Dezvoltare personală făcând curăţenie?
Spălat, călcat, curăţenie… sunt toate acestea o corvoadă? Pentru unii, realizarea tuturor acestor îndatoriri îi apropie de nirvana! Fără a fi obsedaţi de curăţenie, aceste persoane se simt bine atunci când fac ordine în casă. Oare măturile și aspiratoarele devin instrumente noi de dezvoltare personală?
Discuţiile despre treburile casnice încep adesea cu lamentări, precum: „Urăsc să fac asta” și se încheie aproape întotdeauna cu o constatare sociologică despre lipsa împărţirii echitabile a sarcinilor între membri unei gospodării. Căci orele petrecute la călcat, curăţenie sau ordonarea dulapurilor sunt adesea repartizate în mod inegal (în 2010, femeile petreceau aproximativ trei ore și cincizeci și două de minute pe zi pentru activităţi domestice, în timp ce bărbaţii două ore și douăzeci și patru, cf. Institutului Naţional de Statistică și Studii Economice din Franţa), în timp ce lăudarea meritelor gospodărești contribuie la revenirea femeii la statutul de casnică.
Dar, trebuie să recunoaștem, unora chiar le place. Curăţenia, îngrijirea casei le oferă sentimente de împlinire, pe cât de profunde, pe atât de ignorate, pentru că nu există nimic „nobil” în a executa aceste sarcini obligatorii și a se bucura de ele pentru că, mai apoi, poţi fi percepută ca o obsedată de curăţenie. Și totuși, nu despre asta este vorba.
Citeşte articolul integral în cadrul ediţiei de septembrie 2021 a Revistei PSYCHOLOGIES.
Un articol scris de Christilla Pellé-Douël
Traducere de Ana‑Maria Cetăţean
