Superclișee diluzionale culturale – Mitul Desfrânării

Mă uitam cu stupoare la ”sfaturile” date de ”sfântul apostol Pavel” în Epistola întâia către Corinteni, și care statuează clar, încă de la început:

Capitolul 7

1. Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.
2. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.

Deci principiul de la care se pleacă este acela că omul, adică bărbatul, ar trebui să nu aibă interacțiuni fizice cu femeia. El ar trebui și ar putea să stea așa, în această stare echilibrată, lipsită de frământări, până la sfârșitul vieții sale, nefiind ”îmboldit” în mod natural de o nevoie naturală, așa cum ne spune psihologul Maslow în celebra sa ”Piramidă a Nevoilor”. Evident că dacă toți bărbații ar face acest lucru specia umană ar dispărea în doi timpi și trei mișcări, acum fiind de-a mare mirarea că mai există încă. Se arată astfel că în opinia purtătorului cuvântului divin, starea naturală a lucrurilor este ca fiecare să își vadă de ale sale, fiecare nefiind necesar celuilalt și nefiind ”creați” unul pentru altul, pentru ca cei doi să se completeze reciproc și din întâlnirea lor să împlinească ceva superior, atât pentru ei, cât și pentru copiii care rezultă din această ”unire”.

M-am gândit îndelung de unde și cum ar fi putut un om care a apărut în această lume prin intermediul aceleiași ”desfrânări” murdare ce a prins la un moment dat și pe părinții lui să ajungă la această concluzie atât de bizară și ”neumană”.

Nemai zicând că din susținerea acestor idei ciudate și din prezentarea cu emfază a faptului că acum el nu mai este sub puterea acestor forțe mârșave care îl fac pe bărbat să cadă în patimă, fapt pe care îl prezintă drept un semn al perfecțiunii pe care o vrea ca o caracteristică a întregii umanități, rezulta destul de clar că apostolul disprețuia și ura de fapt și modul în care apăruse pe această lume și femeia, care îl atrăgea pe bărbat în ”cădere”, dar și pe bărbat, pentru lipsa sa de ”virtute” și de voință, pentru slăbiciunea sa incontrolabilă care îl face continuu să abandoneze ”starea naturală superioară de castitate și puritate” și să interacționeze sexual cu femeia, ca un bicisnic.

Deci un individ care detestă ”in corpore” specia umană este unul care vrea și insistă să îi ”îndrume pașii”, arătându-i drumul sfânt și drept, să îi arate ”binele” și căruia i se cer ”lămuriri”, ”sfaturi” și ”indicații” pe care acesta le furnizează de la înălțimea poziției sale de însoțitor direct al Fiului lui Dumnezeu, și acum el însuși vorbitor în numele Acestuia, influențând astfel destinele unui număr incalculabil de oameni.

Deci cum ar fi putut ajunge un om la concluzia că starea naturală a oamenilor din propria sa specie este aceea de a exista unul lângă altul fără a avea nevoie și fără a fi interesați de interacțiunea sexuală și deci astfel neadmițând o ”căutare naturală a celeilalte jumătăți ale speciei”, și pe care o regretă, melancolic, prezentând interacțiunea lor fizică drept o ”cădere” dintr-o stare pură, prin influența unei forțe misterioase și extrem de mizerabile, care îi ”distruge” pe amândoi, numită ”desfrânare”.

Nu a fost greu să descopăr că ideea apostolului este pe deplin în acord cu textul biblic de început, în care femeia nu a fost creată pentru a se ”însoți” fizic cu Adam, ci pentru a-i ține companie și a-i fi ajutor. (Geneza, capitolul2)

18. Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”.
19. Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam.
20. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui.
21. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne.
22. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam.

Deci femeia, care în această etapă nici nu are nume, nu a fost de la bunul început concepută pentru a interacționa sexual cu Adam, ci îi fusese ”adusă” drept companion, ajutor în sarcinile pentru care fusese acesta conceput, anume pentru Grădina cea din Eden,  ”ca s-o lucreze şi s-o păzească.”.

Iar ”Adam şi femeia lui erau amândoi goi şi nu se ruşinau” deci cei doi erau ”inocenți”, neintenționând și nedorind vreo interacțiune sexuală, starea lor ”naturală” fiind de ”frăție”.

