Now Reading
Trucuri pentru a parea mai inteligent si a avea mai mult succes

Trucuri pentru a parea mai inteligent si a avea mai mult succes

Revista Psychologies

Toate studiile ne spun ca succesul este asigurat mai putin de IQ si mai mult de EQ (inteligenta emotionala). Cum nu doar frumusetea este supusa subiectivismului celor din jur, ci si inteligenta, iata cateva trucuri daca vrei sa ai succes.

 

Factorii cheie

In cazul inteligentei emotionale conteaza nu doar sa te evaluezi corect, ci sa iti dai la fel de bine seama cum esti evaluat de catre cei din jur.

Intelegerea perceptiilor lor, te va ajuta sa iti ajustezi comportamentul, in situatii date, astfel incat sa ai de castigat. Nu este vorba despre manipulare ci de o punere in scena cu talent a propriilor abilitati.

Frica, teama de esec, negativismul prezinta lumii o latura a ta care, poate te afecteaza, dar cu siguranta nu te reprezinta in totalitate.

Pentru a le contracara efectul si a te expune si cu atuurile pe care le ai, poti urma cateva tehnici. Genetic, avem o inzestrare pe care nu o putem modifica. Insa tot restul, depinde de noi.

Anumite tehnici sunt situationale, dar ele au fost dovedite ca resurse ce iti pot garanta reusita. Daca iti sunt utile, chiar si amuzandu-te, le poti testa si afla singur.

 

Doua prenume

Stim persoane carora le-ar fi placut sa aiba doua prenume. Bineinteles, asta la modul ideal, in care parintii, printr-un joc reusit al sortii, ar fi nimerit chiar un nume care tie, devenit adult, sa iti placa.

Alte persoane spun clar si raspicat ca, desi au doua prenume, nu le inteleg rostul. Pana la urma, in ce situatii de viata ajungem sa ne recomandam alternativ cand cu unul, cand cu altul. Cam confuz, nu?

Totusi, dincolo de patroni spirituali pe care ii avem sau nu, studiile demonstreaza ca o initiala intermediara intre nume si prenume ar reprezenta o garantie a succesului. Asadar, daca vrei un IQ, cel putin perceput ca fiind mai mare, poti incerca acest truc.

Poate o ramasita a vremurilor de mult apuse, initiala intermediara creste perceptia asupra statutului social, precum si suspiciunea de inteligenta, capacitate si performanta in favoarea ta.

 

Graficele inseamna acuratete

Stii cum te enervai mereu in toate programele in care trebuia sa faci un grafic si, exact cand terminai, realizai ca ai uitat o variabila si trebuie sa o iei de la capat?

Poti persevera cu aceasta indeletnicire! Nu de alta, dar cercetarile demonstreaza ca increderea fata de o sursa de informare creste considerabil daca aceasta contine grafice.

Studiul efectuat a constat in oferirea de informatii participantilor despre eficienta unui nou medicament. Un grup a primit informatia cu grafice, altul fara.

Din primul grup, 96% dintre participanti au fost convinsi de informatiile citite despre noul medicament, iar din cel de-al doilea doar 67%.

Asadar, data viitoare cand creezi un document, apeleaza la grafice. In momentul acesta si eu incerc sa includ unul in articol…

 

Nu, multumesc, nu beau

Stii cat timp ti-ai imaginat cum esti invitat la una dintre intalnirile de afaceri care au loc la cina, cu noii tai angajatori si un client important?

Doua studii ale universitatilor Michigan si Pennsylvania demonstreaza ca doar vazand pe cineva cu un pahar de alcool in mana este suficient pentru a-l eticheta cu o inteligenta medie.

Acest lucru nu se datoreaza vreunei corelatii reale intre oamenii cu inteligenta medie si consumul de alcool. Dar, cum stim cu totii, atunci cand consumi alcool, gandurile si ideile par a urma un alt curs, iar simpla vizualizare a cuiva care bea, ne duce cu gandul intr-acolo, chiar daca respectivul nu se face vinovat de vreun consum abuziv.

Asadar, la cina aceea alaturi de noii tai sefi si un client important, la care doreai de mult sa participi, evita sa consumi alcool, oricat de potrivit ti s-ar parea. Asta daca nu vrei ca sefului tau sa ii treaca prin minte intrebarea „oare cum l-oi fi angajat?”.

 

Ai incredere in tine

Din experienta noastra, persoanele increzatoare, cu o atitudine controlata, care te privesc in ochi, zambesc si vorbesc relaxat, sunt percepute ca inteligente.

