”Sunt femeie, ma simt barbat”

Ce este identitatea sexuala a cuiva? Cum se manifesta ea la persoanele transgen?

S-a scris foarte mult asupra identitatii de gen. De la celebrissima afirmatie a scriitoarei franceze Simone de Beauvoir “nu ne nastem, ci devenin femei”, genul cuiva este privit drept un construct social mai mult decat un dat biologic. Si pe buna dreptate. Comportamentele atribuite unui gen sau altul sunt invatate. Cum ajungem baieti sau fete? Cel mai simplu spus, prin influenta sociala altoita pe identitatea corporala. De aici decurg o serie de consecinte. Una dintre ele este ca rolul de gen nu este ceva batut in cuie. Psihologii si psihanalistii inca discuta momentul in care ne orientam catre un sex sau celalalt, definitiv. “Pentru copii, primele cuvinte care desemneaza genul (e “fetita”, e “baiat”) incep sa fie rostite pe la 19 luni.

Fetele au un mic avantaj aici, in fata baietilor, arata un studiu facut recent asupra copiilor din 82 de familii din New York. In orice caz, evocarea genului caruia copilul ii apartine preceda aparitia jocurilor conotate sexual, cum e cel cu papusile. La fel de important e mediul copilului (mai ales rolurile diferentiate de tata si de mama) care ii vor favoriza apartenenta mult mai putin problematica la un gel sau altul si ii vor modela propria sexualitate.” (“Cerveau et Psycho”, aug 2009).

Cum este insa privita identitatea sexuala in detaliu? A spune ca suntem rezultatul unei constructii sociale implica si faptul ca acea ‘constructie’ este supusa fluctuatiilor perceptiei sociale in timp si spatiu. Si, mai ales, este rodul unei interventii personale. Explica Irina Nita, coordonator proiecte la fundatia Accept: “Una este identitatea sexuala si alta este identitatea de gen. Identitatea de gen se refera la sentimentul propriu de a fi femeie sau barbat, in timp ce orientarea sexuala se refera la genul persoanelor de care esti atras.

De obicei persoanele transgen sunt heterosexuale. Majoritatea sunt atrase de sexul opus. De exemplu, A. este inregistrat ca fata in actele de identitate. Dar se auto-identifica drept baiat. El se imbraca si se poarta ca un barbat si tot asa este perceput de ceilalti. Desi biologic se incadreaza la categoria “femeie”, identitatea sa de gen este de barbat. De indragostit, el se indragosteste de femei, deci orientarea sa sexuala este heterosexuala.

Discriminarea apare la nivel administrativ insa. Mereu se iveste cate o problema legata de acte atunci cand vorbim despre transgeneritate la noi. In Romania, nu exista reguli clare legate de transegeneritate. El spune ca el nu se simte discriminat. Dar atentie mare, asta nu inseamna ca nu este, insa! Oamenii ajung sa se invete cu “raul” si sa nu mai perceapa discriminarea atunci cand li se intampla. La nivel administrativ de exemplu, o persoana transgender are parte de probleme ori de cate ori trebuie sa-si spuna numele. Iata un alt exemplu de discriminare administrativa: imi povestea cineva ca nu poate sa isi faca abonament de autobuz.

Controlul a prins-o cu abonament de barbat – in acte ea fiind inregistrata ca barbat, – cand aspectul ei fizic era de femeie. Controlorul a crezut ca i se prezinta abonamentul altcuiva. Persoana a preferat sa plateasca amenda, decat sa se implice intr-o discutie publica pe seama identitatii sale de gen. Sau stiu cazuri de persoane transgender care nu-si mai actualizeaza cartile de identitate. Pentru ca arata altfel, le e teama sa se confrunte cu reactiile oamenilor de la biroul de evidenta a populatiei.

Cum e vazuta transgeneritatea in psihologie?

