Superclișee diluzionale naturale – Forma „Te însori cu frumoasa și rămâi cu proasta!”
Conștientul nostru este doar o mică parte din ceea ce înseamnă mintea noastră și mintea noastră se unește cu trupul fizic la un anumit nivel, acesta deținând propria ”minte” ca să spun așa, care poate transmite prin intermediul impulsurilor informații și comenzi părții inconștiente a minții ”mari”, care pot ajunge la un moment dat și la zona conștientă, sub forma unor ”senzații”, ”trăiri”, ”impulsuri”, ”îndemnuri”, ”atracții”, ”repulsii” și așa mai departe, pe care noi învățăm să le ”înțelegem”, să le ”interpretăm” și adesea să le urmăm. Foamea, setea și alte nevoi fiziologice se manifestă de jos în sus până ajung la conștient sub forma unor ”senzații” specifice, pe care conștientul trebuie să le identifice și să facă acțiunile necesare restabilirii echilibrului prin aportul substanțelor lipsă. Nevoia corpului pentru anumite substanțe se manifestă în conștient ca ”pofte”, care dacă sunt urmate furnizează structurii fizice acele elemente pe care ori nu le poate fabrica singur ori nu în cantități suficiente. Toate aceste nevoi care sunt specificate în piramida lui Maslow generează în inconștient anumite pulsiuni care sunt ”decodate” de conștient ca ”doruri”, ce orientează comportamentele spre împlinirea acestora. Astfel se pot manifesta comportamente care nu sunt învățate individual și care reprezintă specificul a nenumărate specii.
– Corect, așa cum avem marile migrații, comportamentele de împerechere și cele legate de creșterea și îngrijirea puilor. Dar cum se încadrează în aceste programe instinctuale extrem de corecte și orientate spre asigurarea supraviețuirii speciilor clișeele comportamentale diluzionale care am văzut că există în numeroase specii mai ”evoluate”?
– Ei, ai punctat foarte corect ceva foarte interesant. Animalele, cu cât au creier mai complex și prin urmare o minte din ce în ce mai complexă au tendința de a prezenta comportamente diluzionale care reprezintă opusul celor instinctuale de susținere a vieții, indivizii prezentând comportamente anacronice, adesea aberante, care urmăresc satisfacerea plăcerii într-o formă perversă, aproape umană ca să zic așa, animalul abandonând acel instinct simplu și corect care îi asigură un echilibru perfect cu sine și mediul, implicându-se în comportamente distructive, pe care le observăm cu mare ușurință la oameni.
– Deci poate că animalele sunt într-o stare de echilibru mai mult datorită faptului că mintea le este cumva blocată și nu pot trece într-o zonă conștientă care le-ar distruge întregul comportament.
– Etologii, printre care Konrad Lorenz, au arătat că și animalele sunt supuse ”erorii”, identificând așa numiții factori trigger ale comportamentelor lor. Un mascul de mierlă cu aripi roşii se poate împerechea cu pana din coada unei femele aşezată în poziţie de pre-împerechere. Chiar dacă pana ce provine de la coada femelei este pe o păstaie, nu pe o femelă, declanşează răspunsul sexual al masculului. Privighetorile de salcie atacă un cap umplut cu paie al unui cuc. Capul, chiar dacă se află pe un băţ, în mod clar nefiind viu sau pe o pasăre reală, este oricum atacat de privighetori. În contextul potrivit, fiecare comportament ar părea că are un scop sau că este inteligent. Însă exemple numeroase ne arată că aceste răspunsuri motorii sunt declanşate de stimuli specifici într-un mod mai mult sau mai puţin ”robotizat” – mecanic. Lorenz a pus lângă cuibul unei păsări un model de ou de mărimea unei mingi de fotbal. Pasărea a încercat să îl recupereze folosind acelaşi model de acţiune ca şi când era un ou de mărime normală. Dacă un ou de mărime normală era aşezat lângă cel uriaş, pasărea făcea încercări inutile de a recupera oul mare, în timp ce îl neglija pe cel de mărime normală pentru ea. Lorenz a numit un stimul intrinsec exagerat, un stimul supernormal. Stimulii intrinseci supernormali sunt mai mari şi mai intenşi decât cei normali. Ei provoacă un răspuns de la animal mai mare decât în mod normal.
– Deci pasărea era victima aceluiași program de tipul ”mai mult e mai bine”, cu forma de ”mai mare e mai bine”, deși în mod normal ea nici măcar nu putea cloci un asemenea ou. Deci lipsit de cenzura realității, care nu permite aproape niciodată mari variații genetice, pasărea rula aceleași programe ca și oamenii într-o formă la fel de anacronică și aberantă.
