Superclișee diluzionale culturale – Mitul Raționalității Omului

 ”Credem deseori într-un mod naiv că putem face – o convingere de care este cel mai greu să scăpăm. Nu înțelegem complexitatea organizării noastre, și nu înțelegem că fiecare efort, chiar dacă atinge rezultatele dorite, produce mii de efecte neașteptate și de asemenea,  deseori unele nedorite. În principal uităm că nu pornim de la zero cu o mașină nouă, extrem de curată. În spatele nostru se află ani mulți de derivă, viață idioată, de îngăduință asupra slăbiciunilor noastre, de ochi închiși asupra propriilor noastre greșeli, luptând să evităm toate adevărurile neplăcute și mințindu-ne în mod constant, justificându-ne, învinuindu-i pe ceilalți. Toate acestea nu pot să nu afecteze mașina noastră. Ea funcționează foarte prost și trebuie să fie modificată în mod artificial pentru a se adapta la modul său greșit de funcționare. Aceste modificări, care pot fi numite ”tampoane”, acum acționează pentru a  bloca toate intențiile noastre bune.

Dar cu ajutorul ”tampoanelor”, încetăm să simțim contradicțiile, evitând impactul loviturilor vederilor conflictuale, emoțiilor și cuvintelor. Ele ne fac viața mai ușoară. Totuși tampoanele fac imposibilă dezvoltarea interioară deoarece amortizează șocurile, și doar șocurile ne pot conduce în afara stării în care trăim – adică, să ne trezim. Ele ne pun la somn, furnizându-ne asigurările agreabile că totul este bine, că nu există contradicții și că putem dormi în pace.

Prin intermediul tampoanelor noi putem avea întotdeauna dreptate.”

G.I. Gurdjieff

 „Hartmut fusese greu lovit în bătălia lui cu Herwig. Când l-au adus în Matelana, se afla în primejdie. Căci rănile-i erau deschise şi avea mare fierbinţeală. Vracii spuneau că va muri. Ortrun primise-ncuviinţarea să-şi îngrijească fratele. Iar Hergart s-a împrietenit cu Ortrun, chiar de la-nceput. Amândouă l-au îngrijit pe Hartmut, prinţul de la nord, până ce s-a făcut mai bine. Şi azi aşa, şi mâine-aşa, lui Hartmut i s-a făcut dragă copila ce îl îngrijea alăturea de sora lui. Fără de ea nu mai putea să stea tihnit o zi întreagă. Inima lui, sălbăticită de aţâţările Gerlindei, se îmblânzea încetişor, şi-n fiecare zi mai mult. Privirea i se înmuia, ca gheaţa într-o zi cu soare. Sunt vinovat, mărturisea sorei lui Herwig prinţul.ˮ

–  Deci ca și în povestea lui Enkidu, sălbăticia este domolită și apoi schimbată de energia feminină, care prin dedicație și delicatețe reușește să genereze un adevărat proces „magic”, „alchimic”, prin care bărbatul „se înmoaie”, devine rațional și poate vedea obiectiv, empatic chiar, faptele sale „de vitejie” și poate să simtă de asemenea impulsurile naturale ale compasiunii, înțelegerii, remușcării și vinovăției, care îl „îmblânzesc”, îl „umanizează”.

–  Oricum, urmărind mare majoritate a acestor povești, ne dăm seama că uniunile dintre bărbat și femeie arareori îmbracă haina acceptării reciproce și a afecțiunii. Modelul universal este folosirea înșelăciunii, în diverse forme și forțarea. Iar gândirea irațională este dominantă în momentele-cheie care hotărăsc cursul vieții protagoniștilor. De cele mai multe ori în rău și foarte rău, pentru că implică conflict, durere și distrugere. Observăm că ideea fundamentală care domină gândirea oamenilor este că, după „violul tradițional”, victima, din neputință sau obișnuință, se va familiariza cu cele întâmplate, le va accepta și chiar va trece într-un registru de „iubire”. „Șmecherii” sunt extrem de surprinși când ori „victima”, ori viața, într-o formă sau alta le invalidează strategia și bazele acestei viziuni asupra relațiilor, rămânând complet descumpăniți, pentru că, în mod evident, nu se prea așteptau la aceasta.

