Now Reading
Corneliu Bodea la podcastul „Leadership cu sufletul”

Corneliu Bodea la podcastul „Leadership cu sufletul”

Revista Psychologies

Corneliu Bodea, CEO Adrem, invitatul noii ediții Leadership cu sufletul: Conversații cu vocile importante din business, care sprijină educația, podcastul Narada prezentat de jurnalista Ramona Raduly, dezvăluie povestea sa, parcursul pe care l-a avut de-a lungul vieții și cât de mult educația a contribuit la succesul său. El face, totodată, apel la conștiința tuturor pentru a se implica în acest domeniu, aceasta fiind, în opinia lui, singura soluție pentru evoluția societății.

„O țară fără un sistem de educație eficient, performant, adaptat timpurilor, este o țară moartă”

Adrem este una dintre companiile care au investit în misiunea Narada încă de la lansarea HartaEdu.ro, prima platformă din România ce mapează nevoile școlilor din România și mobilizează comunitățile pentru a găsi soluții de rezolvare. Una dintre primele alerte rezolvate pe HartaEdu a fost finanțată de Adrem, iar la momentul respectiv, Corneliu Bodea, CEO al companiei, declara că susținerea educației este una dintre valorile companiei pe care o conduce. Pentru că, spune acesta, „o țară fără un sistem de educație eficient, performant, adaptat timpurilor, este o țară moartă. Ceea ce se întâmplă la nivelul sistemului nostru de educație este o dramă. Este o dramă cu efecte foarte grave, care se vor manifesta în timp

Corneliu Bodea își spune povestea de viață și lecțiile învățate de-a lungul anilor

După trei ani de la susținerea misiunii Narada, într-o discuție de aproximativ o oră, CEO-ul Adrem își spune povestea de viață și lecțiile învățate de-a lungul anilor printre care cea mai importantă este cea legată de educație. Corneliu Bodea și-a amintit de faptul că nu și-a dat foarte tare interesul pentru școală la momentul potrivit, că a fost considerat cumva „oaia neagră a familiei”, motiv pentru care a terminat un liceu industrial, primind o diplomă ce-l califica pentru a fi prelucrător prin așchiere.

Nu a intrat la facultate în primul an, imaginându-și că părinții îl vor susține financiar pentru a rămâne acasă un an de zile ca să se pregătească pentru următorul an, când ar fi dat din nou admitere la facultate. Însă tatăl său i-a oferit cea mai importantă lecție: l-a trimis la muncă și timp de un an a lucrat ca strungar. Atunci a realizat cât de importantă este educația, s-a dedicat învățării și astfel a reușit să-și scrie traseul care avea să-l formeze până în prezent.

Am picat la facultate. Am terminat un liceu industrial, iar pe diploma de bacalaureat scria prelucrător prin așchiere. Eu mă pregăteam ca tata să mă țină acasă, să învăț, ca să intru la facultate în anul următor. Și el mi-a zis: <Păi trebuie să te angajezi, să câștigi bani, că ai terminat liceul, cum să stai acasă?> Și m-a angajat strungar. Cred că strungăria aceea de un an mi-a folosit, pentru că a contribuit la dragostea cu care am început facultatea. Și, într-adevăr, am terminat vreo doi ani de zile cu nota 10 în facultate. M-am transformat total”, declară Corneliu Bodea în podcastul Leadership cu sufletul: Conversații cu vocile importante din business, care sprijină educația.

„Procesul de educație este esențial pentru societate”

Antreprenoriatul i s-a potrivit, astfel că a fondat Adrem și de mai bine de 20 de ani activează în domeniul energiei electrice. De sistemul de educație din România s-a tot lovit după experiența sa, odată ca părinte, ulterior ca angajator, atunci când a fost nevoit să caute forță de muncă calificată. Azi se află în poziția de a-și asuma misiunea Narada și de a face apel la mobilizare, de a îndemna la implicare pentru că numai forța celor mulți poate face o diferență în sistem, poate schimba cu adevărat ceva în educația din România și poate să ofere o șansă spre evoluție societății.

