Superclișee diluzionale naturale – Jucăria din mâna celuilalt
”Cea care m-a înșelat m-a înșelat cu fostul, pe care îl înșelase cu mine. La momentul ăla, am zis că trecem peste, dar nu am putut, mi-a rămas în cap, nu mai aveam încredere deloc”, a mărturisit R.C. atât despre V. S., cât și despre cealaltă femeie care i-a frânt inima, în podcastul lui C. M.
Care este principala problemă a mecanismelor diluzionale, iraționale?
Acestea nu aduc împlinire și satisfacție, fiind prin natura lor lipsite de un scop clar. Sensul lor este de a menține la nesfârșit desfășurarea unor comportamente obsesiv-compulsive. Iar rezultatul lor este inevitabil suferința și neîmplinirea, pentru că produc conflict și frustrare.
Cei ce studiază mintea umană ajung la un moment dat să înțeleagă că exact această minte este ceea ce ne face să căutăm orbește în lume o împlinire iluzorie, prin diverse mijloace pe care credem că le putem folosi, când de fapt înseși temeiurile pe care această minte a noastră funcționează ne sunt încă ascunse, așa că ceea ce numim motivație și interes creează niște obiective temporare, formate în principal pe temeiuri artificiale, pe care le „împrumutăm” din jurul nostru sau se activează diluzional din interior, sub forma impulsurilor care ne „împing” spre diverse alegeri și acțiuni care foarte rar sunt în concordanță cu necesitățile noastre sau ceea ce ne dorim cu adevărat. Prin urmare, omul obișnuit, lipsit de instrumentele pe care rațiunea și cunoașterea le pune la dispoziția conștiinței, va fi tot timpul la dispoziția factorilor aleatorii ai istoriei, trăind o viață pe care nu și-o dorește cu adevărat, care nu îl împlinește și nu îi aduce libertatea atât de mult visată, ci doar un simulacru al acesteia.
Dar foarte puțini dintre noi pot sesiza „ochelarii de cal” pe care propriile noastre obiective, născute din mintea noastră, într-un mod pe care adesea nu îl conștientizăm și nu îl înțelegem, îi creează pentru noi.
Programele ideatice diluzionale legate de aceste lucruri sunt printre cele mai puternice din cele care au fost create și implantate în structura oamenilor. Ele sunt deja parte integrantă din noi și așteaptă cel mai mic prilej pentru a ieși la suprafață și pentru a macula totul. Este suficient să dai atenție doar și celui mai mic trigger, făcând o mică judecată și totul pornește cu puterea uraganului, nu mai ține cont de nimic rațional, de nimic din ce te caracterizează cu adevărat. Pentru a le depăși nu trebuie să lupți cu ele, ci să le permiți să se manifeste păstrând un ochi critic în spate, fiind un observator tăcut, dându-le senzația că se pot desfășura și că le aprobi pe deplin, ca să își facă „numărul” și apoi, în cel mai greu moment, să decizi volitiv să faci complet pe dos de cum te îndeamnă, favorizând alegerea ta conștientă. Programele se vor mai zbate o perioadă, însă se vor diminua treptat, dispărând. Însă dacă vei încerca să le contrabalansezi rațional, vei fi nimicit.
Fata din tren (The Girl on the Train 2016)
Mitul Fericirii bântuie mințile și sufletele oamenilor dintotdeauna. Deși nimeni nu prea știe ce este această nălucă numită ”Fericire”, pe baza a câteva clipe experimentate de plăcere, exaltare, voioșie, liniște mentală, entuziasm, bucurie, amețeală sau pierdere temporară a conștiinței ori a legăturii cu propriul corp, și pe care oamenii le numesc pompos ”experiențe spirituale”, omenirea se află într-o goană permanentă după ceea ce o epocă sau alta definesc obiectivele ”definitorii” care asigură ORICUI accesul la magica stare de plutire deasupra existenței.
În epoca noastră aceste repere înseamnă o slujbă bine plătită, în care ești valorizat de șefi și colegi, un soț/soață bine lucrat și ”telectual”, de condiție ”bună”, care să îți toarne, după ce te convingi, în pauzele în care mai scapi de oftatul orgasmic mimat cu mare dibăcie, că vă leagă o adevărată și ideală poveste de dragoste, că tot ce respiri lângă El este IUBIRE.