Si folosirea vocabularului, astazi, vorbeste despre felul cum a evoluat perceptia asupra transexualitatii. Acum cinci ani i se spunea “transexual” unei persoane care se operase. Cum se considera transexual oricine se simte 24h/24h ca apartinand celuilalt gen. Unii nu recurg la tratamente hormonale pentru ca nu au bani. Dar aceste circumstante nu le descalifica identitatea. Ei nu fac aceste demersuri ca sa fi transexuali, ci ca sa fie ceea ce sunt si simt ca sunt. Transegeneritatea este un termen “umbrela” care ii cuprinde pe toti cei care nu pot fi incadrati exact in categoriile de barbat sau femeie, ca gen sau ca sex biologic. Transexualii sunt persoane la care neconcordanta dintre identitatea de gen si sexul biologic este dusa la extrem.

Ce inseamna a discrimina?

A fi discriminat nu inseamna numai a fi batut sau batjocorit. Esti discriminat atunci cand cineva se poarta cu tine diferit, fata de felul in care se poarta cui alte persoane, pentru ca el sau ea crede ca tii de un anume grup. Si prin aceasta iti induce un stres. Nu poti reclama o doctorita care zambeste cand se uita la tine pentru ca imaginea ta nu corespunde cu cea din acte. E un gest neimportant, cu toate acestea el este un gest discriminatoriu! Sa zicem ca ajungi acolo, in cabinet, pentru ca ai o depresie. Iar medicul din fata ta rade. Sigur ca asta iti induce un stres.

Discriminarea este tratamentul deosebit, generat de faptul ca oamenii, in loc sa vada in tine un om, vad doar acele caracteristici pe care le asociaza, adesea eronat si cliseistic, grupului caruia ii apartii. Cineva nu trebuie sa fie rau sau sa iti faca rau intentionat pentru ca actul discriminatoriu sa aiba loc. E suficient sa te trateze diferit ca sa iti produca un stres pe chestia asta.

Pe de alta parte se poate intimpla si situatia inversa: sa fii discriminat, dar pentru ca esti obisnuit sa fii tratat diferit, nu-ti mai dai seama ca situatia respectiva e discriminatorie. Acum cativa ani am facut o cercetare in care intrebam diverse persoane LGBT daca au fost discriminate. Imi spuneau ca nu. O alta intrebare era “cui ai spus prima data despre orietarea ta sexuala si cum au reactionat cei carora le-ai spus”. Raspunsurile erau de felul “prima data i-am spus mamei, care n-a mai vorbit cativa ani cu mine”. Sau “parintii mei au aflat intamplator ca sunt gay si, la momentul ala, n-au vrut sa mai stie de mine, m-au dat afara din casa”. Adica li se intamplau lucruri foarte urate.

Altii fusesera batuti, scuipati, injurati, de exemplu. Insa, din cauza ca la momentul in care au fost intrebati, ei depasisera afectiv acele situatii, trauma asociata lor si nu se mai considerau discriminati. Spuneau ca familia a revenit la sentimente mai bune (“deci nu am ce sa le reprosez)” ca “oricum nu imi pasa”, sau ca, dupa respectivele incidente, ei acum stiu cine le sunt prietenii adevarati. De aceea nu au spus de prima data ca au fost dati afara din casa, etc., sau despre faptul ca nu mai vorbesc unii colegi cu ei, sau ca au avut probleme la angajare.

Da, exista o lege care apara de discriminare (Ordonanta de Guvern nr 137/2000 (republicata), si exista si o institutie la care oricine poate apela daca se intampla sa fie discriminat – Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD, www.cncd.org.ro). Dar cand li se intampla acest fapt neplacut, persoanele LGBT care se adreseaza fundatiei noastre nu vor sa faca plangere, pentru ca nu vor vizibilitate. Ele se asteapta de la noi, de la cei de la fundatia Accept, sa facem ceva ca sa-i pedepsim pe cei care i-au agresat, dar fara ca asta sa le aduca lor un plus de vizibilitate, ca persoane gay.

Ce se intampla, concret, din punct de vedere legal, daca o persoana vrea sa isi schimbe genul si numele?