–  Și aici motivul poate fi ori necunoașterea reacțiilor victimelor, ori o cunoaștere anterioară bazată pe o experiență care a confirmat și încetățenit, chiar la nivelul inconștientului colectiv, asemenea practici. Realitatea ne arată că marea majoritate a oamenilor se complac în situații în care sunt „violați”, inventând diverse „apărări mentale”, așteptând ca altcineva decât ei înșiși să facă acel gest de curaj care să le aducă libertatea și beneficiile acesteia.

–  Prin urmare, se cam confirmă că, așa primitiv și prost cum părea, Hartmut știa destul de bine cum sunt marea majoritate a celor răpiți și violați, și că nu va avea probleme cu aceștia. Doar din când în când mai apare câte un idealist îndărătnic ca Gudrun care insistă cu „dreptatea”.

–  Bun, dar dacă unii sunt emoționali, impulsivi, infatuați, vanitoși în deciziile lor, sfârșind ca Hartmut, alții sunt de-a dreptul iraționali, susținând deschis această iraționalitate și nevăzând nicio problemă în modul acesta de „gândire”. Uite încă un exemplu.

Și despre soțul ei, vedeta a avut numai cuvinte frumoase de spus. Ea ar fi ținut post și rugăciune pentru a-i apărea bărbatul promis în viața ei.

„Am un prezent la care foarte multe fete tânjesc. Am doi copii sănătoși, frumoși și un soț care mă iubește și mă susține în absolut orice aș vrea să fac”, spunea ea în urmă cu ceva vreme la televizor.

„Am ținut post zece zile. N-am băut și n-am mâncat. Am zis că vreau să țin post negru ca să-mi întâlnesc bărbatul vieții mele. (…) Ne-am căsătorit la trei luni după ce ne-am cunoscut”, mai spunea ea.

–  Deși cel mai probabil nu există nicio legătură cauzală între postul său negru și întâlnirea ulterioară a bărbatului cu care s-a căsătorit, fiind mai degrabă evenimente succesive și nu cauzale, vedem că omul vrea neapărat să facă această asociere, ca să dea o altă greutate evenimentelor și să își susțină și ideea implicării ființei misterioase Dumnezeu care, dacă urmezi ritualurile și perceptele cerute, îți împlinește cele mai arzătoare dorințe.

–  Bun, deci dacă ar fi ceva obiectiv, ar trebui ca oricui face același lucru să i se împlinească aceste dorințe personale arzătoare, ceea ce nu se întâmplă, evident.

–  Creștinul are o explicație și pentru aceasta. Ori a greșit omul ceva, niscaiva păcate nemărturisite, neiertate, ori Domnul are alte planuri cu acesta, așa că mai are de „tras”.

–  Bine, dar așa practic poți susține oricând orice se întâmplă ca fiind din același registru. Dacă se întâmplă, este văzut ca o dovadă clară și directă pentru că asta a vrut omul, iar dacă nu se întâmplă, nu este nicio problemă pentru că „încurcate sunt căile Domnului” și doar „Domnul știe ce este mai bine pentru tine”.

–  Și fetica noastră ce o să zică în eventualitatea unor evenimente mai puțin pe placul ei, cum ar fi „înșelatul” sau „divorțul”? am întrebat candid. Tot de la Domnul vin? Le va accepta fără să behăie și fără să se dea de ceasul morții?

–  Mă îndoiesc. De obicei creștinii văd evenimentele neplăcute lor ca având sursa în acțiunile și intrigile Celui Rău, nicidecum ale Domnului. Domnul ne dă doar ce ne dorim și ne face plăcere. Ăsta este rolul Său și nu se abate niciodată de la această misiune sacră. Dumnezeu este întotdeauna bun și El este împlinirea Binelui pe pământ.