Practic, exista o legatura aproape instantanee intre o persoana care demonstreaza incredere in sine si asteptarile ca aceasta sa fie si inteligenta, de asemenea.

Pe de alta parte, nesiguranta de sine, fie ca este timiditate sau introversie, iti poate altera comportamentul si performanta.

Si cum ceea ce credem despre noi insine reusim sa transmitem si celor din jur… evident ca vor simti aceasta indoiala a ta si le vei parea mai putin inteligent. Asadar, regula este simpla: daca vrei ca oamenii sa aiba incredere in tine, intai ai tu.

 

Nu folosi un vocabular pompos

Intalnim uneori persoane care, atunci cand vorbesc, par a tine undeva, in apropiere, un dictionar deschis. Dar nevoia de a folosi cuvinte pompoase denota o nesiguranta de sine si dorinta de a impresiona… prin coplesire.

Asadar, conform zicalei din batrani, daca nu esti in stare sa spui acelasi lucru pe intelesul unui copil, inseamna ca nici tu nu stii despre ce este vorba.

Inteligenta pura, vorbeste de la sine. Nu iti rascoli mintea ca in loc de maxima sau cugetare sa ii spui „apoftegma”, ci lasa discursul cat mai cursiv si prietenos. Indiferent de situatie, este recomandat sa invatam sa comunicam eficient, nu doct.

 

Nuanteaza-ti exprimarea

Acesta este momentul in care facem exercitii in fata oglinzii, recitand un discurs pana cand ii gasim cadenta corecta. Este o ocazie buna de a ne antrena pentru a vorbi in public.

Leonard Mlodinow, expert in comunicare, arata cum, intre doua persoane care rostesc acelasi discurs, va fi considerat mai inteligenta cea care il rosteste mai expresiv.

Variatia in volum, tonul, pauzele mai rare si pronuntia cat mai clara te califica drept inteligent, priceput si energic. Asadar, invata sa investesti in felul in care te exprimi la fel de mult ca in ceea ce urmeaza sa exprimi.

 

Priveste in ochi interlocutorul

Pana la urma este un sfat bun, cat timp rezista mitul conform caruia atunci cand o persoana minte nu poate privi pe cineva drept in ochi.

Si, fara nicio legatura cu rolul mentionat aici al privitului in ochi, tocmai persoanele care mint vor avea obiceiul sa faca acest lucru pentru a se asigura de reactia ta afirmativa la minciuna lor.

Revenind, acest gest nu denota numai buna purtare ci este perceput si ca un semn de inteligenta. Mai mult, ai observat ca atunci cand vorbesti, in momentul in care iti privesti interlocutorul drept in ochi, are tendinta sa te aprobe? Un gest afirmativ al capului, o recunoastere sonora sau o miscare oculara rapida iti vor da dreptate.

 

Rolul ochelarilor de vedere

Deseori trendy, sunt folositi pentru … a smarter look. Pentru ca asociem problemele de vedere cu persoane care isi petrec mult timp citind si studiind, vom cadea in aceasta capcana usor. Tocilarii, cam toti au ochelari, nu?

Adevarul este ca percepem o persoana ca fiind mai inteligenta cu cat are dioptriile mai mari, dar aici, nu am recomanda sa exagerezi.

Nu vei putea sustine iluzia cand esti ametit si nu aproximezi corect distantele cand mergi… Totusi, daca esti purtator de lentile de contact, intr-o intalnire sau conferinta, poti renunta la ele in favoarea ochelarilor.

 

Dress for success

Mult timp ne-am straduit sa demontam zicala „haina il face pe om” si am militat pentru ceea ce exista dincolo de aparente. Si totusi, sunt situatii in care esti perceput dupa felul in care te imbraci.

Pana la urma, la o prima impresie, nimeni nu iti va vedea sufletul bun si firea optimista. De aceea si suntem foarte atenti cand mergem la un interviu pentru un job nou, nu?

Din acest motiv, alege o costumatie corecta, care sa indrepte atentia asupra ta. Daca lasi prea multa piele la vedere, cercetarile demonstreaza ca atentia se va indrepta asupra corpului tau si nu asupra felului in care gandesti.

Mai mult, un studiu demonstreaza ca felul in care esti imbracat iti afecteaza si performantele. Astfel, persoane care au efectuat anumite sarcini purtand un halat alb, au avut rezultate mai bune.

 

Editare: Iulia Barca

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top