Superclișee diluzionale naturale – Limita conceptuală
– În mod clar, așa cum spune și Platon în mitul peșterii, toate acestea fac parte din umbrele care caracterizează poziția din interiorul peșterii. Indiferent de cum le privești și cum se aranjează, sunt sortite aceleiași ”sorți”, anume poziția de exploatare, prădător-pradă. Doar ieșirea din peșteră poate genera o diferență. Și ieșirea înseamnă folosirea unei alte facultăți, pe care o putem numi conștiință, care poate înțelege și scoate individul din jocul impulsional, inconștient și irațional al naturii.
– Foarte corect. Faptul că tu ai descris drept traumă cele ”surprinse ” întâmplător, și care au legătură cu un fenomen destul de banal pentru istoria umanității, anume interacțiunile psihologice și fizice între persoane de același sex în scopul generării plăcerii sexuale, ne indică că, practic, în conștientul tău această idee, această ipoteză, această posibilitate a realității nu a apărut niciodată și, la contactul cu informația, în cazul tău doar vizuală, aceasta a declanșat o blocare ”conceptuală” a minții tale, care nu fusese niciodată expusă unei asemenea variante. Impactul dintre ceea ce credeai tu ca fiind posibil și realitate, în mod evident extrem de diferită, a creat așa numita traumă.
Prin urmare putem spune că de fapt așteptările tale legate de modul în care realitatea putea arăta și cum arăta de fapt au declanșat această blocare, acest impact psiho-emoțional extrem de puternic.
Pe lângă aceste aspecte, realitatea mai lua și o formă care intra puternic în contradicție cu celelalte așteptări pe care le aveai, și pe care unele ți le-a indus societatea, prin ocultarea unor informații și prezentarea altora, cu predilecție, iar la altele ai ajuns chiar tu, prin folosirea exclusivă a acestora. Putem spune că în tine exista o limită a ceea ce îți poți imagina despre realitate, limită care vine din informațiile cu care ai luat contact până în acest moment al vieții tale.
Această limită mentală a ceea ce poți concepe tu despre realitate o putem numit Limita Conceptuală, care definește orice individ, din orice cultură și orice timp. În mod evident, cu cât informațiile și conceptele la care are acces un individ sunt mai diverse și complexe, cu atât limita sa conceptuală va fi mai largă, înglobând aspecte din ce în ce mai vaste ale realității. Cu cât ideile sunt mai ”înguste” și limitate, cu atât limita conceptuală va fi mai redusă, generând ”șocuri” la contactul cu o realitate mai ”largă”, mai ”complexă” decât cea imaginată de el.
– Înțeleg. Pentru mine faptul că nu am putut ”concepe” că băiatul mai mare putea să îmi ia banii fără să îmi dea mașinuța era o limită conceptuală, care venea din faptul că eram naiv și lipsit de experiență, crezând că celălalt gândește ca și mine și a integrat normele și valorile sociale ca și mine. Extinderea limitei a venit prin confruntarea directă cu o realitate complet diferită de ceea ce îmi imaginasem, dar în mod evident tot accidental.
– Corect. O limită conceptuală a fost și cauza traumei lui Eminescu, care nu și-a putut închipui că ceea ce trăise înaintea de moartea lui Micle cu Veronica nu avea să se ”împlinească total” după dispariția ”motivului oficial” ce stătea în fața ”uniunii” lor. O limită conceptuală a fost și fiecare moment istoric în care anumiți indivizi s-au întâlnit cu lucruri pe care nu și le imaginaseră vreodată, fiind ”traumatizați”, ceilalți profitând evident de ”paralizia” lor, tehnică de altfel adesea folosită în natură de către animale. Dar limite conceptuale avem însă și la un nivel mai larg, în ceea ce privește comunitățile, chiar până la nivel de națiune și chiar umanitate, în ceea ce privește modul în care percep lumea în general sau anumite aspecte ale acesteia în particular.
