu cred ca sunt perceput altfel decat simt eu ca trebuie sa fiu vazut. Cei care tin la mine ma vad asa cum vreau eu de fapt sa ma vada. Cei cu adevarat importanti stiu, restul nu prea conteaza. In afara de amicii mai apropiati, restul lumii nu stie ca sunt o fata care vrea sa fie baiat. Cand ies pe usa, sunt un El. Daca insa discutam despre perceptia celorlalti, sigur ca intuiesc intrebarea legata de discriminare. Dar nu, nu pot spune ca m-am simtit discriminat intre prietenii mei.
Familia mea? Destul de clasica. Ma inteleg bine cu fratii mei. Cu parintii e mai greu. Tata ma culpabiliza pe mine intr-o vreme pentru toate relele. Mama s-a schimbat in ultima perioada fata de mine, si nu in bine. Nu mai vrea sa vorbeasca cu mine, nu ma mai suna… dar m-am impacat cu situatia. Nu am suferit decat la inceputul acestei schimbari. Stiu cine sunt si nu am fost niciodata in conflict cu identitatea mea sexuala, cea descoperita. Pur si simplu vreau sa fiu ceea ce simt in profunzimeca sunt, pana la capat. Nu pot sa fiu femeie si gata. E ca si cum v-as cere dumneavoastra sa jucati un rol, sa fiti altcineva decat sunteti, si asta tot timpul! Ce-i drept, am incercat acum cateva luni, sa vad cum e sa fii femeie. Am cumparat cateva haine de femeie dar nu m-am simtit deloc bine in ele. De ce sa incerc fiu ceea ce stiu ca NU sunt?
Simt ca sunt un… El. Din toate punctele de vedere. Trebuie doar sa mai lucrez la aspectul fizic. Niciodata nu m-am raportat la mine ca la o femeie. Mereu m-am gandit la mine insumi ca la un barbat. Nici cand eram mic nu ma jucam cu fetele. De fapt, nu faceam nimic din ceea ce face o fata. In transgeneritate, nu e vorba despre faptul ca te atrage sau nu universul masculin… e ceva prezent de la nastere, despre care iti dai seama pe parcurs. Lumea confunda cel mai adesea homosexualitatea cu transgeneritatea. Dar e gresit: la homosexuali se manifesta atractia pentru acelasi sex. La transgen, asa cum sunt eu, vrei sa fii de sex opus dar te simti heterosexual. Relatia mea cu anatomia si fiziologia mea de femeie? Hmm… destul de neplacuta. Doua sau trei zile pe luna am menstruatie, dar discret. La 18 ani faceam genuflexiuni cu haltera in spate… asta afecteaza cumva dezvoltarea fizica.
Daca ma intrebati cum am trait cu mine in decursul timpului, ei, pot povesti urmatoarele: pe vremuri sa intampla ceva frustrant pe de o parte, amuzant pe de alta parte. La liceu, la scoala si la facultate, imi taiau ultima litera a numelui din cauza aspectului meu de baiat (pe cand numele meu era de fata). Poate ca sunt astfel si pentru ca am facut sport de performanta, aikido… Eu am avut probleme atunci cand am ajuns la medic. Unii nu ma cred azi ca eu, biologic sI anatomic, sunt fata. Ma cred, de obicei, numai dupa ce vad buletinul. Dincolo de confuzia lor inintiala doctorii la care ma duc imi vorbesc frumos, totusi. Unii pun pe seama faptului ca am facut sport de performanta consecinta ca m-am dezvoltat astfel.
Dar nu e chiar asa, pentru ca genul acesta de sport nu iti potenteaza automat masculinitatea. Sunt destule fete (si baieti) care practica aikido si nu ii influenteaza in nici un sens. Identitatea de gen e acolo, mai mult sau mai putin difuza, o descoperi la un moment dat. Iar eu voi face schimbarea majora! Insa, deocamdata, nu iau homoni pentru ca pot avea efecte nedorite. Am de gand sa urmez un tratament supravegheat medical in sensul acesta.
Daca ma simt discriminat de obicei sau daca ma feresc sa imi declar transgeneritatea? Desigur, fara discutie. Pentru ca vrei sa te aperi. Nu stii niciodata cu cine interactionezi, peste cine dai si ce reactie va avea. In cazul meu lucrurile stau un pic diferit, pentru ca pe mine oamenii care conteaza pentru mine asa m-au perceput de la bun inceput, drept baiat. Pentru ca arat asa cum arat, ma imbrac asa cum vedeti, ca un barbat, adica. Dar in afara de familia mea si cativa prieteni, nu stie nimeni ca imi voi schimba sexul. Pentru lume, sunt un “El”. Dar pana si mama si tatal meu se insala. Ei au inteles ca as fi gay! Dar eu nu ma consider gay. Asta e cea mai raspandita confuzie in cazul celor care sunt transgen. Nu vreau sa spun in gura mare ca imi voi schimba sau ca mi-am schimbat sexul. E problema mea, o voi rezolva discret, fara sa stie lumea. E o chestie a mea, intima, si gata.”
*
* *
