Despre limite sănătoase

Acum câțiva ani, am văzut un film cu Jim Carrey care se numește Yes Man, film care promovează ideea că dacă spui Da la orice, chiar și atunci când nu ai dori să o faci, multe lucruri minutate, ţi se vor întâmpla pentru că nu vei rata nicio oportunitate. Era vorba despre curajul de a risca, despre o atitudine deschisă și pozitivă. Așa să fie oare și în realitate? E bine să spunem Da de fiecare dată? Sau acest Da a devenit atât de automat, încât nu mai știm să spunem Nu nici atunci când avem nevoie să o facem?

Aș spune că de cele mai multe ori Da a devenit un răspuns oferit, în mod reflex, fără a mai gândi ce vrem cu adevărat să facem.

Oare spunând numai Da, nu ajungem cumva să ne spunem Nu nouă înșine?

Dacă ne uităm la copii, pe măsură ce cresc și învață să vorbească, vine o perioadă în care Nu este cuvântul favorit. Dintr-o dată, au o opinie în orice situație și aceea este contrară celei a părintelui. Este de fapt o etapă importantă în dezvoltarea noastră a oamenilor, aceea în care copii fiind realizăm că avem puterea de a rezista, și nu de a urma și de a fi de acord cu tot ceea ce ni se spune. Care este tendința părintilor? De a le stopa această nevoie de afirmare personală, de independență. Pur și simplu, se simt ignorați, nerespectați, etc., propriile lor nevoi intrând în conflict cu nevoile copiilor lor.

Pană la urmă, copiii învaţă că e mai uşor să spună Da, să fie de acord cu noi și ajung să ignore ceea ce simt și gândesc. Încep să creadă că nu e politicos să refuzi sau, și mai rău – că dacă vor refuza să facă ceea ce li se cere, nu vor mai fi plăcuți de ceilalți. Vor spune Da ca să găsească și să-și păstreze prietenii, vor spune Da mai târziu ca să înceapă o relație de iubire și să rămână în ea. Vor spune Da în toate ariile vieții pentru că așa au învățat că se așteaptă de la ei.

Observ în practica mea de coaching o dificultate a clienților în a stabili limite și în a spune Nu. Prin și în ritmul alert al propriei vieți, plină de responsabilități atât acasă, cât și la serviciu, oamenii pur și simplu uită de propriile nevoi. Argumentându-și permanent că e nevoie să ofere mai mult la serviciu– timp, energie – pentru a-și consolida poziția, pentru o nouă promovare, pentru că nu vor să-și dezamăgească echipa sau managerii, echilibrul vieții lor are de suferit.

S-a ajuns la o adevarată cultură a răspunsului pozitiv, inclusiv în mediul de lucru. Dacă spui Da ești un bun coleg sau șef, colaborezi în echipă și îți pasă de ceilalţi. Dacă spui Da, ești o persoană implicată, dedicată și deci, apreciată. Dacă spui Da, ești o persoană deschisă, pozitivă, plăcută și acceptată de ceilalți. Acestea sunt lucrurile pe care am fost conditionați de mici să le credem. Ba chiar ne simțim vinovați și egoiști dacă spunem Nu. Cum se întâmplă însă lucrurile în realitate?

Persoanele care spun Da oricărei solicitări, sunt persoane cu un program extrem de încărcat. Iar încărcarea poate duce la oboseală, irascibilitate și o gestionare greșită a timpului. Poate însemna lipsă de focus, lipsă de prioritizare și, în final, calitate slabă a muncii.

Ce diferență este între ceea ce ne dorim să obținem – acceptare, apreciere, recunoaștere, iubire, și ceea ce obținem, de fapt – lipsă de respect, lipsă de apreciere!

Mi se pare o ironie faptul că am ajuns să facem cursuri în care să învăţăm cum să ne gestionăm timpul când tot ce avem nevoie este să fim prezenți și conștienți de ceea ce ne dorim cu adevărat și ceea ce e important și bine pentru noi. Să verificăm cum ne simțim cu noi înșine la ideea de a spune Da sau Nu unui anumit lucru sau anumite acțiuni. E vorba de self-leadership, de puterea de a alege, de puterea de a ne alege pe noi înșine.

Nu e uşor să spui Nu. Te vei simți vinovat gândind că persoana căreia îi spui Nu îl va percepe ca pe un refuz și va fi rănită. Pe de altă parte, dacă ai spune Da, vei simți frustrare, furie. Știi să gestionezi propria frustrare, ai învățat de mic să o faci. Și e mai ușor să gestionezi frustrarea, furia, durerea ta decât durerea, furia și frustrarea celuilalt. Uităm că o relație presupune două persoane și că e responsabilitatea fiecăruia în a interpreta ceea ce i se transmite. Și că a pune limite sănătoase nu e despre altă persoană, ci despre tine, despre a comunica celorlalți cum îți place să fii tratat și respectat, despre a te focusa pe propriile planuri și pe propria viaţă. Este despre a avea o viață, așa cum ți-o dorești.

Vă invit, înainte de a răspunde la o solicitare primită, să vă luați câteva momente pentru a reflecta:

Cum mă simt primind această solicitare?

Care sunt avantajele dacă voi răspunde afirmativ? Dar dezavantajele?

Care vor fi consecințele acceptării mele? Dar ale refuzului?

Cum mă ajută pe mine acest lucru pe termen lung?

Indiferent de răspunsul pe care veți alege să îl dați în urma acestei scurte analize, cel puţin va fi unul asumat și va crea sentimentul de ownership asupra propriei vieți.