Tu stii ce te face fericit/a?

Toti credem ca stim ce ne trebuie, ce ne-ar face fericiti, ce ne-ar aduce multumire si satisfactie pe termen lung. Sau nu… De obicei, luam de la altii ideile despre fericire si de multe ori acestea nu ni se aplica.

Exista mituri despre fericire care pot fi demontate usor. Daniel Gilbert, cercetator la Harvard, care studiaza fericirea, a spus ca sometimes people don’t know their own hearts… Cu alte cuvinte, nu prea stim ce vrem.

In aceeasi linie de idei, psiholoaga Sonya Lyubomirsky, la randul ei cercetatoare in domeniul atat de special al fericirii, spune ca exista o multime de mituri despre aceasta, care nu fac decat sa tulbure perspectiva. Ea s-a gandit sa le analizeze, pe rand, intr-o carte numita Myths of Happiness.

Mitul 1 – Voi fi fericit/a… cand voi gasi persoana potrivita

Adevarul: Chiar si cele mai bune mariaje sau mari iubiri ajung repede la plictiseala. Sau la mici enervari legate de viata comuna. Sonja Lyubormisky a scris mult si despre adaptarea hedonica, adica obisnuinta cu ceea ce credeam ca este cel mai bun lucru care ni s-a intamplat.

Fie ca am aterizat in job-ul visurilor, fie ca am castigat la loto, fie ca am primit un Ferrari, fie ca ne-am casatorit cu cel mai cel om… obisnuinta ne ajunge pe toti. De aceea este bine sa nu supralicitam acel eveniment sau om special, sa nu proiectam toate fantasmele asupra lui. 

Un studiu celebru deja afirma ca satisfactia maritala tine cam doi ani, apoi tinerii casatoriti revin la nivelul de fericire de dinainte de nunta. Asta, pentru ca iubirea pasionala nu are cum sa dureze, nu ar fi in avantajul speciei.

Daca am fi mereu atenti la partener si cu gandul doar la urmatoarea partida de sex, nu am mai avea grija de viata de zi cu zi, de copii sau de lumea noastra sociala. Iubirea pasionala e facuta (de Mama Natura) sa scada…

E facuta sa nu dureze. Daca v-am spulberat aceasta iluzie (sorry!) consolati-va cu gandul ca se poate face cate ceva pentru a mentine nivelul general de satisfactie in relatie. Orice relatie, chiar si cu cineva care nu e alesul sau aleasa.

Se poate cultiva recunostinta si atentia pentru relatia curenta. Oamenii nu prea sunt atenti la ce au deja, vor mereu altceva. Ca sa maximizam nivelul de fericire, ar trebui sa cultivam atentia pentru ceea ce avem in prezent, sa hranim relatia, sa o imbogatim pe cat putem.

Oamenii care fac acest lucru, adica cei care cultiva atentia fata de ceea ce au, sunt mai putin vulnerabili la adaptarea hedonica, pentru ca ei gasesc mereu ceva nou in situatia prezenta, ceva care ii stimuleaza. Count your blessings! Fa-o in scris.

Mai exista un exercitiu util: imagineaza-ti ce ar fi viata ta fara persoana plicticoasa de alaturi: sotul care nu spala vasele, sotia care mereu carcoteste… Vei vedea ca viata fara ei e mult mai goala. Atunci vei sti sa le vezi si calitatile, nu doar defectele.

Ce mai poti sa faci? Sa faci surprize celuilalt (incertitudinea, surpriza sunt percepute pozitiv, trezesc atentia), sa calatoresti cu celalalt in locuri noi, departe de rutina zilnica.

Intr-un experiment clasic, unor cupluri de varsta mijlocie li s-a prezentat o lista de activitati pe care nu le prea faceau de obicei si pe care le-au calificat drept placute sau foarte stimulante: cele placute erau gatitul impreuna sau vizitele la amici.

Cele stimulante erau schiatul, dansul, concertele, calatoriile pe alt continent. Timp de zece saptamani, au fost rugati sa indeplineasca una din aceste activitati impreuna timp de 90 de minute. Cei care s-au angajat in cele stimulante au declarat ulterior o satisfactie maritala mai mare decat cei comozi, care au ales doar ceva… placut.