Abia după ce femeia, influențată de șarpe, mănâncă din pomul cunoașterii și îi dă și lui Adam, Domnul Dumnezeu hotărăște alungarea celor doi, deoarece ”Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul”, devenind astfel un mare pericol pentru Creatorul său, care aduce imediat trupele înarmate pentru pază: ”şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii.”

Acum Domnul Dumnezeu constată că cei doi ”se rușinau” iar băiețelul, numit Adam (adică Om) se arată și el extrem de ”bărbat” și ”asumat”, dând imediat vina pe femeie, ca și părintele său, ceea ce în mod sigur l-a ”urcat” foarte mult în ochii celei cu care avea să împartă viața.

”20. Şi a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viaţă, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii.”, deci abia cum femeia primește nume și cei doi încep împreună drumul lor ”păcătos”, începând interacțiunea sexuală ce va avea rezultat plăcerea, sarcina, nașterea, adică zămislirea unor descendenți.

Deci, realizam, aparent, omul-apostol Pavel deplângea aceste evenimente, jeluind, ca și Domnul, al cărui reprezentat este, stricarea planurilor inițiale pe care Creatorul le avea cu oamenii, care au ajuns, din starea lor ”sfântă și pură”, de sclavi perfecți asexuați, o specie sexuată, inteligentă, cu puteri intelectuale egale creatorilor, care acum devenea o amenințare deosebită, necesitând intervenții în forță și măsuri drastice pentru a îi fi limitat accesul la celelalte resurse, care odată accesate ar fi permis oamenilor ”să trăiască în veci”…

Ce ne spune în continuare sfântul Pavel, ”coada de topor” care detestă oamenii, reprezentantul intereselor Domnului Dumnezeu pe pământ?

”Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.”

Deci, așa cum ne-a transmis de la bun început, interacțiunea fizică dintre bărbat și femeie nu pleacă de la o motivație naturală, firească și normală, ci de la desfrânare. Dar ce este această desfrânare? Dicționarul ne zice:

desfrânare sf [At: (a. 1750) GCR II, 47/27 / V: (îvr) dăs~, dis~ / Pl: ~nări / E: desfrâna] 1 Scoatere a frâului la cal Si: desfrânat1 (1). 2 (Pex) Eliberare a calului Si: desfrânat1 (2). 3 (Rar) Desfacere sau slăbire a frânei Si: desfrânat1 (3). 4 (Pex) Scoatere a frânei Si: desfrânat1 (4). 5 Ducere a unei vieți imorale Si: desfrânat1 (5). 6 Dedare la vicii, corupție, destrăbălare Si: desfrânat1 (6). 7 Faptă care denotă stricăciune Si: depravare, destrăbălare, imoralitate. 8 (Pex) Trai imoral Si: (îvr) desfrânăciune, (nob) desfrânătețe.

Putem observa cu ușurință că toate sensurile care sunt legate de tema ”sexualității” au o conotație puternic negativă. Chiar și rădăcina termenului, de scoatere a frâului la cal, ne indică o ”eliberare” care presupune pierderea controlului, adică un fel de liber la a o lua pe ”miriște”. În mod evident cauza principală, motivația fundamentală a apropierii bărbatului de femeie și anume dorința, este văzută ca fiind murdară, împotriva firii, imorală.

Bărbatul este forțat de această desfrânare, stârnită de apropierea de femeie, să renunțe la starea sa naturală, echilibrată și în care viețuiește independent și curat, să caute femeia și să întrețină raporturi sexuale cu ea. Dat fiind această tendință de care nu prea poate scăpa, pentru că nu i s-a găsit încă leac, Domnul permite căsătoria, în care fiecare să își poată avea ”păpușa” sa, cu care să își poată potoli poftele ”scârbavnice”, într-o formă legiferată și binecuvântată totuși de îndurarea Celui de Sus.

