Cele mai frumoase relații sunt cele în care ne lăsăm văzuți ca fiind imperfecți

Aveam la un moment dat niște ore de dezvoltare personală cu un grup de tineri destul de gălăgioși. Știți gălăgia aceea aducând a „viață”? Așa erau ei. Am adorat fiecare întâlnire cu ei, deși, uneori, vocea mea avea nevoie de repaus. Ce a rămas cu mine din aceste întâlniri a fost stupoarea cu care unul dintre tineri a reacționat când i-am spus că cele mai frumoase relații sunt cele în care ne putem arăta repede vulnerabili și în care ne putem lăsa la vedere imperfecțiunile. Căci, abia după ce se întâmplă asta, după ce se dau jos „fracurile”, „măștile” și „machiajul perfect”, abia apoi începe frumusețea. Tânărul stupefiat m-a căutat după ceva vreme. Pare că înțelesese, din practică, la ce m-am referit. Și îmi spunea, cu aceeași energie: „Doamne, ce eliberator e!”.

Dacă ar fi să fac un top al celor mai întâlnite probleme din cabinet, cu certitudine aș pune pe primele locuri cazuistica relațiilor. Fie că vorbim de relații profesionale sau de cele cu familia de origine, că este vorba despre relația de cuplu sau relația cu sinele, sub o formă sau alta relațiile ne dau, la propriu, peste cap. Adică, tot la propriu, ne întoarcem viețile pe dos ca să reușim să facem față sentimentelor de vinovăție, frică sau rușine care caracterizează, poate chiar pe rând, aceste relații.

Las mai jos câteva întrebări pe care ți le poți pune și care pot aduce ordine și stabilitate în oricare dintre aceste relații. Sunt adepta lucrurilor simple ale lumii. Pentru că, de cele mai multe ori, complicăm acele aspecte pe care nu le putem înțelege pe deplin.

1. Cine devin eu în această relație, în prezent?

Cât este de problematică o relație se vede din modul în care se amestecă emoțiile tale în prezența acelei persoane. Emoțiile sunt un indicator tare bun al modului în care percepem lumea. Cu o singură condiție: să identificăm gândul generator al acestora. E mult mai complex decât o falsă gândire de tip: persoana X îmi dă o stare nașpa. Este cu mult mai mult! Gândul care poate fi în spatele acestei exprimări este unul care ne face să ne gândim la conceptul de granițe personale. Ce îmi amintește această persoană despre mine? Ce indică emoția mea? E ea un slujitor bun al sinelui meu, învățându-mă că ceva nu este întocmai așa cum ar trebui? Drept care, cel mai onest gând pe care îl putem avea este acela al valorii personale și al cultivării stării de bine personale, pentru care suntem direct responsabili.

Citește continuarea articolului în ediția februarie 2024 a revistei Psychologies  sau abonează-te și profită de ofertele speciale!