Echilibrul dintre performanţa academică și bunăstarea emoţională a copiilor
Alegerea unei instituţii de învăţământ nu mai este doar o chestiune de proximitate geografică sau de prestigiu academic; este, mai ales, o căutare profundă a unui mediu care echilibrează excelenţa academică cu atenţia acordată nevoilor emoţionale ale elevilor.
Alegerea instituţiei de învăţământ, o decizie importantă
Pentru mulţi părinţi, ziua în care copilul pășește pentru prima dată într-o instituţie de învăţământ marchează începutul unei noi etape de creștere și descoperire. În spatele acestui moment, stau ore întregi de cercetare, deliberări și, uneori, anxietăţi. Alegerea școlii potrivite este mai mult decât o decizie logistică. Este o reflecţie asupra valorilor noastre și speranţelor pentru viitorul copiilor noștri. Căutăm un mediu care nu doar că promite o educaţie de calitate, ci și unul care recunoaște și îmbrăţișează unicitatea fiecărui copil. Ne dorim ca instituţia aleasă să fie un loc unde copiii noștri sunt văzuţi, auziţi și înţeleși, unde nevoile lor emoţionale sunt tratate cu aceeași seriozitate ca și cele academice.
Profesorii, mentori și modele de urmat
În această călătorie, profesorii au un rol inestimabil. Însă rolul lor evoluează dincolo de simpla transmitere a cunoștinţelor, către identificarea și aplicarea strategiilor pedagogice eficiente care garantează nu doar accesul la informaţie, ci și asimilarea profundă și înţelegerea completă a acesteia de către elevi. Totodată, cadrele didactice sunt adesea printre primii adulţi din afara familiei cu care copiii interacţionează în mod constant. Ele identifică problemele emoţionale sau sociale cu care se confruntă elevii și pot oferi sprijin sau îndrumare.
Citește continuarea articolului în ediția martie 2024 a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!
BIANCA OPRIȘ este avocat și autor de cărţi pentru copii. Este președinta Asociaţiei Legisman pentru Educaţie și Dezvoltare - asociaţie care are ca scop creșterea nivelului de conștientizare și înţelegere a importanţei formării, a educării copiilor de timpuriu în spiritul unei societăţi guvernate de reguli și de legi, dar care să promoveze în același timp liberul arbitru. Totodată, Bianca este fondatoarea și promotoarea primului program de educaţie juridică pentru elevii din învăţământul primar, ,,Învaţă cu Legisman”.