Este nevoie de noi, cei care putem acum să acționăm, să ne implicăm, să ne aducem aportul pentru a ne asigura nouă și urmașilor noștri viitorul pe care îl merităm. Procesul de educație este esențial pentru societate. Lipsa calității în acest domeniu afectează direct companiile, mediul economic, viața noastră și a urmașilor noștri. De aceea este responsabilitatea noastră ca societate, să intervenim și să corectăm. Nu putem da vina pe stat că nu a făcut sau că nu e folositor. Nu ne folosește la nimic. Sunt niște lucruri care vedem că merg prost? Trebuie să punem mâna, să ne suflecăm mânecile, să ne implicăm”, este de părere CEO-ul Adrem.

El consideră că și sănătatea a fost neglijată, dar diferența între sănătate și educație este că „sănătatea vorbește despre prezent, pe când educația vorbește despre viitor. Și din punctul acesta de vedere, nu vreau să spun că este un dezastru și că ne așteaptă un dezastru, dar bine nu ne așteaptă, pentru că toți acești ani de lipsă de coerență și eficiență în procesul educațional se vor resimți o perioadă lungă de timp”.

Prezentul o arată din plin, așa cum indică datele statistice referitoare la starea educației la nivelul întregii țări:

  • România este pe ultima poziție la aproape toți indicatorii care măsoară calitatea și importanța Educației în Uniunea Europeană (EduPedu).
  • 46,6% dintre elevii de 15 ani nu ajung să treacă de nivelul analfabetismului funcțional (nivelul 2 în testele PISA).
  • 89% dintre elevii români nu dobândesc, la nivel optim, în primii 9 ani de școală, abilități de bază cum sunt scrisul, cititul, și înțelegerea textelor la prima vedere. (StirileProTV).
  • Peste 50 de mii de copii care au început clasa I acum 12 ani nu au mai ajuns să se înscrie la Bacalaureat, adică 24% din întreaga generație (EduPedu).
  • România a avut, în anul școlar 2022-2023, cel mai mic număr de elevi din ultimul deceniu, pierzând aproape 9% din totalul efectivelor de elevi față de anul de referință 2014-2015 (Ministerul Educației).
  • 305 de copii aveau un părinte plecat la muncă în străinătate, iar dintre aceştia 49.406 de copii erau în grija rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecţie (ANPDCA).
  • 189 de școli din România au WC-urile în curte sau „neconforme” (Ministerul Educației).
  • România are un singur consilier școlar la fiecare 1.000 de elevi (Ministerul Educației).
  • Bugetul pentru învățământ pe 2024 a fost majorat! 4,3% (de la 3,2% din PIB anul trecuta) din PIB este alocat salariilor, burselor și dotărilor.

Podcastul „Leadership cu sufletul: Conversații cu vocile importante din business, care sprijină educația”

Podcastul „Leadership cu sufletul: Conversații cu vocile importante din business, care sprijină educația” este moderat de Ramona Raduly, jurnalistă cu o experiență de peste 20 de ani în presa din România, care și-a asumat rolul de storyteller pentru organizația Narada din aceeași dorință de a contribui la o schimbare în sistemul educațional din România. „Leadership cu sufletul: Conversații cu vocile importante din business care sprijină educația” va continua cu noi episode, iar printre invitați se numără oameni importanți în poziții de leadership ai unor companii de renume din România, printre care BIC România, Prime Kapital sau Green Horse Games, care iau parte în mod activ și susțin planurile Narada de rezolvare a urgențelor variate din educație, listate pe HartaEdu.ro.

Despre Narada

Narada a luat ființă în urmă cu mai bine de cinci ani, când Andra Munteanu (co-fondatoare a organizației) a citit un studiu despre motivele abandonului școlar în rândul copiilor. Primele pe listă erau durerile de dinți și lipsa încălțărilor potrivite. Motive absurde într-o Românie europeană, dar dureros de reale în comunitățile marginalizate și vulnerabile din țară. În aceeași perioadă, Raluca Jianu s-a alăturat ca voluntar în sprijinul misiunii, creionând pentru prima dată schița pe hârtie a ceea ce avea să devină mai târziu HartaEdu.ro. Astăzi este CEO al organizației.

Născută sub umbrela Romanian Business Leaders, Narada are viziunea de a construi o Românie în care fiecare copil are acces la o educație de calitate, care să-l pregătească pentru succesul în viață și în carieră. Cu o echipă multi-disciplinară de profesioniști care abordează problema cu soluții integrate, utilizând tehnologia și transferul de know-how, dar și experiența profesională, cu un mod de lucru tehnocrat și planificat, Narada își propune misiunea de a mobiliza comunitățile pentru a găsi soluții de transformare a sistemului educațional.

 

 

 

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top