Irina Nita: “Aceasta este principala problema: nu exista nici o prevedere legala cu privire la schimbarea genului in Romania. Cateva persoane transgender au reusit sa obtina, in Romania, schimbarea genului inregistrat in actele de identitate. Dar fiecare caz in parte este unul de pionierat; neexistand prevederi legale, nimeni nu stie cum sa procedeze. Din experienta mea de la Accept, pasii prin care o persoana transgender poate obtine schimbarea genului, sunt urmatorii:
1. Obtii cate o evaluare psihologica, psihiatrica si endocrinologica.
2. Depui un dosar la judecatorie (care sa includa si evaluarile de mai sus) in care soliciti schimbarea de nume si avizul pentru operatia de schimbare de sex.
3. Judecatoria solicita o expertiza a Institutului de Medicina Legala; comisia are de obicei nevoie de mai mult timp (pana acum, perioada maxima a fost de doi ani) si de intalniri repetate cu solicitantul, in urma carora se confirma faptul ca solicitantul nu are tulburari psihotice si doreste schimbarea de sex.
4. Pe baza raspunsului Institutului de Medicina Legala instanta aproba schimbarea de nume si-si declina compenta in privinta oportunitatii operatiei.
5. Cu decizia instantei, solicitantul merge la starea civila si apoi la Politie – biroul de Evidenta a Populatiei, pentru a cere modificarea actelor de identitate.
6. Tot cu decizia instantei solicitantul merge la medic pentru programarea operatiei de schimbare de sex.

Se poate vorbi de o discriminare administrativa sau numai de anumite aspecte ce pot fi imbunatatite la nivel administrativ?

Desigur, in Romania mai sunt multe lucruri de facut la nivelul perceptiei generale asupra LGBT. Dar de ce discrimineaza oamenii? IRINA NITA: “Cand ne referim la persoanele transgender, vorbim de o categorie de persoane pe care statul o lasa cu totul in afara “sistemului”. Cata vreme cineva nu are acces la anumite servicii pentru ca nu se conformeaza normelor in privinta genului, ne aflam intr-o situatie nefireasca. Drepturile cetatenesti nu ar trebui sa depinda in nici un fel de identitatea de gen.

Teoretic, ele nici nu depind, dar in realitate, daca nu-ti poti folosi actele de identitate, nu existi. in ceea ce priveste discriminarea la nivel social eu nu ii pot raspunde copilului meu la intrebarea . Nu e doar ignoranta la mijoc. Nu exista informatie, in plus, de-a lungul timpului, au fost impuse niste reguli si nu s-a vorbit, e o consecinta a acestei taceri. Daca mi-ar spune cineva cum sa ii raspund fiului meu in varsta de 7 ani la aceasta intrebare, as fi tare fericita. Ma intreaba de ce sunt oamenii homofobi si eu nu stiu sa raspund. Am avut la un moment un amic transgen care se imbraca din cand in cand in femeie, si fiul meu l-a cunoscut si in rochie. M-a intrebat de ce se imbraca in rochie si i-am raspuns ca uneori se simte femeie… si era foarte curios. Dar fara sa fie socat.” Copiii nu au aceste prejudecati pe care adultii le capata.

De ce normeaza oamenii sexualitatea cuiva? Si, mai ales, de ce discrimineaza?

De-a lungul timpului societatea a crezut ca stie mai bine ceea ce e nevecar pentru individ. De aici presiunea, impunerea unei sexualitati care e a majoritatii. De ce? Explica Augustin Cambosie, psihanalist: “Binele unui individ nu e mereu ceea ce consideram noi, ceilalti, ca este astfel. Printr-o mare greseala noi numim foarte multe realitati psihice. Si nu este corect, pentru ca implicarea unei persoane intr-o astfel de alegere sexuala nu depinde de fiecare data de vointa lui. A trata unele persoane care nu au avut alta sansa din punct de vedere biologic, genetic dar si educational, a-i acuza de un lucru ce nu a tinut de decizia lor, mi se pare o enomitate.

