Now Reading
Cutiile Pandorei. Doar o poveste care sparge tăcerea

Cutiile Pandorei. Doar o poveste care sparge tăcerea

Am văzut serialul „Borgen”. Nu știu de când e disponibil, eu abia în acest concediu l-am descoperit. L-am devorat! Un scenariu curajos, personaje complexe interpretate impecabil, subiecte tabu, teme delicate desprinse din realități pe care puțini avem suficientă forță sau îndrăzneală să le recunoaștem și dezbate public.

Dacă nu l-ați văzut, vi-l recomand ca pe o experiență valoroasă de învățare. Pentru că asta mi s-a părut a fi mai mult decât orice – o lecție despre viață și carieră, o perspectivă realistă și profundă asupra provocărilor și compromisurilor pe care le implică și viața, și cariera.

„Borgen” este un serial danez centrat pe Birgitte Nyborg, lidera unui partid minoritar dar care, printr-o conjunctură favorabilă, devine prima femeie prim-ministru al Danemarcei. Aparent, subiectul este unul politic – jocurile din culisele puterii, luptele, dilemele și intrigile cu care se confruntă liderii politicii. Guvernul condus de Birgitte, o coaliție extrem de fragilă, părea că stă în permanență în fața unui puzzle incert și complicat. Mi s-a părut incitant să văd cum se așază, piesă cu piesă, întregul tablou al disputei pentru influență, control și autoritate. M-am surprins de multe ori spunându-mi: Ah!, aveam piesa aceasta în mână! Intuiam unde s-o așez, doar că mi se părea strigător la cer că locul ei e acolo. Și la fel de des m-am surprins gândindu-mă la București, unde, nu-i așa!?, viața bate filmul.

Dar nu despre asta aș vrea să scriu astăzi, pentru că „Borgen” depășește cu mult barierele unei simple drame politice de succes. Nici despre echilibrul dintre viața personală și cea profesională, deși este o temă complexă și importantă. Din fericire, acest subiect nu mai este un tabu.

Tabu rămâne însă condiția femeii în societatea modernă, în special a femeilor aflate în funcții de conducere sau a celor pentru care profesia este o flacără intensă care arde continuu în interior. O flacără ce adesea le mistuie între vinovăție și jenă. Vinovăție față de copii și soț, jenă față de o societate încă dispusă să judece aspru orice mamă care ar recunoaște deschis că, deși își iubește fără limite copiii, își iubește la fel de mult și munca. O femeie care iubește să fie acolo, în birou, la ora aceea târzie din noapte, pentru că prezența ei contează. O societate veșnic pregătită să pună la stâlpul infamiei orice femeie care ar recunoaște deschis că, între a excela în profesie și a fi mamă, ar alege fără nicio rezervă profesia.

Pentru bărbați, această alegere nu a fost niciodată o problemă, dar pentru femei… societatea încă mai impune alte așteptări. Ipocrizia are întotdeauna dublu standard.

Nu am pretenția să deschid Cutia Pandorei, pentru că nici noi, femeile, nici societatea în ansamblul ei nu suntem încă pregătite să digerăm complet și sănătos astfel de alegeri. Dar am decis să mișc puțin capacul, inspirată de povestea Birgittei și mânată de simțul datoriei că trebuie, odată și odată, să vorbesc și eu despre asta. Am trăit toate aceste dileme și astăzi, când toate sunt mult în urmă, un singur lucru mi-e clar. Și anume că, indiferent ce aș fi ales atunci, regretul ar fi fost inevitabil. Important este să înveți să mergi mai departe, acceptând acest regret ca pe o parte din tine, din alegerile tale.

Că e al naibii de greu să fii femeie, soție și mamă și, în același timp, să porți pe umeri responsabilitatea unei companii și a câtorva zeci, sute sau mii de oameni. E al naibii de greu să muncești de două ori mai mult decât bărbații pentru postul acela, dar și pentru a obține recunoașterea și respectul, atât din partea bărbaților, cât și din partea femeilor. Pentru că nu e chiar atât de simplu nici cu prejudecățile astea dintre noi. Noi, femeile! Și e al naibii de greu să-ți culci copiii prin telefon, doar pentru că e al naibii de greu, ca femeie lider, să-ți impui prezența și să-ți faci auzită vocea… cu cât mai sus, cu atât mai al naibii de greu.

de 

Citește articolul integral pe Revista Cariere

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top