Autosugestie si retetele self help

O societate isi face normele pornind de la ceea ce se crede a fi trebuintele unei colectivitati, cele de baza se impun de la sine insa destule sunt o fantezie a „psihologiilor” unor persoane care dau tonul sau fac moda pe criterii arbitrare si speculand acel „vrei sa nu fii depasit, invechit, ruginit?” – atunci va oferim un produs garantat: „terapia fatadei”! Serios vorbind, a „se vinde” este irelevant pentru stiinta si drogurile se vand dar asta nu le face sa fie „curate” moral. Formularea unor ganduri constructive (termen pe care-l prefer celui de pozitiv care a devenit un fel de obsesie si o norma absoluta a „normalului”) este urmarea unui proces de analiza temeinica a ceea ce nu a functionat, a negativului, a insucceselor, a raportarii obiective la situatii si constientizarea procedurilor gresite.

De exemplu: constatam ca persoanele depresive gandesc negativ fara sa stim daca ele au gandit mereu asa devenind depresive sau acum gandesc astfel pentru ca reflecta exact situatia in care se afla, ceea ce de regula se si intampla. Depresivul este realist, se simte infrant, stie unde a gresit, problema lui este ca scoate din gandire elementul temporal si componenta viitorului, el este blocat in prezent. Creierul sau, pana atunci activ profetic, renunta la componenta viitorului absolut necesara desfasurarii procedurilor de fond ale gandirii si dezvoltarii sentimentului sperantei. Incercarea excesiva de a convinge un depresiv de contrariul a ceea ce simte sau gandeste il determina sa contraargumenteze pentru a fi luat in serios.

Constient de suferinta acesta isi va mentine parerile (fiind convins ca nu si le „inchipuie“), salvandu-si modul de perceptie a lumii – in fond o procedura de aparare antipsihotica. El evita instinctiv ceea ce-i poate face si mai rau, cum ar fi reprimarea constiintei bolii, supraaprecierea, refularea unor trairi, renegarea unor limite reale. Fortandu-l sa gandeasca pozitiv, promitandu-i „marea cu sarea“, va afisa rezistente evitand astfel mania. Prin exagerarea gan¬durilor pozitive se poate afecta centrul durerii, cu un rol esential in supravietuire, iar „psihoanestezierea“ vizata sa determine o „nesimtire“ ce va intari, intr-un cerc vicios, depresia prin reactii inadecvate sau insuficiente fata de asteptarile celor din jur.

IA – Ne poate predispune autosugestia si la inselarea de sine, adica la autoinselare? Care sunt limitele autosugestiei pozitive intr-o lume in care cartile de „self help” apar in numar mare fara a spune neaparat ceva, dar care ne indeamna sa ne autosugestionam ca suntem „buni, fericiti, iubiti, ca putem orice” etc.?

DG – Aceleasi limite si probleme pe care le are orice gandire pozitiva fortata. Eu am descris un proces care nu este permanent pozitiv, in volumul doi voi continua cu cercurile autosugestive depresive, anxioase, posttraumatice etc. Am avut permanent in vedere efectele dureroase ale autosugestiei din experienta mea de peste 30 de ani in domeniul psihopatologiei si nu al antrenamentelor psiholudice de societate.

Autosugestia este un proces de fundal, sustinut si de ultimele cercetari pe creier si care trebuie luat in serios. Antrenarea unor autosugestii nerealiste (sunt cel mai bun, cel mai puternic, „cel mai iubit dintre pamanteni”, etc.) poate avea un efect reversibil negativ de accentuare a unor nevroze deja existente sau si mai rau: cuplate la anumite trasaturi caracteriale, la suferinte psihice mascate, astfel de exagerari (orice exagerare este latent paranoida) pot declansa faze maniacale si chiar trecerea de la nevroza la psihoza.

Exacerbarea sentimentului valorii de sine si iluziile de marire sau imbogatire peste noapte, promovate de antrenorii „gandirii pozitive cu orice pret“, au ruinat, cel putin sufleteste, persoanele labile.

Respingerea, neacceptarea propriilor limite sau suferinte este in fond o tulburare de adaptare la sine, un conflict nerezolvat in relatia corp-psihic. Autosugestiile constructive nu trebuiesc confundate cu excesele formulelor prefabricate artificial ale „gandirii pozitive“ pausale, promovate de cartile ezoterice cu tenta mistico-religioasa de tip Murphy, Peale, Carnegie etc., ce contin retete general valabile pentru orice problema psihica.

In cazul maniilor, obsesiilor, isteriilor, tulburarilor de personalitate, al sindroamelor borderline sau psihoorganice (pentru a le enumera numai pe cele mai crase), metoda gandirii exagerat pozitive, pausale si nerealiste a mentinut, accentuat si agravat pe termen lung problemele psihice ale adeptilor ei. Schimbarea vietii trebuie sa inceapa prin schimbarea unor convingeri (prejudecati, mesaje, lozinci) dar mai ales al unui mod de a gandi (a sti nu inseamna a gandi) si trebuie sa fie o activitate continua sprijinita pe noi paradigme, precedata de prelucrarea experientelor personale care nu este deloc o placere sau un joc.

Gandirea este un proces mult prea complex pentru ca sugestiile simpliste ale „gandirii pozitive fundamentaliste“ sa o poata reprima, schimba in profunzime si pe loc, desi se pot observa unele efecte de suprafata. A gandi pozitiv cu orice pret este o constrangere volitiva care se suprapune automatismului gandurilor negative, insa nu intotdeauna opusul negativului este automat pozitiv.

A lectura exclusiv carti ezoterice sau ghiduri care vand retete de fericire pe bani putini si in care se fac promisiuni exagerate sau se prezinta cazuri fulminante de succese exceptionale (campioni olimpici sau milionari din „nimic“), iti poate accentua depresia sau disperarea. A te identifica cu oameni care aparent au ajuns in Paradis contine latent o empatie distructiva mai mare decat daca citesti Suferintele tanarului Werther. Puterea adevaratei gandiri pozitive se afla in analiza procedurilor care fac duc la o gandire negativa nu in anularea ei prin schimbarea polaritatii.