Din lista lucrurilor care te ajuta sa-ti privesti altfel casnicia: poti sa te motivezi sa gasesti in fiecare zi un gest nou la celalalt, ceva care il face special, sa-ti antrenezi atentia in acea directie.

Mitul 2 – Voi fi fericit/a atunci cand… voi avea copii

Adevarul: Sunt multi parinti care spun ca parentalitatea nu le-a adus satisfactia pe care o anticipasera. Acest lucru este inca foarte blamat de societate, probabil de aceea nu auzim prea multi oameni afirmand sus si tare acest lucru. „Asteptarea ca fiii sau fiicele sa ne faca imens de fericiti nu e doar inradacinata in cultura, ci vine din evolutie“, scrie Sonja Lyubomirsky.

„Chiar daca acest mit al fericirii ne face sa ne reproducem, el, de asemenea, da nastere unei crize de identitate atunci cand acest capitol important al indentitatii de oameni se termina prost“, mai scrie ea.

Fie ca nu facem fata responsabilitatilor, fie ca mai tarziu suntem dezamagiti de fiul sau de fiica adolescenta care o ia pe un drum gresit, calitatea de parinte e esentiala in identitatea noastra si ne poate face sa ne simtim ratati daca nu intram prea bine in acele haine de mama sau de tata.

Dar aceste sentimente sunt inca tabu si oamenii nu recunosc ca le au (si inca destul de multi). Copiii sunt scumpi, epuizanti, stresanti. Sigur, sunt si o sursa enorma de bucurie, dar e cinstit sa afirmam ca nu in toate momentele lor sunt astfel.

Satisfactia maritala scade dupa nasterea unui copil si creste dupa ce acesta pleaca din cuib. Si, ca sa va socheze si mai si, madam Lyubomirsky (desi e mama a trei copii) citeaza un sondaj facut asupra unor femei-mame din Texas, care au declarat ca timpul petrecut petrecut alaturi de copii e ceva mai distractiv decat treburile casnice sau naveta…

Nu vrem sa spunem prin asta ca parentalitatea e o greseala, Doamne fereste, si ca cine isi doreste copii, habar nu are ce-l asteapta. Dar vrem sa atragem atentia asupra faptului ca ideea larg raspandita ca ei te fac fericit, e cel mult un… mit al fericirii.

Unul foarte bine sprijinit, desigur, de politica (sporul natural al unei tari da masura prosperitatii actuale si viitoare), de religie (toate religiile incurajeaza reproducerea), de cercul larg al familiei (bucuria de a-ti vedea urmasii este mare).

Vrem sa spunem ca parentalitatea este o experienta individuala, foarte, foarte personala si greu de supus unui dictat colectiv de a te reproduce.

Sigur, la sfarsitul vietii, toti parintii satui spun ca nu regreta faptul ca au facut copii, ca este unul din cele mai recompensante lucruri in viata. Asta, dupa ce au trecut toate problemele si ramane doar impresia generala de bine.

Parentalitatea busculeaza certitudinile, stilul de viata. Nu sunt destule ore in zi pentru a fi o mama buna dar si o sotie atragatoare sau prietena care petrece timp cu amicii. „Simpla energie mintala necesara ca sa faci fata tuturor rolurilor zilnice poate duce la suprasolicitare si la depresie in final“, scrie Sonjia Lyubomirsky. Care ar fi remediul?

Sa scrii intr-un jurnal ceea ce te face fericit ca parinte. Si ceea ce te face nefericit, dar incercand sa dai un sens acelor incercari. Pare sa fie una din cele mai utile strategii pentru resemnificarea necazurilor. Scrisul structureaza emotiile. Uneori le reduce efectul.

Sa vezi the big picture. Adica sa iti spui ca perioada aceasta stresanta de pana in doi ani va trece, ca va creste si va fi mai nostim sa-l ai alaturi pe cel mic. Ca, la batranete, te vei bucura de nepoti si ca a avea nepoti pare sa fie una dintre cele mai mari bucurii.

Ia o pauza. In ultimii ani, se tot predica despre timpul petrecut alaturi de copii. Cu toate acestea, predica nu face decat sa puna presiuni suplimentare pe umerii mamelor. In realitate, femeile au nevoie de momente cu ele insele sau cu amicele, pentru a-si incarca bateriile.