Despre secrete, altfel …

Cu cât gândul este mai încărcat de emoție, cu atât este mai penetrant…! Prof. Constantin Dulcan

Aleg să renunț la propunerea unei definiții a secretului și te invit să observi că la nivelul gândirii, energia interioară care arde uneori în noi este atât de puternică, încât simțim nevoia s-o împărțim (împărtășim) imediat.

De obicei, secretele trăiesc în trecut. Păstrăm în „aici și acum” doar consistența transformațională a experiențelor, iar pe această prețioasă temelie ne construim reziliența – desigur – în ritmul nostru.

De ce ne-am întoarce – așadar – în acel „atunci”???

Poate pentru că:

• Experiențele trăite incomplet se cer conștietizate și prefăcute în resurse personale îmbunătățite pentru prezent…
• Nevoile pshilogice autentice își revendică dreptul la împlinire sănătoasă și sunt cumva înrudite cu emoțiile simțite în perioada (complicată sau intensă) despre care am vrea să povestim…
• Parcurgem o etapă existențială în care dorim să aprofundăm o relație (indiferent de natura ei) și considerăm că împărtășirea acestui secret cuiva în care avem încredere ne-ar fi de folos în plan decizional…
• Tânjim după apreciere și feedback pentru explorări (discrete) prin care am trecut cu succes și credem că dezvăluirea acestora ar putea constitui un mod satisfăcător de a le obține …
• Mai mult sau mai puțin conștient, lucrăm la reașezarea propriului sistem de valori și avem impresia că anumite împărtășiri ne-ar ajuta să devenim mai fermi…

Firește, lista răspunsurilor ar putea continua și te încurajez s-o completezi cu toate opțiunile tale, fiindcă acest exercițiu de introspecție este întotdeauna tămăduitor…

Ce secrete împărtășim?

• De obicei, pe acelea care ne ajută să conștientizăm cât am devenit de … autonomi, echilibrați, puternici, speciali…
• Rareori, pe acelea care ne arată vulnerabilitățile (învinse ori nu) dintr-un anumit moment al existenței noastre…

Cui împărtășim secrete?

• De obicei, celor cărora le-am acordat încrederea noastră, fiindcă tainele nu sunt destinate tuturor, ci doar acelora pe care-i considerăm importanți.
• Uneori, celor care se află întâmplător lângă noi atunci când o emoție specială ne copleșește limitele suportabilității și se revarsă în exterior…

 Cum împărtășim?

• Spunând povești simple ori sofisticate despre noi, alți oameni, întâmplări sau situații…
• Ticluind metafore ori simboluri sugestive…

Riscuri directe și indirecte… 

• Efectele inerente ale funcționării statornice a Legilor universale (Deepak Chopra): abundență, cauză și efect, dăruire, minimă rezistență etc…
• Inabilitatea ta de a fi clar, concis, concret și simplu în exprimare.
• Indisponibilitatea (momentană sau permanentă) a persoanelor pe care le creditezi cu încrederea ta.

Așadar, arta de a-ți dezvălui secretele ar putea consta în:

• Capacitatea ta de a fi într-un contact realist cu existența personală obiectivă din prezent;
• Iscusința ta de a-ți gestiona emoțiile intempestive în mod constructiv;
• Măiestria ta de a discerne corect și rapid cui alegi să-i faci mărturisiri;
• Responsabilitatea de a-ți împlini – la timp – nevoile psihologice strigente, astfel încât să nu fii ispitit/ă să greșești invitând martori nepotriviți cu încercările tale…
• Talentul de a fi congruent/ă cu tine însuți/însăți în toate ecuațiile tale de viață.

Desigur, este rândul tău să adaugi orice ți se pare semnificativ pentru tine, în așa fel încât să-ți rafinezi constant procesul de auto-observare și să-ți dăruiești nemijlocit motivația de a-l continua.

În ceea ce privește arta de a păstra secretele, aceasta ar putea consta în:

• Abilitatea remarcabilă de a asculta activ, rămânând ancorat/ă în rolul de martor discret, eliberat de orice ispită de a judeca persoana sau secretele dezvăluite de către aceasta;
• Capacitatea de a te menține dedicat/ă, empatic/ă, loial/ă, integru/ă și respectuos/oasă în relația cu cel/cea care-ți împărtășește unul sau mai multe secrete;
• Puterea de a fi (re)sursă de energie pozitivă pentru cel/cea care-ți mărturisește ceva;
• Virtuozitatea de a rămâne în prezentul tău personal, chiar și atunci când însoțești – elegant și cu tact – pe cineva în procesul său de raportare la un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat…