Superclișee diluzionale naturale – Dorința de mai mult
Dar pofta de câștiguri
Pe mulți bărbați îi duce adesea la pieire…
Căci nici o rânduială n-a dat un rod în lume
Așa de rău ca banul: el pustiește-orașe
Pe oameni îi gonește din casă: el învață
Pe cei curați la suflet să-și îndrepteze mintea
Spre fapte rușinoase. Tot banul e acela
Ce-a arătat la oameni puterea vicleniei,
Și pentru orice faptă – nimica sfânt să n-aibă.
Sofocle
Platon – mitul lui Gyges
„… se povestea, astfel, că omul acela era păstor în slujba regelui de atunci al Lydiei. Întâmplându-se să vină o ploaie mare şi un cutremur, pământul s-a crăpat şi s-a căscat o prăpastie sub locul unde el se afla. Văzând aceasta şi mirându-se, păstorul a coborât şi a văzut multe lucruri de basm, printre care şi un cal de aramă, gol pe dinăuntru, cu mici porţi. Vârându-şi capul pe acolo a văzut înăuntru un mort, de statură mai mare decât părea firesc pentru un om.
Păstorul nu luă nimic altceva decât un inel de aur pe care mortul, altfel gol, îl avea la mână, şi ieşi. La adunarea obişnuită a păstorilor, când i se trimiteau lunar regelui produsele păstoritului, veni şi păstorul având inelul. Aşezându-se laolaltă cu ceilalţi, i s-a întâmplat să răsucească piatra inelului către sine, spre interiorul mâinii şi, făcând aceasta, deveni nevăzut pentru cei de faţă, care vorbeau despre el ca despre unul plecat. El se miră şi, atingând uşor inelul, răsuci piatra în afară, redevenind vizibil. Gândindu-se să probeze dacă inelul avea într-adevăr această putere, i se întâmplă astfel: când întorcea piatra înăuntru, devenea nevăzut, când o întorcea în afară – vizibil. Băgând de seamă aceasta, orândui să fie printre solii trimişi la rege şi, ajungând acolo, îl înşelă cu regina. Apoi, împreună cu ea, îi pregăti regelui uciderea şi îi luă astfel domnia.
Aşadar, dacă ar exista două astfel de inele şi dacă pe primul l-ar avea omul drept şi pe celălalt omul nedrept, se poate crede că nimeni nu s-ar dovedi în asemenea măsură stană de piatră, încât să se ţină de calea dreptăţii şi să aibă tăria de a se înfrâna de la bunul altuia fără să se atingă de el, atunci când îi este îngăduit şi să ia din piaţă, nevăzut, orice ar voi, sau, intrând în case, să se împreuneze cu orice femeie ar vrea, să ucidă sau să elibereze din lanţuri pe oricine ar dori, putând face şi alte asemenea lucruri, precum un zeu printre oameni. Însă, făcând aşa ceva, prin nimic nu s-ar deosebi omul drept de celălalt, ci amândoi s-ar îndrepta spre aceleaşi fapte.
Aşa fiind, aceasta este o bună dovadă că nimeni nu este drept de bunăvoie, ci doar silnic.
Astfel, neexistând un bine propriu al (dreptăţii), oricând şi oriunde omul se gândeşte că e în stare să săvârşească nedreptăţi, le face. Căci toată lumea crede în sinea ei că e mult mai profitabilă nedreptatea decât dreptatea şi bine gândeşte, după cum va afirma cel ce opinează astfel. Iar dacă cineva, stăpân pe atari puteri, nu va voi să făptuiască nedreptăţi şi nici nu se va atinge de bunul altuia, va fi socotit de către cei ce îl vor cunoaşte omul cel mai nenorocit şi mai neghiob. Desigur, ei îl vor lăuda unii faţă de ceilalţi, amăgindu-se astfel reciproc, de frică să nu păţească vreo nedreptate.”
Eyes Wide Shut (Cu ochii larg închiși 1999)
Ultimul film al lui Stanley Kubrick, ce ne indică, prin titlul special, modul în care trăim în această lume. Este foarte probabil ca acest lucru să și-l fi permis știind că era aproape de ”Marele Prag” și că gradul de libertate pe care și-l putea acorda atât în plan social cât și în cel profesional era maxim și astfel poate să spună câteva lucruri ”mai pe bune”, adică chiar și adevărul.
Contradicția evidentă și surprinzătoare a titlului este pentru un moment uitată atunci când povestea începe cu o mișcare perpetuă a camerei ce ne prezintă într-un mod dezinvolt pregătirile de plecare ale unui cuplu tânăr de oameni frumoși și educați, el medic și ea deținătoarea unei galerii de artă din New York, pentru a participa la o simandicoasă și elitistă petrecere de sfârșit de an.