Remarcam fără efort că exista în tot ceea ce era legat de acest subiect, la absolut toți cei care erau legați de această ”mentalitate”, o ură și o furie deschisă împotriva femeii, pe care în mod evident o vedeau ca sursă a toate relele și a ”căderii” bărbatului din starea sa sfântă, pură și independentă. Pentru că într-adevăr, odată cu formarea unei ”familii”, bărbatul este de acum ”smuls” de la acordarea întregii atenții spre Domnul. Acum are ceva personal, al său, și se rupe de ”îndatoririle” anterioare, fiind dedicat în principal, de acum înainte, alor săi. Și așa vedeam că Domnul suferă de aceeași criză a abandonului, în care se percepe uitat și părăsit, lăsat baltă cu tot ce își propusese în legătură cu viitorul, nevoit să se descurce singur. Drept urmare dezvoltă o furie irațională și nestăpânită împotriva a ceea ce vede el drept cauză a tot ceea ce se întâmplă, și anume asupra femeii, ”fără de care nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat.” Nu își îndreaptă aproape nimic din furia și dezamăgirea sa asupra bărbatului, propria sa creație, pentru că pe de o parte ar trebui să admită că a fost o problemă cu acesta de la bun început, deci ”creația” sa nu era chiar atât de perfectă pe cât și-a închipuit, și atunci ar avea o problemă cu el însuși și cu perfecțiunea sa, iar pe de altă parte ar trebui să îl învinuiască și pe bărbat, și astfel să îl responsabilizeze, și să arunce ”anatema” și asupra sa. Dar deoarece în mod evident, ca un părinte părtinitor și irațional, incorect, care vrea să ”salveze” doar propria sa imagine despre ceea ce se întâmplă, nu își asumă că propriul ”copil” are dorințe și vrea să plece de lângă el, abandonându-l, preferând pe altcineva, și astfel să își înceapă o viață proprie, lângă cine alege, arătând în acest fel că nu îl iubește sau îl iubește mai puțin decât pe femeia cu care preferă să plece. Părintele vrea să își mențină propria imagine asupra ”purității” fiului său, care este cumva păcălit de aia să abandoneze starea de fericire în care trăia până atunci, de cadru idilic, curat și inocent. Drept urmare va vedea drept responsabil de toată această situație pe femeie, care îi deșteaptă instinctele ”scârbavnice” și care îl scot pe sărmanul ”băiețel” de la pieptul iubitor al părintelui său, cu care trăise până atunci în deplină armonie. Dumnezeu se vede așadar, ca orice părinte care nu vede ”normalitatea maturizării” trădat de propriul copil, care este de altfel curat și inocent, numai că ”nenorocita” îi activează acea dorință murdară, pe care nu a putut să o scoată din odrasla sa, și astfel acesta se repede cu capul înainte într-o nouă viață, uitând de părintele său, abandonându-l.

Domnul, vedeam clar, conform prezentării apostolului, suferă de complexul abandonului, și nu vede alegerea propriului copil ca pe ceva pe care acesta și-l dorește cu adevărat și și-l asumă, făcând parte din mersul natural și normal, sănătos al lucrurilor, ci ca o păcăleală a instinctelor vieții, care smulg copilul cuminte și ascultător de la tată și, făcându-l să plece cu ”aia”, care nu are nimic personal, cum are cu El, este forțat și păcălit să intre într-o interacțiune fizică cu femeia, care obține astfel o poziție de putere superioară celei a Tatălui, drept pentru care este văzută ca o stricată și o sursă a relelor și a nenorocirii fiului său.

32     …. Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului.

33. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii.
34. Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului.

Deci Domnul Dumnezeu vede femeia ca sursă a tuturor relelor nu doar pentru că a convins bărbatul să se ”deștepte”, mâncând din pomul cunoașterii, făcând oamenii egalii în intelect ai Creatorilor și un pericol pentru aceștia, urcându-i de la statutul de sclav (îngrijitor și păzitor al Edenului) la cel de amenințare pentru Elohim, ci și pentru că a ”smuls”, cu puterea instinctelor sexuale, pe ”băiețel” de la pieptul iubitor al Tatălui său și de la slujirea Sa exclusivă, făcându-i de acum pe oameni să neglijeze ”cele ale Domnului”, focalizându-se pe ale lor, adică pe ”ale lumii”.

Ca orice părinte care se ”respectă”, și pe care îl văzusem cam în orice părinte pe care îl cunoscusem, și Tatăl Ceresc se ”revoltă” împotriva cursului vieții, dorind într-o formă anacronică, patologică , continuarea idilică a stării de copilărie a propriului copil, dacă s-ar putea pentru totdeauna, dar evident nu spre ”binele” lui, ci pentru ale Sale, pentru exploatarea pe care i-o pregătise și care îi aducea evidente beneficii. Pentru că, la urma urmei, cei doi și-au asumat, pe riscul lor, să mănânce din pomul cunoașterii și pentru faptul că interdicția lui Dumnezeu nu era una absolută, ci era una ce le fusese prezentată ca fiind generată de interesul ”special” pentru sănătatea și integritatea lor. Interdicția Creatorului nu era una totală, ca și în cazul uneia făcută copiilor, în care aceștia au deschisă opțiunea alegrii încălcării, cu consecința realizării pe propria piele a consecințelor. Drept urmare niciun părinte responsabil și întreg la minte nu se poate baza, în cazul existenței unui risc real, doar pe a anunța o interdicție pe care copiii să o poată încălca oricând, din curiozitate, din frondă sau pentru a-și manifesta propria independență pentru a-și afirma individualitatea.