–  Mda… de aceea e atâta bucurie și fericire peste tot… Bine măcar că fătuca noastră, după un post la limita supraviețuirii, a reușit să facă să apară „bărbatul promis” în viața ei. Nu îmi dau seama exact cum l-a identificat, însă mai avem exemple în care, dintr-o privire, fătucile noastre își dau seama că l-au întâlnit pe Făt-Frumos.

–  Ei, aici e aici, râse Camelia. Pentru că, după mine, această „alegere” vine pe baza profeției autorealizante. Ea își pregătește psihicul pentru „descoperirea” partenerului, care, ce să vezi, este identificat și astfel auto-profeția este confirmată.

–  Odată cu tot contextul ideatic irațional speculativ…

–  Evident. Și problema nu ar fi neapărat că ne proiectăm singuri un context imaginar în care suntem privilegiați, avem o legătură specială cu o forță conștientă superioară care are grijă de dorințele și nevoile noastre. Nu aceasta e problema, la urma urmei e o chestiune de alegere personală. Dacă vrei să vezi așa lucrurile, n-ai decât. Deși nu există nicio dovadă obiectivă pe care femeia ar putea-o folosi în demonstrarea afirmațiilor ei, fiind efectiv ceva ce ea proclamă ca adevărat, nici nu se poate infirma categoric această legătură. Dintre ideea că singur omul își trasează propriul destin și faptul că o ființă conștientă are grijă clipă de clipă de soarta a miliarde de oameni, a căror interacțiuni le „manipulează” ca să li se îndeplinească micile lor dorințe egoiste, în mod clar mai realistă este prima. Deci problema esențială, după mine, nu este legată de credința acestei femei în legătura dintre postul ei, rugăciune și apariția Alesului, ci de aura în care ea învăluie această „întâmplare”, care capătă o încărcătură aparte, specială, sacră. Dacă e să privim alegerile lui Hartmut și ce i se întâmplă ulterior, putem să spunem că a cules ce a semănat, pentru că cine seamănă vânt culege furtună. Așa că va dormi după cum și-a așternut, dar povestea nu ne spune niciun moment că deciziile pe care le-a luat i-au fost „șoptite” sau vin de la o divinitate care preia astfel responsabilitatea. După cum vede lucrurile atunci când totul se năruie, se vede că nu blamează pe nimeni altcineva și își asumă propriile alegeri, gândindu-se doar cu regret că ar fi vrut să facă altfel, astfel încât acum să nu fie totul pierdut. În schimb, fătuca cu postul negru generează o țesătură specială în jurul relației ei care este acum una aparte, dată chiar de Domnul Dumnezeu. Prin urmare, dacă lucrurile nu vor merge în căsnicia ei sau va fi chiar supusă unor nedreptăți, abuzuri sau alte aspecte de acest fel, nu va putea privi într-un mod lucid și realist acele comportamente, ci va avea tendința, datorită acestei aure speciale pe care a acordat-o singură, de a le tolera, de a le îndura, de a găsi tot soiul de „apărări mentale” care să o convingă să rămână în relație, să suporte din ce în ce mai mult, întărind astfel poziția soțului și validându-i comportamentele. Așa cum bine am văzut, această poziție super-privilegiată vine și din convingerea femeii că între cei doi este „iubire” și că ea este obligată să slujească prin orice mijloc acest ideal suprem, iar dacă peste aceasta se adaugă și aura mistică ideatică a implicării lui însuși Dumnezeu nu doar prin jurământul în fața Sa în biserică, ci chiar prin mijlocirea evenimentelor ca urmare a celebrului post negru, presiunea rămânerii în relație este enormă, indiferent ce se va întâmpla acolo.

–  Bun, dar va culege și ea, ca și toate celelalte, roadele „investiției” ideatice iraționale. Nu avem de ce să o căinăm.