Fata din tren este o fostă iubită care a fost părăsită de fostul iubit/bărbat ideal/suflet pereche care s-a însurat apoi cu alta cu care locuiește în fosta lor casă, unde și-o trag plini de iubire pe fostul ei pat unde și ea a crezut că trăiește visul Ilenei Cosânzeana, acum apărând și un copil care trebuia să fi fost al ei, motiv pentru care Ileana noastră, care aparent face naveta în marele oraș în fiecare zi, privește cu lacrimi amare cum fosta ei viață are acum în ecuație alte personaje care nu mai fac parte din basmul ei propriu.
Privește la Făt-Frumos pe fereastra pe care privea odată fericită la lumea de afară, înghițind acum cu noduri lacrimile care îi năpădesc buzele arse de dorul celor ce ar fi putut să fie. Alungată de câteva ori de sufletul pereche, se resemnează în consumul ”uitătorului”, târându-se de la o zi la alta.
Între timp bona sexoasă a lui Făt-Frumos încearcă să se terapeutizeze de o fostă relație în care, tot pe baza speranțelor generate de aceeași iubire absolută, a ajuns în sfântul moment al maternității pe care l-a ratat din nepricepere și neglijență, declanșând o traumă cât codrul cel mai des. Sfânta iubire ce o apropie de psiholog este catalogată destul de acesta drept ”transfer afectiv” și cu regret și mare dificultate își ține departe cocoșelul de buzele ei arse. Dar recuperează lângă soțul ei minunat, care o pătrunde din toate părțile, căutând cu disperare iubirea ce se ascundea timidă în toate cotloanele sufletului ei delicat și bântuit de amintirile timpurilor fericite.
Făt-Frumos nu se lasă intimidat de incursiunile în casă ale Ilenei Cosânzeana și își potolește nevasta care ține strâns bebelușul la piept, în timp ce este anunțată de bona sexy că o să rămână singură o perioadă. Fata din tren observă la un moment dat un corp în pădurea în care obișnuia să se împreuneze cu Făt-Frumos și își amintește vag că are și ceva amintiri din ziua precedentă, când încă mai percepea și realitatea obiectivă, drept pentru care încearcă să comunice acest lucru și la poliție.
Cu acest prilej află că de fapt nu ea fusese cea deplasată la o petrecere și apoi dată afară, ci Făt-Frumos, ea neauzind încă de ”gas-light” și de manipularea emoțională. Răvășită de proaspetele revelații, ține morțiș să le împărtășească cu cea pe care o considera vinovată că i-a furat șansa la fericire, moment în care cele două pupeze află că Făt-Frumos o împungea energic și pe bona roșcată cu pintenul său neliniștit, aflându-se și el, ca toată lumea, în căutarea fericirii.
Pe care o găsește în timpul sechestrării celor două iubiri ale sale, care îl trimit pe veșnicile plaiuri ale vânătorii, unde era mai plauzibil să găsească ceea ce căutase cu atâta îndârjire în timpul vieții.
Un film școală despre ”jucăria din mâna celuilalt”, Mitul Fericirii și fenomenul gaslight, aplicat magistral naivelor și visătoarelor curci gazate de clișeele iubirii absolute.
Bogdan Brumă, născut în Botoșani, a absolvit ca șef de promoție liceul Economic în anul 1995. Olimpic național la disciplina filozofie, a continuat studiile la Facultatea de Filozofie din Iași și apoi la Facultatea de Psihologie și Științele Comunicării din București. A fost consilierul personal al ministrului culturii și cultelor, dl. Răzvan Theodorescu pe probleme de imagine și comunicare, coordonând activitatea de Relații Publice și Comunicare a Ministerului Culturii. Activitatea desfășurată în această poziție a fost apreciată prin decorarea sa cu Ordinul Meritul Cultural de către Președintele României. După anul 2004 a înființat propria firmă de Relații Publice și Publicitate, acordând în același timp atenție și zonei de dezvoltare personală, devenind instructor de AIKIDO și coordonatorul unor proiecte culturale diverse. Printre acestea se numără și activitatea de traducător, care s-a concretizat la Editura Herald prin apariția cărților Zen-Poarta Autentică, de Koun Yamada (lansată oficial în cadrul târgului de carte Gaudeamus 2015), În căutarea Ființei, de G.I. Gurdjieff (2016), Realitatea Ființei, de Jeanne de Salzmann (2016), editor pentru Acționează cu dragoste (Herald 2017), Tulburarea de Spectru Autist (Herald 2017), și traducător al cărții Experiența Vidului de Sri Nisargadatta Maharaj pentru Editura Mix (2017). Traducător al operei principale a lui G.I.Gurdjieff, „Povestirile lui Belzebut către nepotul său”, este interesat de realizarea unui cadru în care oamenii să își poată depăși limitările și să își poată dezvolta abilitățile de comunicare cu sine și cu ceilalți.