Chiar versurile pe care le-ai menționat din Enuma Eliș, care este poemul epic al creației în mitologia sumeriano-babiloniană, descoperit, sub formă fragmentară, în ruinele bibliotecii lui Assurbanipal la Ninive, ne arată că oamenii, la acel moment aveau o limită conceptuală asupra realității cu mult superioară celor din Evul Mediu spre exemplu, care au trăit la milenii după aceștia, având concepte legate de soare și planete, de galaxie și mișcările galactice ale stelelor, ființe aparținând altor specii, pe care le numeau zei și care aveau puteri speciale, care putea induce stări speciale de conștiință, cu tehnologii ce implicau vehicule ce puteau părăsi atmosfera pământului, numite ”șem” și care era ”parcate” în palate, unde zeii trăiau lângă conducătorii pământeni, pe care îi instruiau folosind visul în ceea ce însemna civilizația și progresul tehnologic, lucruri pe care noi, abia acum, în secolul XX, având la dispoziție realizările științei din ultima sută de ani, putem înțelege destul de anevoie astfel de concepte, care apar atât de devreme în aceste scrieri, aparținând unor oameni ce au trăit acum mii de ani, în societăți așa-zis primitive, sclavagiste, în care foloseau în mod incipient unelte și arme de bronz și fier.
În mod ciudat, oamenii din acele timpuri păreau a ști multe lucruri complet inadecvate din punct de vedere conceptual pentru nivelul de dezvoltare tehnico-științifică a societăților lor, pe care le-au și consemnat în scris, iar noi, paradoxal, am ajuns abia astăzi să începem să le validăm, după ce știința le-a impus mentalului colectiv prin realizările sale.
Agora (Piața publică 2009)
A fost un timp când un om, care era temporar într-un trup frumos de femeie care avea și o minte frumoasă alături de o inimă blândă și caldă, la fel de frumoasă ca cele mai adânci mistere ale Universului, declara că ar fi fericit dacă ar putea ști cu certitudine dacă Pământul este rotund. Această minte minunată ce a creat ființa numită Hypatia, ar fi dorit să știe multe alte lucruri pe care noi în clipa de față le știm și le putem cuprinde cu mintea încă din școala pe care toți adolescenții o detestă, dar la acea vreme știința și cunoașterea puteau fi accesibile doar unora, privilegiați. Hypatia a deschis porțile Tempului Cunoașterii către oricine și din postura de îndrumător al spiritului celor însetați de a ști mai mult decât le înfățișau simțurile făcea tot ce îi stătea în putință pentru a călăuzi întreaga Ființă a tinerilor spre virtute și conștiință.
Însă timpurile erau tulburi și în Alexandria din Egiptul antic, noua credință a evreului venită prin cărările tainice ale Imperiului și care era îmbrățișată din ce în ce mai mulți nemulțumiți ”ai soartei” aducea un damf de ”iubire” care semăna mai mult cu suflul vântului aspru al deșertului atunci când răscolea zănatic așezările omenești care încercau să reziste în fața puterii Naturii.
Și foarte curând iubirea creștină a lovit, așa cum a făcut-o și în următoarele secole și milenii, cu furie și tărie, arzând și nimicind idolii păgâni și, odată cu aceștia, și rodul gândirii a generații întregi de cugetători asupra rostului și sensului existenței.
”Ignoranța este binecuvântare” pentru toți, și cei săraci cu duhul, în împărțirea dreptății și a iubirii Mântuitorului în stânga și în dreapta a produs și primele ”efecte colaterale” în orașul care fusese la un moment dat centrul cunoașterii și progresului umanității. Gloatele amorfe și oarbe distrug totul în cale și Biblioteca, până ieri faima și mândria omenirii este aneantizată, pentru ca cei mulți să cunoască doar Cuvântul Eliberării, cel pe care Domnul Dumnezeu îl dăduse patriarhilor și proorocilor încă de la Adam și Eva. Dumnezeul cel Viu al Bibliei se întinde peste Egipt și își începe înaintarea triumfătoare spre Europa și spre Evul Mediu Întunecat.
Un film document despre psihologia maselor, limita conceptuală și încercarea firavă a celor puțini de a menține aprinsă flacăra plăpândă a conștiinței într-o lume sortită încă de la început drept tribut unor forțe atavice, crude și nepăsătoare.