–  Sigur că da, dar de cele mai multe ori apar și copiii, care vor prelua aceste modele de comportament și vor suferi, ducând mai departe patternurile defectuoase de relaționare, într-un ciclu infinit. Asta când nu se termină lucrurile cu o sumedenie de lovituri de cuțit sau topor, așa cum bine am văzut în atâtea cazuri. Acesta este din păcate prețul iraționalului, care pare atât de dulce și apetisant în primă instanță. Costurile generate de irațional în viața omului sunt absolut enorme. Fie că este vorba de modul în care ne alegem partenerii, fie că e vorba de modul în care conducem mașina sau ne raportăm la lume. Uite, îți amintești de acele mici filmulețe care erau proiectate înaintea filmelor la cinema și în care erau arătate distanțele de frânare ale mașinilor pe timp frumos, pe ploaie sau sub influența alcoolului?

–   Da, bineînțeles…

–  Ei bine, de ce crezi că au apărut?

–  Datorită numărului mare de accidente?

–  Evident! Comportamentul irațional care se manifestă în condusul riscant, imprudent, pentru a simți acea putere aparte dată de motorul mașinii și acea plutire până la uitarea de sine dată de viteză, așa-zisa grabă care se instaurează, acea „nevoie” de a ajunge mai repede, de a apăsa pedala de accelerație neținând cont de circumstanțe se manifestă plenar în condițiile în care omul-mașină este în posesia puterii de a-i afecta pe ceilalți prin ceea ce numim automobil. Și numărul enorm de accidente care seceră în fiecare zi viețile atâtora, lăsând în urmă familii îndoliate și copii orfani, stă mărturie a forței acestor impulsuri lipsite de o logică aparentă.

 Tragedie, noaptea trecută, în localitatea Mireșu Mare, județul Maramureș. Alexandru, un tânăr din Chelința, a sfârșit la doar 25 de ani, după ce a intrat cu mașina într-un stâlp. În urma impactului, mașina a luat foc.

Tânărul împrumutase mașina de la cumnatul său. Potrivit unor surse, acul kilometrajului s-a oprit la 130 de km/oră. O parte din motor și o roată au zburat la zeci de metri de locul accidentului, iar mașina a luat foc, tânărul șofer rămânând încarcerat. Sătenii au fost cei care au intervenit înainte de sosirea pompierilor, reușind să stingă flăcările. Ajunși la fața locului, salvatorii militari l-au scos pe șofer dintre fiarele mașinii, iar medicii au început manevrele de resuscitare. Din păcate, fără rezultat, Alexandru fiind declarat decedat.

–  Deci plăcerea de a ceda impulsului, pe care o resimte omul în asemenea situații, este enormă, aproape de nerefuzat. Foarte greu și rari sunt aceia care pun siguranța și prudența mai presus de această satisfacere egotică a unei plăceri de moment, sub imperiul căreia uită de toate. Și de propria viață, și de a celorlalți.

Trei tineri au murit într-un accident cutremurător, după ce au petrecut la un botez. Mașina în care erau s-a rostogolit de mai multe ori pe câmp, iar victimele au fost aruncate afară din maşină. Nu purtau centura de siguranţă. La volan era chiar tatăl bebeluşului botezat, milițian.

 Tânărul milițian se căsătorise de trei săptămâni, iar în weekend, şi-a botezat fetiţa. După ce au petrecut acasă, aproape de miezul nopţii, au plecat să se plimbe cu maşina. După 500 de metri a pierdut controlul bolidului. Maşina s-a răsturnat de câteva ori, a dărâmat un stâlp şi s-a oprit într-un lan de porumb.

Farurile aprinse în întuneric i-au atras atenţia unui coleg de la frontieră care patrula în zonă. Când s-a apropiat, în autoturism nu era nimeni. După o jumătate de oră de căutări, a găsit un cadavru, apoi încă unul şi încă unul. Erau la 50 de metri distanţă. După un timp, a mai apărut un tânăr.