Așa că oamenii, alegând să încalce interdicția nu făceau decât să își asume riscul de a realiza că într-adevăr Domnul avea dreptate, ceea ce evident nu s-a întâmplat, pentru că Domnul îi mințise, așa cum spusese șarpele.

About Cherry (Cireșica 2012)

Cireșica are mere, Cireșel vine și cere. Însă bineînțeles că merele Cireșicăi reprezintă pentru băieții  care se învârt pe lângă tânăra care încearcă din răsputeri să se întrețină împreună cu sora sa mai mică în perioadele în care mama lor, lovită de amoc, le părăsește cu lunile, fructele apetisante și dulci pe care corpul său le poate oferi. Dar Cherry este într-o relație, cum altfel, de iubire, cu băiatul viselor sale care îi propune să facă niște poze inocente împreună cu un prieten al său, pentru câțiva dolari în plus, care i-ar fi asigurat pâinea pe câteva săptămâni. Află cu surprindere că din suma totală ce ar fi trebuit să o încaseze partea leului merge chiar la iubitul său, care o încurajează în perioada care urmează să renunțe din ce în ce mai mult la țoale, pentru că reacțiile ”privitorilor” încurajează pe toată lumea să continue.

Decisă să treacă la un alt nivel fuge de acasă chiar înainte de a termina liceul și ajunge în marea metropolă a filmului unde se angajează ziua ca lucrătoare în industria porno și noaptea barmaniță la un club exclusivist de striptease, strângând bănuț lângă bănuț pentru a îi trimite mamei sale care ”știe” că lucrează într-o zonă ”onorabilă”. Pentru început nu participă la filmările ”hard” ci se mulțumește cu cele ”soft”, alături de alte fete care participă cu același entuziasm la generarea iluziilor bășite numite ”filme porno” și atunci când cunoaște un băiat de bani gata, ce este atras de delicatețea și farmecul său în clubul băutorilor de șampanie, este de acord cu începerea unei relații exclusive de ”iubire” cu acesta, deși continuă să doarmă în același pat cu prietenul său gay care între timp se ”îndrăgostise” de ea.

Relația merge foarte bine până în momentul în care mama sa se înființează în oraș pentru a vedea cu ochii săi cum poate fiica sa abia ieșită în lume să producă atâția bani cu inteligența moștenită din familia sa. Nu îi este greu să priceapă că a luat-o pe drumul pe care și ea îl străbătuse cu ceva vreme în urmă, cu consecințele de rigoare, însă iada este convinsă că o să sară casa față de bătrâna și epuizata sa mamă-capră. Pe fondul emoțional produs de conflictul cu mama decide să treacă la următorul ”nivel” fără să se consulte cu ”iubitul” său și este surprinsă complet în momentul în care acesta reacționează foarte violent la aflarea ”marii vești” că acum împărțea interiorul trupului micii cireșe cu ceilalți băieți din platou.

Sfântul consumator de șampanie exclusivistă și dătător de bacșișuri ”dansatoarelor în poală” o respinge dezgustat, adâncindu-i căderea emoțională și determinând-o să caute refugiu în casa celei ce regiza ”filmele” prolificei industrii paralele și care îi propune să o primească ”cu chirie” în schimbul unei relații sexuale care să le ferească pe amândouă de ”blestemul bărbaților”.

Cherry descoperă pe propria piele înțelepciunea furnizată de această lume, prin suferință și pierderea succesivă a relațiilor cu toți cei cu care credea că este într-o formă de relație ”emoțională”, înțelegând că pentru a-ți putea permite luxul emoției și sentimentului este necesar să te ridici prin foarte multă muncă până la nivelul în care să înțelegi dinamica relațiilor umane și să poți să treci dincolo de zona relațiilor-contract, în care tot ceea ce primești este un răspuns la ceea ce dai.