Iubirea este sursa credintei

Cum se naste nevoia de a crede? V-ati intrebat vreodata? Ce mai inseamna Divinitatea in lumea noastra desacralizata? Psihanalistul Vasile Dem Zamfirescu ofera cateva raspunsuri documentate, tulburatoare, si, pentru cei care nu si-au adresat niciodata asemenea intrebari, probabil destul de nelinistitoare…

Psychologies: Cum explica psihanaliza religia?
Vasile Dem. Zamfirescu: Pot sa va spun ca exista in psihanaliza mai multe explicatii ale religiei. Aceste teorii deriva din particularitatile fiecarei orientari a teoriei psiha­nali­tice. Doua mi se par a fi orien­ta­rile esentiale, adica cele fondate de „parintii” psihanalizei, Freud si Jung, respectiv orientarile freudi­a­na si jungiana. Celelalte pot fi re­du­se fie la una, fie la alta.

Dupa Sigmund Freud, religia es­te o iluzie psihica, in ma­sura in care ea reprezinta proiec­tarea continuturilor incons­tien­tului personal (a imaginii pa­ter­ne) intr-o lume celesta. Con­vin­ge­rea sa era ca pe masura ce stiinta se va dezvolta si cauzele psihice ale religiei vor fi intelese, „iluzia“ va dis­parea treptat, nemaifiind necesara.

Cu totul altfel concepe Carl Gustav Jung religia, desi ideea de proiectie este pastrata. Religia este tot atat de pe­re­na ca si arheti­pu­rile, a caror pro­iectie o reprezinta. De aici rolul extrem de important al religiei, care nu mai este o iluzie sortita disparitiei, ci un vehicul care aduce in constiinta, intr-o forma sim­bo­lica, inconstientul co­lec­tiv. Mai men­tionez ca la Jung, spre deo­se­bire de Freud, exis­ta o os­­­­­­­­­­­cilatie in­tre planurile psihologic si metafizic. E greu de spus, in a­nu­mite texte care-i apar­tin, daca Dum­nezeu este o proiec­tie a arhetipului sinelui sau daca sinele este o proiectie a lui Dum­nezeu in om.

Cum se naste nevoia de a crede in sufletul cuiva?
Unul dintre principiile cele mai cunoscute asociate religiei este „cre­de si nu cerceta“. Eu, ca psihanalist, il interpretez in felul ur­ma­tor: ea exprima faptul ca ne aflam pe terenul afectivitatii, si nu pe cel al ratiunii. De altfel, incercarile filosofilor de a demonstra rational existenta sau inexistenta lui Dumnezeu s-au dovedit infructuoase. Se poate argumenta cu egala in­drep­tatire si teza si antiteza existen­tei lui Dumnezeu.

Mie mi se pare ca iubirea es­te sursa credintei. Este vorba des­­­­­­pre o iubire deplasata de la per­so­najele importante ale copilariei noas­tre, mama si tata, la fiinte exte­ri­oare create de mintea umana. De ce se intampla astfel? Pentru ca, in timp ce imaginea pa­rintilor, de e­­­­­­­­­­­­­­­­­x­em­­­­­­­­plu, se erodeaza pe parcursul vie­­­­­­­tii, devenind din ce in ce mai am­­­­­bigua, un amestec de bine si de rau, foarte indepartat de idealizarile varstelor timpurii, divinitatile raman neschimbate. Ele ofera a­ce­e­­­asi protectie si iubire ca parintii in pri­mii ani de viata.

Noi, oamenii, le cream din nevoia profunda de iubire si protectie si le iu­bim pentru ca ne inchipuim ca ne ofera aceste lucruri. si poate ca, pe masura ce inaintam in varsta, nevoia de protectie si iubire e tot mai mare. Asa se poate explica faptul ca cei mai multi credinciosi a­par­tin varstei a treia. Imi vin in minte i­ma­­gini de la pelerinajele la moas­tele diferitilor sfinti, unde ba­tra­nii as­teapta uneori zile in­tregi, pe frig si pe ploaie, atingerea vindecatoare.

Exista o nevoie reala de Divini­tate sau ea este invatata?
In masura in care religia este le­gata de istoria noastra infantila sau de structurile noastre arhetipale ce­le mai profunde, este neindoios ca exista o nevoie interioara de religie. Cultura doar o intareste, o cul­­­tiva, o inhiba sau reprima, asa cum a pro­cedat sistemul comunist. In sis­te­mele totalitare religia a fost con­­­siderata o forma de rezistenta extrem de puternica la indoctrinarea si spalarea creierelor operate de re­gim.

Cum explica psihanaliza convertirile?
Fenomenele de convertire, oricat de spectaculoase si inexplicabile ar parea (ma gandesc la convertirea la crestinism a lui Saul devenit apostolul Pavel), sunt explicabile din punct de vedere psihologic. In spatele lor se afla o dimensiune a psihicului foarte bine descrisa de psi­ha­naliza: ambivalenta afectiva (co­existenta unor atitudini opuse sau diferite, cum ar fi iubirea si ura fata de o persoana, obiect, idee).

Se spune ca iubirea se transforma in u­ra, iar ura in iubire. De fapt, se pro­­duce o inlocuire. Ura aflata in inconstient capata suprematia si in­lo­cuieste in plan constient iubirea, care se scufunda in inconstient, si invers. Acest balans al urii si iubirii functioneaza si in atitudinea fata de religie. Ateismul poate fi inlocuit de credinta, dupa cum din spatele credintei poate aparea la suprafata scepticismul sau chiar ateismul.

Ce rol poate avea credinta in vindecare, din experienta dvs. de psihanalist?
Cine crede cu adevarat isi gaseste vindecarea in credinta. Pe baza experientei, sustin ca a­de­va­ra­tii cre­din­ciosi nu apeleaza la psihanaliza. Aceasta nu creeaza, nici nu de­mo­lea­za credinte. O­fera doar mij­­loace­le pentru o re­e­xaminare lu­ci­da a credintelor si a optiunilor in cu­­nostinta de cauza, pentru a vedea daca trebuie sa fie pastrate sau nu.