Aduceți teatrul la clasă!
Aduceți teatrul la clasă. Stimulează creativitatea, capacitatea de înțelegere și literația, încă din primii ani de viață
Cel mai recent studiu național arată că 42% dintre elevii români suferă de analfabetism funcțional. Putem schimba aceste cifre alarmante dacă înțelegem că este nevoie de stimularea unor abilități încă din primii ani de viață.
Că bazele pentru dezvoltarea pe partea de limbaj, de înțelegere a unui text, a unei situații și adaptare socio-emoțională pot fi puse mai ales în perioada 0 – 8 ani ai copilului. Folosind metode moderne, adaptate vârstei. Copilul dobândește astfel, într-un mod simplu, abilitățile de care are nevoie pentru a-și susține pasiunea de a descoperi și curiozitatea pe termen lung, cu impact real în viitorul său.
Teatrul, un instrument valoros în dezvoltarea literației în educația timpurie
Teatrul, în multiplele sale forme, reprezintă un instrument valoros în dezvoltarea literației în educația timpurie. Tot mai mulți specialiști recomandă ca micuții să fie expuși încă din primii ani de viață la povestiri, pe bază de mișcare, la interpretarea unui rol în fața lor.
Nu trebuie să se reducă doar la mersul la teatru, ca o activitate recreativă. Pot fi organizate interacțiuni cu lumea teatrului și acasă, împreună cu părinții și îngrijitorii, dar mai ales în clasă – la grădiniță sau creșă.
De ce e importantă dezvoltarea literației în educația timpurie și cum ajută teatrul și interpretarea unui rol în fața copilului? Ei bine, literația este abilitatea de a identifica, înţelege, interpreta, crea și comunica, folosind materiale scrise, audio și digitale în toate disciplinele și în orice context. Este o competență complexă care stă la baza tuturor celorlalte competențe-cheie, de care avem nevoie pe parcursul vieții, ca persoane adaptate socio-emoțional.
Prin intermediul pieselor de teatru, copiii sunt expuși la structuri narative complexe, la un vocabular bogat și teme care le pot stimula capacitatea de înțelegere. Interpretarea unui rol din povestire în fața copilului îl ajută pe acesta să recreeze și să învețe în același timp. Îi oferă copilului cea mai clară oportunitatea de a face legături între cuvinte, intonații și semnificațiile din spatele lor. Astfel, ajută clar la îmbogățirea nivelului său de literație. În timp, îi sporește copilului înțelegerea auditivă, vocabularul și conștientizarea fonologică.
Se poate întâmpla acasă sau la grădiniță ori creșă, fără să fie neapărat nevoie de organizarea unor momente de teatru asemenea celor din sălile dedicate. Jocuri precum mima sau simpla interpretare a unui rol din poveste – cu mișcare, cu intonație, poate chiar și costume dedicate, sunt mai simplu de organizat și ajută garantat în procesul de dezvoltare a copilului.
Teatrul, în toate formele sale, îi ajută pe copii să conștientizeze că atunci când rostim cuvinte le putem combina în numeroase feluri, corela cu mișcări și intonație, pentru a comunica diferite lucruri.
Workshop gratuit despre cum educatorii pot aduce teatrul și storytelling-ul la clasă
Educatorii din România și-au însușit cele mai moderne tehnici prin care pot aduce teatrul și storytelling-ul mai aproape de copii, cu impact dovedit în dezvoltarea literației elevilor, la ediția din această toamnă a Conferinței de Educație Timpurie. În cadrul evenimentului, expertul internațional în educație timpurie Chris Connaughton a susținut un workshop dedicat cu tema Povești pentru empatie și înțelegere – cum dezvoltă poveștile abilitățile de comunicare și alfabetizare.
Cu o experiență de peste 30 de ani în toate formele de teatru, televiziune și radio, Chris Connaughton a început să se implice în crearea de teatru pentru copii în colaborare cu CTC Theatre din Marea Britanie și a fondat Intext Performance pentru a scrie și produce propriile sale povești pentru tinerii spectatori. În prezent, prezintă peste 120 de reprezentații anual în școli din întreaga lume.
Teatrul ajută copiii să devină mai răbdători
Spre deosebire de expunerea la ecrane, într-o piesă de teatru sau la interpretarea unui rol dintr-o povestire, copiii nu văd o imagine nouă la fiecare trei secunde. Pentru unii poate fi o provocare să rămână prezenți cu atenția pentru un timp mai prelungit. Dar, cheia aici este ca tema aleasă să fie adaptată vârstei. Mai exact, subiectul, mișcarea, decorul, piesa aleasă să fie optime pentru el. Altfel, riscăm ca efectul să fie invers. Dacă elementele sunt adaptate vârstei, povestea poate deveni distractivă și captivantă. Astfel, copilul va fi prezent și atent, va participa la ce se întâmplă pe toată durata reprezentației.
O lecție timpurie despre bucurie
Prin implicare copilului într-un rol dintr-o povestire, acesta poate deveni, în timp, mai comunicativ, mai încrezător în forțele proprii. Jocurile derivate din lumea teatrului îi ajută pe cei mici să fie mai creativi. La clasă spre exemplu, prin implicarea într-o astfel de activitate, copilul învață să gândească creativ prin intermediul imaginației. Aceasta este o abilitate esențială ulterior în viața de adult. De asemenea, teatrul și storytelling-ul le pot stârni celor mici interesul pentru lumea în care trăiesc, activându-le curiozitatea. Sub îndrumarea educatorului, a părintelui, a îngrijitorului, un copil poate învăța să-și controleze reacțiile și să-și mențină calmul în diferite situații, chiar și de la cele mai mici vârste.