– Corect. Aceste programe menite a asigura o selecție de ”mai mare” în condițiile naturale, în care ouăle nu pot varia foarte mult și cele într-adevăr un pic mai mari pot genera pui cu o capacitate de supraviețuire mai mare. Dar în condiții artificiale, în care variem aberant stimulii cheie vedem că animalul urmează mecanic și diluzional programul instinctual, ajungând la același absurd pe care îl constatăm și la oameni. Practic satisfacția, care reprezintă închiderea ”naturală” a programului instinctual nu mai poate apărea niciodată, făcând ca individul să caute continuu, prin comportamente specifice, o împlinire ce nu va apărea niciodată de la sine, aceste mecanisme funcționând evident în gol. Tot astfel conducătorii vor dori să aibă un regat și mai mare, cum bine putem vedea în exemplul oricărui tiran ce pornește într-o misiune sfântă de ”apărare” a țării sale, extinzându-și granițele la infinit.
– Deci am putea rezuma specificul acestor programe diluzionale prin faptul că îmboldesc continuu individul spre ”mai mult”, și cam tot ce îi pare întemeiat într-o anumită fază inițială și are o logică clară devenind aberant odată ce se trece în zona compulsională devenind la un moment dat o obsesie patologică.
Surrogates (Surogate 2009)
Omenirea, în drumul său spre perfecțiunea pe care o dorește în orice formă, ca fiind împlinirea deplină a celor mai înalte idealuri și posibilități de a exista, fie că este vorba de modul în care arătăm, mergem, ne îmbrăcăm, vorbim, gândim sau realizăm orice acțiune care face parte din ceea ce însemnă activitatea umană, a descoperit o modalitate revoluționară de a atinge acest deziderat care răscolește mintea și mațele oricărui muritor. În primă fază element principal și esențial al progresului, tendința spre perfecțiune devine foarte repede o obsesie patologică care produce și câteva efecte ”perverse” neînsemnate.
Cum ar fi faptul că oamenii nu se mai riscă să iasă în lume ci, din intimitatea sigură a propriei case manevrează de la distanță niște ”păpuși-surogat” care sunt perfecte, tinere, frumoase, netede și transmit proprietarului în timp real senzațiile și trăirile ca și cum acesta s-ar afla la fața locului. În acest fel se beneficiază de deplina protecție a distanței și anonimatului și existența este la fel de plină de bucurie ca și cum am fi sută la sută implicați în orice situație ne dorim în viața reală.
Astfel, peste tot oamenii își trimit la întâlnirile de afaceri, în discoteci, la cumpărături și așa mai departe pe acești roboței înlocuitori, care arată exact ca proprietarul lor și le asigură toată interacțiunea socială de care au nevoie. Bineînțeles că există și crime și alte infracțiuni, care sunt investigate tot de către forțele speciale ale poliției care sunt înlocuitoarele adevăraților indivizi care, în siguranța locuinței pot simți că își îndeplinesc pe deplin datoria fiind în același timp protejați pe deplin.
Într-o societate obsedată de frumusețea totală și de perfecțiune există însă și o facțiune ”naturalistă”, care rezistă eroic într-o rezervație naturală în centrul Orașului și este tolerată în mizeria și primitivismul pe care nu doar că le afișează cu nonșalanță, ci le mai și promovează drept ”singura cale autentică de a trăi liber și fericit”, departe de ”beneficiile” tehnologiei. Aceasta este condusă de un adevărat lider spiritual, autentic și viu, care răspândește cu patos cuvântul Domnului Dumnezeu cel Viu, așa precum au făcut de milenii înaintea sa profeții și proorocii care au slujit Adevărul, Calea și Dreptatea specificate de însăși Domnul Dumnezeu cel Viu.
Investigațiile lui Bruce Willis, deghizat în mod neașteptat într-un individ care începe să meargă împotriva curentului, ieșind în Lume în carne și oase, expunându-se PERSONAL tuturor riscurilor și vicisitudinilor mediului ostil, periculos și dur îl conduc încet spre înțelegerea misterului care înconjoară o serie continuă de crime care vizează nu doar surogatele ci chiar pe proprietarii manipulanți ai acestora, care sunt ”prăjiți” în fotoliile lor confortabile de acasă.
După o serie de aventuri care ne liniștesc în ceea ce privește aparenta ”rătăcire” a actorului într-un film care este axat pe o tematică mult în afara celei care l-a consacrat, Bruce ajunge tot în rezervația sălbaticilor naturaliști care încep să se revolte, cu Biblia în mână și automatul în cealaltă, așa cum stă bine unor propăvăduitori autentici ai adevărului și binelui băgat, ca întotdeauna, cu melesteul pe gâtul necredincioșilor, și descoperă cu stupoare realitatea perfecțiunii carismaticului lider al celor autentici.
Disperat și izolat în această lume perfectă, năvălește într-o încercare extremă în apartamentul soției sale, cu care era ușă-n-ușă de câțiva zeci de ani, descoperind-o aproape în pragul descompunerii pe cea cu care dorise la un moment dat să înfrunte viața până când moartea îi va despărți.
Un film ”problemă”, de o forță nebănuită, care surprinde extrem de multe dinte tarele și clișeele care ne vor conduce în mod sigur, cândva, acum în niciun caz, spre o viață perfectă de plastic.
