Învăţarea în era digitalizării
„Lectura stimulează imaginația, nu doar îmbogățește vocabularul, iar copiii care citesc, sau cărora li se citește des sunt copii care nu se plictisesc aproape niciodată.”
Psychologies: Majoritatea titlurilor publicate de Editura DPH au o componentă educațională, reușind să transforme lectura într-un proces de învățare inedit – o experiență plăcută atât pentru copii, cât și pentru cadrele didactice. Care sunt beneficiile majore aduse de acest tip de învățare?
Florentina Ion: Un sondaj intern al editurii realizat recent, la care au răspuns aproape 500 de cadre didactice, ne-a arătat că 99% dintre acestea consideră cărțile foarte importante în procesul de educație, iar peste jumătate fac recomandări săptămânale de lecturi suplimentare. Aceleași date ne-au arătat că 81% dintre părinți doresc să cumpere cărți cu o componentă educațională, iar 62% au cumpărat mai multe cărți în ultimele 18 luni decât înainte de pandemie. Sunt date care confirmă că portofoliul nostru de carte răspunde unei nevoi existente în rândul copiilor, părinților și cadrelor didactice și care aduc valoare în educația celor mici.
Titlurile noastre, dar și jocurile, conțin elemente din sfera non-fiction prezentate într-o manieră atractivă, distractivă, ușor de parcurs. De exemplu, date istorice sunt prezentate cu un element de suspans și ilustrații pe măsură în Viețile secrete ale regilor și reginelor, un titlu care a fost foarte apreciat pe segmentul de vârstă 6-12 ani ori un joc inedit: Cine este? Zei și eroi din mitologia greacă.
Un raport recent Eurostat arată că doar 7% dintre românii adulți participă la activități educative formale sau non-formale, față de media Uniunii Europene, care este de 45%. Prin faptul că noi încercăm să-i facem pe cei mici să se îndrăgostească de procesul de cunoaștere, să devină exploratori de cunoștințe noi, iar noi ne dorim să creștem acest procent. Și credem că atât portofoliul de carte, cât și programele digitale educaționale lansate, dar și acțiunile conexe pe care le realizăm constant vor reuși să ne aducă mai aproape de acest obiectiv.
Citește continuarea articolului în ediția dublă decembrie 2021 – ianuarie 2022 a revistei Psychologies.
Alexandra Tudor este coordonator editorial pentru brandurile Learning Network şi Revista Psychologies. Este pasionată de tot ceea ce înseamnă dezvoltare personală şi profesională, căutând mereu ca prin job-ul său să contribuie la echilibrul personal şi starea de bine, a sa şi a celor din jurul său.