Satul R din B, locul de baştină al celor trei prieteni morţi, este în doliu. Alex avea 21 de ani şi era fiul fostului viceprimar. Şoferul avea 28 de ani şi era milițian la secţia B. Fratele lui este şi el milițian, dar la Rutieră, iar tatăl a fost milițian la frontieră până de curând, când s-a pensionat.

–  O anume euforie și siguranță că este „mai presus de lege” și că o poate încălca l-au făcut pe tânărul tătic proaspăt căsătorit să apese pedala de accelerație noaptea, pe fondul oboselii,  provocând o asemenea tragedie. Dacă ar fi să întrebi, ca în atâtea alte cazuri, „merită?” ceea ce ai trăit pentru câteva momente un asemenea deznodământ, asemenea consecințe, nu cred că cineva ar spune că da.

–  Și totuși, aceste evenimente se întâmplă zilnic, de mii și mii de ori, ca și cum nimic nu ar conta. Cum de pot oamenii să fie atât de neglijenți, nepăsători față de aceste consecințe de altfel atât de previzibile? Cum pot deveni atât de puțin interesați față de viața lor, a copiilor lor, a familiilor lor și a prietenilor lor? Cum să nu te gândești că poți fi la baza unor astfel de evenimente și să fii responsabil pentru tot ce apare în viitor? Cum să nu simți responsabilitate și grijă?

–  Este într-adevăr ceva foarte greu de înțeles, mai ales că în general oamenii sunt foarte atenți și precauți în ceea ce privește toate aceste aspecte. Cumva, „ceasul rău” face ca aceștia să nu mai asculte de rațiune și să prefere aceste comportamente extrem de riscante.

–  Dar arareori este vorba de un „ceas rău” autentic. De cele mai multe ori este vorba de un soi de plăcere, o recompensă de moment căruia omul nu-i poate rezista, care îi oferă o satisfacție atât de mare încât, chiar dacă undeva el știe care sunt riscurile sau costurile posibile, alege de cele mai multe ori plăcerea de moment în detrimentul prudenței, ajungând adesea să regrete acele decizii atât de apetisante în primă instanță, în care se simte deasupra a tot și toate, ca mai apoi să ajungă, ca Hartmut sau cneazul Igor, să contemple distrus și disperat dezastrul generat de propria vanitate și iraționalitate. Puterea are întotdeauna prețul său extrem de piperat și înșfăcarea sa cu o mână înseamnă întotdeauna și înșfăcarea costurilor inevitabile cu cealaltă…

–  Ca și în multe alte cazuri în care se activează aceste programe „diluzionale”, am spus, în timp ce parcurgeam unele file din dosarul albastru.

Cum l-a convins A.P. pe R.V. să cumpere apartament la mare

A.P. le-a dezvăluit fanilor ei ce discuție a avut cu soțul său, R.V. „Nu a fost chiar o ceartă, ci o discuție la intensitatea cuvenită, pe măsură deciziei ce trebuia luată. Ne luăm sau nu un apartament la mare!? Aceasta era întrebarea. Mărturisesc că nici nu ne trecuse prin cap așa ceva, până când fratele meu ne-a povestit despre proiectul său de pe litoral. Mai mult în joacă, prin iulie, am mers la o discuție cu ei, la biroul lor de la mare. Tot eram pe litoral, știți cum e. Mi-a plăcut atât de tare proiectul, încât din ziua aceea am fost sigură că asta trebuie să facem, să luăm un apartament acolo. Am simțit, pur și simplu. Mult timp R. a crezut că glumesc.

– Cum să luăm un apartament la mare? De ce?

– Cum de ce? Avem TREI copii. Cel puțin, cât sunt mici, e minunat să avem unde să mergem pentru aerosoli, apă, bălăceala, nisip, la trei ore cu mașină de casă. Nu vezi că, de regulă, reușim maxim o săptămâna într-o vacanță? De ce să nu prelungim starea asta estivală cât mai mult?!

