Granturi în valoare de 15.000 de euro pentru vizite de studiu
BNP Paribas Leasing Solutions vine în sprijinul liceelor agricole și oferă granturi în valoare totală de 15.000 euro pentru organizarea unor vizite de studiu și experiențe de învățare inedite atât pentru elevi cât și pentru profesori în ferme sau agribusiness-uri care aplică tehnologii moderne, inovatoare și durabile.
În luna aprilie, Fundația World Vision în parteneriat cu BNP Paribas Leasing Solutions au lansat, în cadrul proiectului „Mândru să fiu fermier”, un apel de 10 granturi prin care alocă finanțare în valoare totală de 15.000 euro liceelor agricole care vor să organizeze vizite de studiu la ferme tehnologizate din România. Cele 10 licee câștigătoare vor avea fondurile necesare pentru a organiza vizite de studiu pentru 150 de elevi și 20 de profesori la ferme unde vor vedea tehnologii de ultima generație. Peste 500 de elevi vor beneficia de lecții demonstrative derulate în clasă, în care vor învăța despre Agricultura 4.0 și Agricultura durabilă.
Totodată, liceele vor putea să achiziționeze kituri didactice pentru a realiza experimente la clasă sau pentru a parcurge demonstrații care ilustrează utilizarea tehnologiilor moderne în agricultură.
„Zona de educație este parte din pilonii noștri CSR. Sprijinim cu drag zona de creștere și dezvoltare a generațiilor de mâine. Acum, mai mult decât oricând, este necesar să ne aplecăm asupra agriculturii sustenabile și a profesioniștilor de mâine. Ne dorim ca elevii să se familiarizeze cu fermele care folosesc echipamente computerizate performante pentru eficientizarea proceselor agricole și folosirea cu responsabilitate a resurselor necesare în agricultură. Credem că aceste vizite de studiu precum și interacțiunea cu specialiștii noștri reprezintă un prim pas către schimbarea percepției cu privire la oportunitățile pe care le oferă tinerilor o carieră în domeniul agricol”, a declarat Adrian OPRICA, CEO BNP Paribas Leasing Solutions.
„Călătoria spre anul 2050 începe la liceele agricole din România. Granturile alocate de BNP Paribas Leasing Solutions vor fi oferite unui număr de 10 licee și vor permite elevilor și profesorilor să participe la vizite de studiu în ferme unde se vor familiariza cu tehnologiile specifice Agriculturii 4.0 și agriculturii durabile”, a declarat Crenguța Bărbosu, Senior Program Manager în cadrul Fundației World Vision România.
Elevii din liceele câștigătoare vor avea astfel ocazia să învețe despre tehnologii de ultimă generație precum mașini agricole care fac tratamente de precizie, pivoți autonomi care asigură irigare automată, stații meteo coordonate prin sateliți, tractoare de ultimă generație și alte echipamente tehnologice computerizate. În același timp, profesorii vor avea posibilitatea să asimileze și să livreze conținut de specialitate inovator, actual și modern. Obiectivul principal al concursului de granturi este schimbarea percepției generale cu privire la profesia de agricultor și motivarea elevilor pentru a urma o carieră în domeniul agricol.
Concursul de granturi este deschis pentru toate liceele agricole din ţară, iar granturile se vor acorda în baza unei cereri de finanțare care cuprinde un buget detaliat și un plan de activități. Ulterior, Fundația World Vision România va lucra împreună cu liceele agricole pentru a concepe kiturile și lecțiile demonstrative pentru elevi precum și pentru a selecționa cele mai potrivite ferme care aplică tehnologii de interes pentru proiect. Liceele agricole interesate de obținerea unui grant pot accesa ghidul de finanțare precum și documentele necesare pentru aplicare pe site-ul Programului „Creștem prin Educație Agricolă”: https://educatieagricola.ro/programe-si-resurse/granturi-pentru-liceele-agricole/.
Despre pachetul educațional inovator Agricultura durabilă și Agricultura 4.0.
World Vision România, în cadrul Consorțiului Creștem prin Educație Agricolă, a elaborat un modul educațional inovator despre Agricultura durabilă și Agricultura 4.0. Pachetul educațional se adresează celor 56 de licee cu profil agricol din România. Proiectul „Călătorie spre anul 2050” este în pilotare în acest moment, urmând să fie adoptat de toate liceele cu profilul agricol. „Călătorie spre anul 2050 vorbește copiilor despre sustenabilitate și tehnologie și răspunde la întrebarea: „Cum vom hrăni 10 miliarde de oameni în anul 2050?”. Planurile de lecție, însoțite de filme și prezentări familiarizează elevii cu cele mai importante concepte ale agriculturii durabile. Elevii învață despre cum bunele practici de management în agricultură influențează producția de hrană reducând impactul asupra mediului și îmbunătățind calitatea vieții oamenilor. Materialele educaționale au fost elaborate în conformitate cu conținutul dezvoltat de organizația americană „The National Agriculture in the Classroom” (NAITCO) și Departamentul pentru Agricultură al SUA (USDA) și sunt corelate cu programa de liceu din România. Pachetul educațional poate fi găsit pe site-ul Programului „Creștem prin Educație Agricolă”: https://educatieagricola.ro/programe-si-resurse/resurse/
Despre BNP Paribas Leasing Solutions
Ca lider european în domeniul finanțării activelor, BNP Paribas Leasing Solutions susține creșterea clienților și a partenerilor săi, oferind soluții de finanțare pentru echipamentele lor profesionale.
BNP Paribas Leasing Solutions oferă companiilor flexibilitatea de care au nevoie pentru a-şi menține competitivitatea şi pentru a crește într-un mod durabil.
Cei 3700 de experți susțin creșterea clienților si partenerilor, oferindu-le o experiența digitalizata.
In 2021 am finanțat 343,000 de proiecte pentru un volum total de 14,7 miliarde de euro în 20 țări, în Europa, dar și în China, Statele Unite şi Canada.
Pentru mai multe informații vizitați www.leasingsolutions.bnpparibas.ro/