Umorul, o strategie de supravietuire
Uneori pare suficient sa ai un fond usor depresiv, o tendinta spre vinovatie sau o agresivitate latenta pentru a avea simtul umorului si abilitatea de a lua totul in ras. Sa fie umorul arma cu care depasim momentele grele?
Despre umor
– Cei care nu au umor. Fie nu isi pun intrebari si afiseaza o liniste interioara, fie sunt rupti de realitate (schizofrenicii) sau convinsi ca detin unicul adevar (paranoicii).
– Cei care au umor. A face jocuri de cuvinte si potriviri de situatii, presupune capacitatea de a observa lumea de departe. Cand esti prea preocupat de starile tale, de ego, de nelinisti, te distantezi de restul oamenilor. In acest fel, simpla observare poate naste ironie sau autoironie, devenind un mod de viata, si de ce nu?, depasire a problemelor.
– Evreii si englezii. Umorul este modul lor de viata. Evreii il folosesc drept semn de recunostinta si unealta pedagogica. Englezii, din cauza protestantismului, sunt mai severi.
„Iata o saptamana care incepe bine!“, declara condamnatul dus spre esafod, intr-o luni. Mintea este un simbol al umorului si, avandu-l, inseamna sa fi ras de tine insuti chiar si in perioadele grele. Iar, in consecinta, sa fii in masura sa te protejezi psihic. Virtutile umorului sunt numeroase: iti permit sa spui in mod voalat adevaruri pe care altfel nu le-ai fi marturisit, sa iti exprimi mai bine ideile, sa fii mai apreciat de ceilalti. Pentru barbati, umorul poate fi o adevarata arma a seductiei. Nu putem decat sa deplangem aceasta nedreptate evidenta: in fata umorului, suntem inegali. Unii au, altii nu. De ce?
Un scut in fata demonilor
Pentru a avea umor, trebuie sa fii capabil sa observi lumea de departe, pentru a simti ceea ce au comic faptele si gesturile oamenilor. Oamenii pot poseda un usor fond depresiv, sunt capabili de acest lucru, deoarece starile lor sufletesti ii distanteaza de restul Universului. Unica lor grija este reprezentata de propriul ego si de nelinistile lor sau de bolile lor – daca sunt ipohondri. Aceste preocupari genereaza capacitatea de a rade de restul, care, prin comparatie, li se par ridicoli.
Din cauza unei educatii rigide, anumiti indivizi sunt prada unui „supraeu“ (constiinta morala interiorizata) tiranic, ce le provoaca puternice tendinte de culpabilizare si anxietate. Psihanalistii spun ca pentru a supravietui psihologic, acestia se forteaza sa puna in scena demonii lor interiori. De unde si umorul gen Woody Allen sau Kafka, descriere tragicomica a unui univers in care relatiile cu ceilalti – amoroase, profesionale, conjugale, familiale – sunt de o complexitate nebuneasca.
O ultima particularitate psihologica a umoristilor: agresivitatea. Zilnic, multi dintre noi sunt prinsi intre conflictul dintre eul constient si impulsurile distructive, agresive, vehemente, pe care incearca sa le disimuleze. Umorul le permite sa fie considerati niste oameni politicosi, calmi, cand, de fapt – exagerand un pic – in interior sunt adevarati asasini! Un cersetor se apropie de un domn bine imbracat. Se plange: „Nu am mancat nimic de trei zile“. Raspunsul: „Chiar asa? Dar nu trebuie sa te fortezi, prietene!“.
Copii rebeli
Specialistii care studiaza umorul infantil afirma ca acesta functioneaza mai ales pentru a arata refuzul fata de regulile impuse de adulti. Iar acest lucru se intampla inca din primele luni ale vietii. Varsand lingurita cu piure sau cu supa, intinsa de adult – gest pe care il gaseste foarte comic –, micul monstru isi arata hotararea de a stapani ceea ce inghite sau respinge. Spre varsta de un an, dupa ce a spart vaza primita cadou de la bunica, face pe inocentul printr-un „oh!“ care semnifica politicos: „Stii foarte bine ce-ti spun“.
De cand sesizeaza ca un lucru este tabu, copilul profita. Iata de ce, spre 2-3 ani, „pipi, caca, popou“ sunt cuvinte care il fac sa rada. Acest „umor“ elementar il ajuta sa isi asume mai usor aceasta experienta a vietii de societate. Contrar comicului, care poate fi mut si se poate multumi doar cu niste grimase, umorul este jocul de cuvinte. Este imposibil sa-l exersezi daca nu stapanesti bine limbajul. Deci, nu poate fi vorba de umor, in sensul propriu al termenului, inainte de varsta de 8-9 ani.
Mai sunt si exceptii, bineinteles. De la 5-6 ani, copiii atinsi de boli grave sau de handicapuri sunt adesea dovada unui umor extraordinar de matur. Suferinta le inspira acest talent, care le ofera in schimb capacitatea de a suporta mai bine boala respectiva. De altfel, atunci cand umoristii vorbesc despre copilaria lor, cei mai multi recunosc ca au trecut peste mari greutati – familiale, scolare, culturale. Aproape intotdeauna exista dorinta mai mult sau mai putin constienta de a te opune, de a nu lasa sa se intample, de a te revolta, care duce la umor. Imposibil sa le fixezi un tipar. Umorul, in sine, presupune o componenta de revolta.
