Demontarea a 5 mituri despre coaching, partea I
În ultimii ani, coaching-ul a atins un nivel înalt de popularitate și, așa cum se întâmplă de fiecare dată când ceva devine popular, toată lumea vorbește despre subiect. Acest lucru înseamnă că poate chiar și cei care nu au experiență directă cu coachingul vorbesc despre acest domeniu, generând involuntar confuzie și dezinformare. Desigur, acestea sunt doar câteva dintre miturile care circulă în jurul coaching-ului, nu neapărat în ordinea menționată.
Mitul 1. Coaching-ul este doar pentru mediul de afaceri
Pornesc de la acest clișeu pentru că este într-adevăr foarte răspândit. Probabil acest lucru se datorează faptului că activitatea de coaching este folosită pe scară largă în diverse companii, dar acest lucru nu înseamnă că este destinat doar antreprenorilor, executivilor și managerilor. Pentru a beneficia de un parcurs de coaching, nu este necesar să deții roluri importante, să conduci o echipă sau să ai o carieră prestigioasă. Este adevărat că nu contează ce meserie ai și dacă ai sau nu un loc de muncă. Fiecare parcurs de coaching este unic, la fel ca persoana care îl urmează, iar tipurile de obiective sunt multiple. Printre acestea nu se află doar cele legate de leadership, performanță sau rezultate. Poți decide să apelezi la un coach din motive personale, fără legatură cu activitatea ta profesională. De fapt, coaching-ul este exact domeniul în care au loc astfel de parcursuri. De schimbare. De descoperire. Nu este un domeniu doar pentru o categorie anume, ci este pentru oricine dorește să exploreze opțiunile din viața sa. Indiferent de profesia ta, dacă treci printr-un moment de incertitudine, dacă te confrunți cu o schimbare, ai un proiect de realizat sau vrei să te cunoști mai bine, coaching-ul poate fi o alegere bună.
Mitul 2. Pentru a primi sfaturi nu ai nevoie de un coach, ci doar de un prieten
Iată încă un mit bazat pe o credință greșită și, din păcate, destul de dificil de eradicat, și anume că un coach oferă sfaturi clienților săi. Să clarificăm imediat că acest lucru: ideea că un prieten poate înlocui un coach rezultă din lipsa cunoașterii metodei. Nu voi intra în detalii despre tehnicile folosite în sesiuni, ci voi spune într-un mod foarte simplu și rapid, că principalul instrument pe care coach-ul îl folosește este întrebarea. Nu sfaturi, nu împărtășirea opiniilor și experiențelor personale. Voi detalia în punctul numărul 5. Discuția cu un prieten nu va fi niciodată la fel ca discuția cu un profesionist care s-a pregătit pentru a putea ajuta clienții săi, indiferent că este coach sau din alt domeniu conex care are omul în centrul preocupării sale.
Mitul 3. Coach-ul trebuie să aibă un background similar cu al clienților pe care îi abordează
Acum că am respins mitul coach-ului ca furnizor de sfaturi, să facem un pas înainte și să depășim și mitul coach-ului ca „expert” care își transmite cunoștințele clientului. Coach-ul nu este psihoterapeut, mentor, consultant sau trainer. Un terapeut este un profesionist din domeniul sănătății mintale care lucrează cu persoane, cupluri sau familii pentru a ajuta la rezolvarea problemelor legate de sănătatea mentală, relații, stres, anxietate, depresie, traume sau alte probleme psihologice și emoționale. Un mentor este o persoană cu experiență și cunoștințe într-un domeniu sau într-o anumită arie de expertiză care își oferă ghidarea, sfaturile și suportul unei persoane mai puțin experimentate sau novice în același domeniu. Un consultant este un expert într-un domeniu specific care oferă îndrumare și sfaturi: de exemplu, un consultant financiar vă poate sfătui cum să investiți economiile, sau un consultant în imagine vă va ajuta să vă puneți în valoare. Un trainer, pe de altă parte, este o persoană sau un profesionist care oferă instruire, formare și îndrumare altor persoane pentru a le dezvolta abilități, cunoștințe sau competențe într-un anumit domeniu sau context.
Coach-ul, așa cum am spus mai devreme, nu face nimic din acestea, motiv pentru care nu contează dacă are sau nu puncte comune cu clienții săi sau un background profesional similar. Ceea ce este esențial este că s-a pregătit în această activitate, în școli recunoscute și, mai bine, că are acreditări de tipul ICF (Federația Internațională de Coaching). Pe scurt, pentru a face coaching cu un inginer, coach-ul nu trebuie să aibă o diplomă în inginerie, la fel cum pentru a face coaching cu un profesor, nu trebuie să fi predat, și pentru a lucra cu un muzician, nu trebuie să știe să cânte la un instrument.
Mitul 4. Oricine poate deveni coach
Să rămânem concentrați asupra profilului coach-ului pentru a demonta un mit care se răspândește din ce în ce mai mult și care, în opinia mea, diminuează această profesie și tot efortul care stă în spatele unei activități de coaching. Mi-aș dori să nu fie nevoie să demontez acest mit și să vă spun că oricine poate deveni coach, dar nu aș fi onestă. Faptul că ești condus de dorința de a ajuta alții sau că ești pasionat de dezvoltarea personală nu este suficient. Pentru a fi un bun coach e nevoie să ai control bun asupra emoțiilor, disciplină, deschidere, maturitate, empatie, absența judecății, creativitate, leadership. Acestea sunt câteva dintre caracteristicile esențiale. La aceste trăsături se adaugă formarea, precum și abilitatea antreprenorială, adică capacitatea de a obține clienți și oportunități de muncă, deoarece de cele mai multe ori profesia de coaching se desfășoară de obicei pe cont propriu.
Mitul 5. Coaching-ul nu are o fundație solidă
Aici suntem la ultimul mit de demontat în aceast articol. Ultim doar în ordinea numerelor, dar cu siguranță nu în importanță. În caz că nu știți, coaching-ul nu este chiar așa de „tânăr”. De fapt, originile sale datează de mai bine de patruzeci de ani în urmă. A luat naștere în Statele Unite ale Americii, în lumea sportului. În anii 1980 s-a răspândit și în sfera corporativă și ulterior în sfera personală, datorită lui Sir John Whitmore, denumit și „părintele” coaching-ului. Revenind la discuția despre soliditatea coaching-ului, doresc să specific că tehnica întrebării, despre care am vorbit de mai multe ori în acest articol, se bazează pe maieutica lui Socrate. Socrate, în loc să dea sfaturi studenților și discipolilor săi atunci când îl rugau de ajutor, acestea le adresa întrebări. Prin intermediul întrebărilor, aceștia puteau să reflecteze și să ajungă la propriile lor concluzii. Prin maieutică se înțelege o metodă prin care se urmăreste ajungerea la adevăr cu ajutorul discuțiilor și a dialogului. Pe principiul neștiinței, Socrate ia ca principiu „știu că nu știu nimic”. Coaching-ul preia această tehnică, deoarece se bazează pe credința că fiecare dintre noi are în in interior toate resursele și răspunsurile necesare și că oferirea de sfaturi nu ajută oamenii să crească, ci îi limitează. Acum pe final, cât de mult mai sunteți convinși că activitatea de coaching nu are o fundație solidă?
Cum vi se par celelalte mituri, v-au surprins sau nu? Dacă doriți să eliminați orice îndoială despre coaching, cea mai bună modalitate este să-l experimentați cu un coach profesionist.
