Fundația UniCredit și Junior Achievement Europe au lansat programul „Re-power your future“
Fundația UniCredit (fundația Grupului UniCredit), a cărei misiune este valorificarea și creșterea potențialului următoarei generații de tineri europeni, și Junior Achievement Europe, cea mai mare organizație din Europa dedicată încurajării și pregătirii tinerilor pentru a avea succes, lansează Re-power your future, un program menit să prevină abandonul școlar timpuriu.
Fundația UniCredit va investi 6,5 milioane de euro pentru derularea acestui program, care va dura trei ani, în zece țări în care Grupul UniCredit își desfășoară activitatea: România, Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, Ungaria, Italia, Serbia, Slovacia și Slovenia.
Programul este dedicat elevilor cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani, aflați într-o perioadă esențială pentru continuarea studiilor și la începutul procesului lor de integrare pe piața muncii. Scopul este menținerea interesului pentru educație, îmbunătățirea performanțelor școlare, prevenirea abandonului școlar și încurajarea tinerilor să își aleagă o carieră care să îi motiveze.
Mai exact, fiecare proiect propus va fi implementat prin parteneriate cu școlile, companiile și organizațiile locale și va avea o structură tridimensională, axată pe trei piloni: „Inspire”, „Prepare” și „Succeed”.
Prin intermediul sesiunilor „Inspire” și „Prepare”, organizația JA România, împreună cu mentorii și consilierii din UniCredit Bank, vor oferi participanților în proiect toate cunoștințele, abilitățile și atitudinile esențiale de care aceștia au nevoie pentru a prelua controlul asupra propriului viitor și a-și realiza aspirațiile. Pe de altă parte, sesiunea „Succeed” își propune să le ofere elevilor un sprijin mai amplu, care să îi ajute să facă tranziția de la școală la locul de muncă și să îi aducă mai aproape de valorificarea unor oportunități importante, precum stagiile de practică, ocuparea unui loc de muncă sau chiar începerea unui demers antreprenorial. Aceste activități vor include și un „Job Shadow Week” prelungit, stagii de practică atractive și ateliere de lucru educative, găzduite în cadrul unui „Incubator de afaceri”.
Feza Tan, CEO Ad Interim and Deputy CEO UniCredit Bank România, a spus cu acest prilej: „Sunt bucuroasă să văd atenția specială acordată comunitățiilor noastre prin acest parteneriat de către Fundația UniCredit. Cred că impactul multiplelor inițiative ale Fundației UniCredit – fie că este vorba de «Call for Education România & Bulgaria» sau «Re-power your future» – se va vedea în multe vieți schimbate în bine pentru tinerii noștri. Este un moment de bucurie și chiar vreau să-l împărtășim împreună.”
Andrea Orcel, președinte UniCredit Foundation, a declarat: „UniCredit susține un scop comun – acela de a oferi comunităților posibilitatea de a progresa, iar activitatea Fundația UniCredit în domeniul educației este esențială în acest sens. Este mai important ca niciodată să contribuim la construirea prin educație a unui viitor mai luminos pentru tinerii noștri și pentru comunitățile în care trăiesc, creând astfel o bază pentru parcursul și dezvoltarea acestora. Parteneriatul Fundației cu JA Europe ne va ajuta să facem acest lucru prin abordarea directă a uneia dintre provocările majore cu care se confruntă în acest moment școlile europene: rata abandonului școlar, care diminuează oportunitățile de angajare și are un impact semnificativ asupra nivelului de trai, pe tot parcursul vieții. Prin acest nou parteneriat, Fundația UniCredit și JA Europe își propun să vină în sprijinul a peste 400.000 de elevi din zece țări, oferindu-le posibilitatea să evolueze prin puterea transformatoare a educației.”
Salvatore Nigro, CEO JA Europe, a subliniat: „Nu vom avea o Europă mai echitabilă și mai prosperă decât atunci când toți tinerii europeni vor putea beneficia de oportunități și resurse pentru a prospera și a reuși. Colaborarea noastră cu UniCredit Foundation este una de importanță istorică tocmai datorită anvergurii sale și ambiției de a ne adresa celor mai vulnerabile categorii de tineri din Europa. Împreună, Fundația UniCredit și JA Europe își propun să schimbe peisajul sistemelor educaționale din Europa prin prevenirea și reducerea semnificativă a actualei rate de abandon școlar. Ne așteptăm ca această activitate să aibă un efect răsunător în ceea ce privește creșterea numărului de start-up-uri, precum și a gradului de angajare, a spiritului antreprenorial și de inovație în rândul tinerilor din Europa.”
Despre JA Europe
JA Europe este cea mai mare și cea mai importantă organizație din Europa dedicată sprijinirii și pregătirii tinerilor pentru a avea succes. De peste 100 de ani, JA Worldwide pune accentul pe programe educaționale practice, bazate pe conceptul de învățare prin descoperire și orientate spre antreprenoriat, educație financiară și pregătire pentru muncă. În ultimul an școlar, rețeaua JA Europe a oferit tinerilor peste 6,6 milioane de experiențe de învățare online, față în față și hibrid. Timp de doi ani la rând, Junior Achievement a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace atât pentru impactul său global prin programele de educație economică pentru tineri, cât și pentru capacitatea sa de a găsi unitate în diversitate.
Despre Fundația UniCredit
UniCredit Foundation Third Sector Body (TSB) este fundația corporativă a UniCredit Group, al cărei scop este accesarea și valorificarea potențialului noii generații de europeni. Misiunea sa este capacitarea tinerilor din întreaga Europă prin sporirea egalității de șanse în educație și sprijinirea acestora pentru a-și croi un drum în viață și în lumea profesională. Inițiativele fundației vizează combaterea abandonului școlar, îmbunătățirea șanselor de angajare, încurajarea studiilor universitare și promovarea activităților de informare și cercetare. Fundația are ca obiectiv susținerea comunităților din toate țările în care Grupul UniCredit își desfășoară activitatea.
Despre UniCredit Bank
UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit, o Bancă Comercială Pan Europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Europa Centrală și de Est. În România, UniCredit Bank este una dintre principalele instituții financiare, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. UniCredit Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea. Grupul răspunde unei game variate de nevoi a clienților săi printr-o rețea de parteneri specializați: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Services, UniCredit Insurance Broker.