Superclișee diluzionale naturale – Fructul interzis

A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci,

Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (Geneza:2, 16-17)

–              Dar ce sunt cu adevărat aceste clișee și ce putem face pentru a le evita? Pentru că din dicționar nu am putut să aflu…am spus bulversat.

–              Mi se pare normal, râse zglobiu fata. Slabe speranțe să găsești așa ceva oriunde explicat, darămite în dicționar. Uite, că tot am vorbit pe această temă și am văzut că te pricepi destul de bine la animale, se vede că ai trăit la țară. Dacă avem un cățel care poate, atunci când trece pe lângă farfuria cu mâncare a pisicii, să aibă acces la ea, ce va face?

–              Evident că își va băga botul, chiar și dacă este super sătul, castronul său plin ochi și îi este clar că nu are voie.

–              Corect. Iar tendința de a se înfrupta din farfuria altuia este cu atât mai mare cu cât știe că nu are voie, nu?

–              Da, așa este. Dacă îl cerți după, fără să primească ”corecții corporale”, deci rămâne la nivelul bunului simț, mai abitir va căuta să halească tot ce poate dacă se știe singur.

–              Bun, care este motivul?

–              Probabil i se pare că este mai gustoasă, dat fiind că e interzis?

–              Corect. Și în plus, pentru că este a altuia, deci nu este a sa. Dacă ar avea acces liber în scurt timp nu ar mai manifesta absolut niciun interes.

–              Da, fix la fel cum fac copiii mici care vor neapărat jucăria din mâna altcuiva, dar atunci când celălalt o cedează, o aruncă în câteva secunde, de ai senzația că îl interesa doar împotrivirea celuilalt și scandalul, tu neștiind cum să îl faci pe ”proprietar” să cedeze. Am avut multe asemenea momente cu fratele meu când ieșeam cu el în parc, drept urmare aveam întotdeauna altă jucărie pregătită cu care momeam celălalt copil. Fratele meu, surprins de cât de repede ceda celălalt, era câteva momente descumpănit, apoi cerea propria jucărie, pe care dacă nu ar fi fost în mâna celuilalt nu ar fi băgat-o deloc în seamă.

–              Așa, și?

–              Și scoteam o a treia jucărie, pe care o aveam pregătită….

–              Ha ha, foarte tare. Vezi, experiența….Ei bine acesta este un clișeu psihologic clasic, care surprinde tendința ființelor vii de a valoriza mult mai mult ceea ce este interzis sau ceea ce este mai departe de ele sau ceea ce nu este ”în posesia” lor. Tendința acesta este resimțită ca un impuls ce apare în interiorul psihicului acestora și acestea tind să îi dea curs dacă nu există alte ”instrucțiuni” sau impulsuri care să devină concurențiale, acestea putând proveni din alte circumstanțe sau paliere psihice. Și adesea, chiar dacă sunt concurențiale, vor tinde să ”vină în față” și să fie ”împlinite”. Adică, dacă au apucat să se declanșeze, printr-un trigger specific, produc o tensiune interioară, psihică și emoțională, care nu mai poate fi anulată decât prin realizarea solicitării impulsului sau a unuia echivalent.

Cum se manifestă? Este simplu.

Dacă ființa are posibilitatea alegerii, va favoriza pe aceea solicitată de clișeu. Cățelul nostru, dacă are de ales între a lăsa în pace mâncarea altuia și de a da pe jos farfuria pisicilor, va alege ”păcatul”, chiar dacă nu îi folosește la nimic, chiar dimpotrivă.

Mad Love (Iubire nebună 2001)

Iubirea nu este permisă celor ce orânduiesc și păstoresc soarta muritorilor de rând, însoțirea lor fiind supusă legilor Puterii și Datoriei, în care interesul și politica decid fără șovăială destinele micilor furnicuțe prinse în malaxorul nepăsător al propriilor vieți și pe care îl numim cu adâncă evlavie și închinăciune ”interesul superior al Țării”. Acest lucru îi este transmis, bineînțeles într-o formă mult mai concisă și subtilă de către regina Spaniei, Isabela, fiicei sale, tânăra Juana, care este trimisă să îi fie soață unui rege tânăr și obscur din Țările de Jos.

Aceasta ajunge la chipeșul rege care era angrenat în dificilele treburi ale guvernării celor mulți și proști, trăgând din greu la jugul vânătorilor și împreunărilor cu doamnele de la curte, care se simt extaziate atunci când divina sa privire se odihnește, mai mult decât se cuvine, pe nurii lor, ne mai zicând de momentele în care divina sa cărniță este adăpostită în neînsemnatul lor trup. Juana este plăcută de viitorul său soț care, aprins de patimile iubirii, cere să fie unit în fața oamenilor și a lui Dumnezeu chiar în momentul acela și, purtând-o pe brațe până în patul conjugal, îi arată ”din bob în bob amorul”, lucru care o încântă peste măsură pe tânăra domniță.

Care domniță ia însă, destul de repede, cunoștință și cu poftele fără de astâmpăr ale ilustrului său soț și domn, crizele sale de gelozie și isteria cu care se dă în spectacol în fața supușilor făcând ca regele să încerce în primă fază să ajungă la o înțelegere cu ea, însă în fața solicitărilor disperate ale fetei îndrăgostite de primul și singurul bărbat din viața sa, înțelege că nu are altă șansă decât să o ”scoată nebună”.

După preluarea posesiunilor din Spania, pe care soața sa îi le adaugă în ”cununa domeniilor regale”, necesitatea de a o potoli pe ”nebuna” care suspina continuu după el devine din ce în ce mai acută, iar descoperirea unei preafrumoase posesiuni maure, posesoare a unui trup dumnezeiesc, care se prostitua prin lupanarele Madridului, și pe care o aduce drept ”doamnă de companie” mult iubitei și stimatei sale soțioare, grăbește demersurile regale, care, în urma unui proces public, o declară ”nebună” cu acte în regulă, dar surlele și trâmbițele care acoperă discursul ”maicii neamului” vor anunța foarte repede și trecerea sa într-o lume mai bună, facilitată de preluarea unei boli rușinoase de la cele care îi alimentau continuu dorința sa insațiabilă ”de mai mult”.

Un film școală despre tentația ”fructului interzis” și care, pe lângă actorii frumoși și talentați sau decorurile de epocă, reușește să surprindă destul de fidel gradul de libertate real pe care oamenii îl au în această lume, în ceea ce ei numesc ”scumpa lor societate”.