Aici aflăm că gazdele sunt prieteni de familie ai eroilor noștri și în scurt timp el este abordat de două frumoase doamne care îl duc ușor la etaj, în timp ce soția sa este abordată de un bogat ”om de afaceri” care, după câteva mișcări de dans, îi propune să îi arate bogata galerie de tablouri. Deși este evident că și el și ea erau puternic interesați de ”explorarea alternativelor sexuale”, ambii declină, cu greutate, tentația, pretextând relația ”contractuală” pe care o au cu partenerul lor.
Medicul este chemat de urgență să îl ajute pe stăpânul casei care furnizase prea mult drog unei tinere cu care întreținuse relații intime și după ce o stabilizează se întâlnește cu soția sa, decizând să se întoarcă acasă.
În discuția ce urmează, ambii se acuză de tentativa de ”infidelitate”, ea decizând să îi spună pentru prima dată ”partea mortală a adevărului”, mărturisindu-i că a fost inexorabil atrasă de un tânăr ofițer într-o vacanță a lor, fiind la un mic pas de a-l părăsi pentru a pleca cu acesta și doar norocul chior a făcut să rămână lângă el. Sărmanul om, care se știa iubit peste măsură de nevasta sa dintotdeauna face un șoc și o ia de nebun pe străzi, oprindu-se după mai multe aventuri, dintre care una și cu o tânără prostituată, într-un bar unde dă de un fost coleg de facultate care era pianist de ocazie, acesta furnizându-i un pont, cum că asigură fundalul sonor într-un somptuos castel unde se întâmplă lucruri ”cu adevărat minunate” și unde nu se intră decât pe bază de invitație și parolă.
Tânărul se simte inexorabil atras spre această ”lume a Edenului” și face tot posibilul să ajungă acolo, unde descoperă că era în cadrul unui fel de frății secrete ai cărei membri, mascați, întrețineau relații sexuale ”sacre” cu ”preotese” care le împlineau toate fanteziile. Nu apucă însă să se bucure de ocazie căci este descoperit și expus public, fiind condamnat ”la moarte”, și doar intervenția uneia dintre ”preotese”, care solicită să se ”sacrifice” în locul său, îi permite să iasă teafăr din castel.
Furios și frustrat, se întoarce, pentru a fi respins din nou și află din ziare că trupul neînsuflețit al unei tinere actrițe fusese descoperit în apropiere și nu mai reușește să dea nici de prietenul său. Disperat și înfricoșat se întoarce acasă, după ce află că prietenul său bogat era și el în acea frăție, unde soția sa îi povestește terifiată un vis în care trebuise să suporte nesfârșite împreunări fizice cu bărbați mascați pentru a salva pe un intrus în ”societatea” lor.
Medicul, răvășit de ceea ce se întâmpla, îi povestește ”aventura” și împreună realizează că visele și dorințele lor de ”mai mult” atinseseră un prag extrem de periculos, așa că decid să se limiteze voluntar la relația lor, așa amărâtă și nesatisfăcătoare cum era, dar asigurând o insulă sigură și confortabilă în oceanul tumultuos al lumii înconjurătoare.
Așa că decid să își închidă din nou ochii pe care îndrăzniseră să îi deschidă pentru câteva clipe și să continue să își spună minciunile frumoase despre ”iubirea lor” care aveau să le legene din nou visele despre realitate.
Bogdan Brumă, născut în Botoșani, a absolvit ca șef de promoție liceul Economic în anul 1995. Olimpic național la disciplina filozofie, a continuat studiile la Facultatea de Filozofie din Iași și apoi la Facultatea de Psihologie și Științele Comunicării din București. A fost consilierul personal al ministrului culturii și cultelor, dl. Răzvan Theodorescu pe probleme de imagine și comunicare, coordonând activitatea de Relații Publice și Comunicare a Ministerului Culturii. Activitatea desfășurată în această poziție a fost apreciată prin decorarea sa cu Ordinul Meritul Cultural de către Președintele României. După anul 2004 a înființat propria firmă de Relații Publice și Publicitate, acordând în același timp atenție și zonei de dezvoltare personală, devenind instructor de AIKIDO și coordonatorul unor proiecte culturale diverse. Printre acestea se numără și activitatea de traducător, care s-a concretizat la Editura Herald prin apariția cărților Zen-Poarta Autentică, de Koun Yamada (lansată oficial în cadrul târgului de carte Gaudeamus 2015), În căutarea Ființei, de G.I. Gurdjieff (2016), Realitatea Ființei, de Jeanne de Salzmann (2016), editor pentru Acționează cu dragoste (Herald 2017), Tulburarea de Spectru Autist (Herald 2017), și traducător al cărții Experiența Vidului de Sri Nisargadatta Maharaj pentru Editura Mix (2017). Traducător al operei principale a lui G.I.Gurdjieff, „Povestirile lui Belzebut către nepotul său”, este interesat de realizarea unui cadru în care oamenii să își poată depăși limitările și să își poată dezvolta abilitățile de comunicare cu sine și cu ceilalți.