Daca un homosexual intra in psihoterapie, ce ar trebui sa isi propuna analistul? (presupunand ca terbuie sa isi propune ceva) Sa il “vindece”? Ar fi aberant. Homosexualitatea e o decizie a cuiva, nimeni nu e deasupra deciziei cuiva numai pentru ca el sau ea detine adevarul. Varianta cea mai buna, in terapie, este sa il/o asisti pe drumul acceptarii identitatii sale.” Dar de ce vroim despre acceptarea de sine? Se presupune ca o persoana LGBT si-a ales sI acceptat o alta orientare sexuala. Insa lucrurile nu sunt atat de simple. Im cabinetele psihologilor vin si oameni mai putin senini si edificati cu privire la propria orientare sexuala.

Pentru ca, spune Augustin Cambosie, “oricat s-ar declara el de in acord cu identitatea sa, in strafundul constiintei exista ambivalenta, pentru ca reactiile sociale fac ecou in el si fie ca il fac sa fie mai inversunat (nenatural, neliber, – apoi chiar vrea sa fie – ceea ce iar intra in nenatural. In momentul in care abordam acest fapt il asistam in a gasi in interiorul acestei situatii, cu toate dezavantajele sau avantajele un momentul de functionare cat mai aproape de eficient.” Dar este ambivalenta cu privire la propria sexualitate si ezitarea in a-si accepta orientarea sexuala un ecou al respingerii celor din jur? Aceasta ambivalenta apare si la indivizii crescuti in sanul unor culturi foarte liberale? “Desigur”, spune psihanalistul Augustin Cambosie.

“Pentru ca noi suntem mostenitorii unei intregi istorii. Liberalizarea legata de acest subiect dateaza doar de cativa ani. Asta nu poate sterge angoasa perpetuata din generatie in generatie. Acum cateva decenii, homosexualii erau inchisi si ucisi in lagare de concentrare. Facand o analogie, ce este mai greu de inteles: istoria sau faptul ca azi, intamplator, a iesit soarele? De multe ori istoria spune ca soarele de azi e o pura intamplare…”

Cum se poate combate discriminiarea?

Specilistii in psihologia sociala sunt de acord asupra unui lucru fundamental: ingnoranta duce la excludere si discriminare, informatia insa scurteaza drumul de la discriminare la acceptare. “Studiile asupra nasterii prejudecatilor, si mai ales a celor legate de orientarea sexuala, arata ca prejudecata slabeste atunci cand membrii grupului majoritar interactioneaza cu cei din grupul minoritar. Pentru atingerea asctui scop, una dintre cele mai influente masuri este contactul la nivel personal cu o persoana gay si care si-a declarat apartenenta la aceasta orientare. Atitudinile antigay sunt mai putin comune in randul celor care au un prieten sau prietena gay. Mai ales daca acea persoana si-a declarat deschis orientarea, in fata celei hetero.” (American Psychological Association :http://www.apa.org/topics/sorientation.html)

“Opusul comunicarii nu este necomunicarea, ci violenta”

A. mi-a lasat impresia unui om complex si interesant. Nu cred ca voi putea intelege pana la capt ce in mintea si in trupul lui, cu toata fascinatia mea pentru psihologia umana cea atat de impredictibila. Insa cred ca experienta lui este unica si pretioasa si ma bucur ca mi-a dat ocazia sa scriu despre el. Mai ales pentru cei care il cunosc. Bunatatea, modestia si discretia il fac placut din primele momente. Insa cerd ca nu ar terbui sa ne propunem sa intelegem. Cu atat mai putin sa schimbam.

Transgeneritatea (si in general, orientarea sexuala, alta decat cea hetero) este, in Romania, inca un tabu. Puternice influente religioase si o mostenire de multe decenii de ignoranta fac din acest subiect ceva greu de abordat. Lucru care nu face decat sa perpetueze discriminarea, suferinta, neintelegerea si agresivitatea. Psihologul francez Jaques Salome spunea atat de inspirit ca “opusul comunicarii nu este necomunicarea, ci violenta”. Aceasta idee mi se pare foarte corecta si perfect aplicabila in cazul minoritatilor sexuale din Romania. Lasandu-se cunoscut, A. a riscat oprobiul pentru cauza sa. Poate ca romanii vor accepta gestul acesta de comunicare non-violenta si vor invata. Pentru orice exista un inceput.

Foto: shutterstock.com