– Și dacă din cauza asta nu o să ne mai vină să călătorim?

– Sincer, crezi că se va întâmplă așa ceva?! Ba eu spun că o să vedem marea mai mult ca niciodată. Din călătorii și din balconul nostru? În weekendurile în care ai chef, pac, te urci în mașină și dai o fugă la mare. La casa ta. Schimbi decorul. Chiar și iarna. Ca să nu mai spun că îl poți închiria în perioadele în care nu vrei să mergi acolo”, a povestit vedeta.

„Am mai avut câteva argumente pe care noi, soțiile, știm să le oferim atunci când ne dorim ceva, atât de bune, încât la vară știți unde ne găsiți.ˮ

–  Iată un mic război între cei ce conviețuiesc în interiorul aceleiași familii și care ne arată cam cum se iau deciziile majore, care pot impacta semnificativ atât bugetul, cât și stabilitatea unei familii… Argumentele soției dau aparența raționalității pentru că oferă motive și „avantaje”, dar sunt mai mult „a posteriori” deciziei deja luate, care a apărut din străfundurile minții și pe care conștientul o percepe și transmite doar prin expresia „am simțit, pur și simplu”.

–  Corect, spuse Camelia. Acest caz ne arată cum se nasc de fapt deciziile în viața oamenilor. Hotărârile apar din adâncurile minții noastre, unde se iau pe niște baze complet necunoscute Eului Conștient, și acesta este doar informat cu privire la decizia luată, rolul Rațiunii fiind apoi doar de găsire a unor „tampoane”, argumente așa-zis raționale, care să creeze doar aparența faptului că decizia a fost luată pe baze temeinice, raționale, astfel încât omul să își poată continua senzația că se află în controlul acțiunilor sale, că El este cel care decide.

–  Ne putem gândi care au fost acele resorturi profunde, dar inconștiente și chiar iraționale privind la ansamblul situației. Dacă complexul nu ar mai fi fost construit de fratele soției, oare argumentele și decizia ar fi fost aceleași?

–  Cel mai probabil nu, pentru că oricum argumentele ei sunt foarte șubrede și nu ar fi rezistat în fața celor ridicate de soțul său, așa cum ne și indică, că până la urmă, pentru a-l „convinge” a fost nevoie de apelul la cu totul și cu totul alte „argumente” din arsenalul de care dispune o nevastă, pentru că rațional nu au reușit să se impună… Un apartament la mare doar pentru vacanță este un lux pe care doar cei foarte bogați și-l permit, pentru că este foarte greu să crezi că merită cheltuielile inerente unei așa-zise creșteri a deplasărilor. Așa cum arăta și ea, o familie reușește maxim o deplasare într-un an la casa de vacanță, și sunt slabe speranțe să se intensifice doar pentru că știi că te așteaptă bunul tău. În plus, te vei sătura să te simți obligat să mergi în continuu la acea locație doar pentru că e „a ta”, cum sublinia și soțul. Din punct de vedere economic, este mult mai rentabil să pleci de câte ori poți unde ai chef, și construcțiile respective să fie în proprietatea altora care să suporte cheltuielile și să aibă grijă de ele în restul anului. Nemaizicând de grijile legate de securitatea lor.

–  Rămâne doar faptul că soția dorea să își ajute fratele, din varii considerente, și dorința ei mai veche de a fi o soră bună primea acum o „împlinire” deplin „justificată” prin faptul că se alegea și cu un apartament la care teoretic avea să vină de nenumărate ori cu toată familia, dar în practică avea să zacă pustiu și să se umple de praf consumând resurse în bătaia brizei mării. Decizia s-a luat evident la nivel inconștient, pe motive iraționale și săracul conștient a venit apoi cu rațiunea și „argumentele” doar pentru a salva aparențele. Cam cum zicea Gurdjieff, în cazul deciziilor umane, totul doar se întâmplă, omul nu poate să „facă”.

 

 Peaceful Warrior (Luptătorul pașnic 2006)

”Nu există momente obișnuite” reprezintă esența pe care acest film arondat zonei de ”dezvoltare personală”, cu tente de ”spiritualitate, încearcă să o transmită spectatorului, părând să încerce o transformare a ”momentelor profane” ale lui Mircea Eliade într-un continuum de ”momente sacre” prin aducerea atenției și conștiinței în fiecare mică secvență a timpului, ceea ce va duce astfel la generarea unei noi calități, intrinseci de această dată, și care transformă tot ceea ce omul experimentează într-o sărbătoare și o bucurie.

Un tânăr student gimnast se apropie cu pași rapizi de un colaps personal în momentul în care calitățile sale native și pe care le cultivă cu asiduitate îl transformă într-o persoană extrem de dezirabilă și ”de succes”, ajungând să își împlinească, rând pe rând, toate visurile și aspirațiile, fie că sunt din zona rezultatelor olimpice, ale școlii sau personale, prin numărul impresionant de fete care își doresc să fie împreună cu el.

Dar tocmai împlinirea a tot ce și-a dorit vreodată îl face să fie din ce în ce mai apatic și mai nemulțumit, lipsa provocărilor și a posibilității de a se simți ”împlinit” reflectându-se din ce în ce mai acut în atitudinea sa zeflemitoare și superficială, în reacțiile emoționale și nervozitatea care colcăie destul de evident în spatele zâmbetului ironic și ”cuceritor”.

Într-o seară de vară merge la o benzinărie pentru a lua câteva mărunțișuri  și acolo dă de un moș care după ce face un plin de benzină ”zboară” de-a dreptul pe acoperișul micuței clădiri. Pentru tânărul gimnast o asemenea deplasare fizic imposibilă reprezintă un șoc teribil, dorința sa de a lămuri ”misterul” mișcării deschizând o legătură extrem de profundă cu ”Socrate”, care îi devine un soi de mentor și îndrumător în ale trăirii ”aici și acum”, lucru pe care de altfel tânărul crede că îl stăpânește de multă vreme și prin urmare necesitatea de a mai ”învăța” ceva i se pare ridicolă și inutilă.

Socrate se dovedește un soi de ”vrăjitor” din tipologia lui Don Juan al lui Castaneda, care își modifică percepția și realitatea prin ”deplasarea punctului de asamblare”, însă modificarea modului în care tânărul ”vede” lumea și conflictele ce se nasc din ciocnirea inevitabilă a sistemelor lor de valori îl conduc la o nouă criză, care se acutizează continuu, culminând cu manifestarea dorinței tânărului de a se arunca de pe o clădire extrem de înaltă, gest la care renunță atunci când ”realizează” că Socrate era și acum lângă el.

Teribilismul și opoziționismul specific vârstei și fazei sale de dezvoltare îl duce la ”împlinirea” unui vis mai vechi în care cade cu motocicleta, ajungând astfel să piardă cariera olimpică și tot ceea ce obținuse până atunci, căzând într-o genune a disperării și a furiei turbate, din care nu mai poate fi scos decât tot de blândețea și înțelepciunea ciudatului ”profesor”, ajutat de această dată și de o frumoasă și misterioasă fată, care pare să fi depășit mai demult stadiul negării în care se află eroul nostru.

Înțelegând că în maniera clasică, prin behăială, nemulțumire și ofuscare nu va reuși să schimbe nimic în viața sa, tânărul se focalizează pe convertirea acestor ”energii” spre o zonă constructivă, încercând să fie ”aici și acum” și să permită întregului său potențial să se manifeste plenar, fapt care îl aruncă într-un alt palier de percepție și înțelegere, care îi aduce liniștea și împlinirea pe care și le dorea cu atâta ardoare.