Liceenii învață despre mindfulness în alimentație prin programul ”Gustă cu atenție. Bucură-te de moment”
Peste 17.000 de elevi vor învăța despre importanța alimentației și a unui stil de viață echilibrat prin adoptarea unor obiceiuri sănătoase, în cadrul celei de-a cincea ediții a programului național ”Gustă cu atenție. Bucură-te de moment”.
Programul este implementat în 61 de licee din 9 județe și București de Asociația Sută la Sută Românesc, cu sprijinul Ministerului Educației, al Inspectoratelor Școlare, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și susținut de compania Mondelez International, lider pe piața globală a gustărilor. Datele privind necesitatea unui astfel de program în școli și impactul acestuia sunt analizate cu ajutorul instrumentelor de cercetare implementate de echipa Centrului de Cercetare în Management (CCM) din cadrul SNSPA.
Cea de-a cincea ediție, cea mai amplă de până acum, pune accent pe întâlniri aplicate între liceeni și specialiști în nutriție, mâncat conștient, formarea obiceiurilor și planificare, psihologie.
Ca noutate, anul acesta programul include un proiect pilot de monitorizare în timp real a schimbării obiceiurilor adolescenților, precum și activități de formare a formatorilor la nivel național, pentru a facilita extinderea viitoare a programului. Din 2025, programul va ajunge la un număr semnificativ mai mare de cadre didactice și tineri din întreaga țară, care vor avea acces la informații și sfaturi practice, ușor de implementat, pentru a vedea rezultate imediate și a-și forma obiceiuri pe termen lung.
Consumul de gustări în rândul liceenilor români este asociat unui grad moderat de atenție acordată mesei și alimentației, potrivit datelor analizate de echipa de cercetare din cadrul CCM.
38% dintre adolescenți mănâncă gustări chiar dacă nu le este foame, în vreme ce 48% recunosc că le este greu să se abțină de la gustările preferate, indiferent de momentul din zi. De altfel, jumătate dintre tineri nici nu-și dau mereu seama că s-au săturat, atunci când mănâncă mâncarea favorită (48%). Obiceiul de a face mai multe lucruri în timp ce iau masa este răspândit printre ei (48%), iar 43% admit că nu sunt complet prezenți atunci când mănâncă, gândurile zburându-le în altă parte.
Pentru mulți adolescenți, autocontrolul este dificil, mai ales când este vorba despre alimentele preferate, astfel că mulți tind să mănânce când sunt triști (33%), stresați (33%) sau plictisiți (34%), ca să se simtă mai bine, iar 21% mănâncă doar pentru că prietenii lor o fac, chiar dacă nu le este foame.
”În cadrul programului, îi învățăm pe adolescenți cum să mănânce conștient, cu intenție și atenție și care sunt beneficiile practicării mindfulness în viața de zi cu zi. Ei află cum să își structureze și să își organizeze mesele și cât de importantă este planificarea activităților pentru a avea rezultate. Împreună cu ei, discutăm despre gestionarea emoțiilor și rolul pe care mâncarea îl are în acest context, pentru a-i ajuta să facă alegeri echilibrate, deliberate, pornind de la moderație”, a declarat Lidia Feher, coordonator proiect, în cadrul evenimentului de lansare a celei de-a cincea ediții.
Doar 28% dintre liceeni care au răspuns chestionarului au observat că membrii familiei lor, precum și prietenii și colegii lor (12%) citesc etichetele atunci când aleg produse din raft, a mai arătat cercetarea CCM.
”Prin acest parteneriat, dorim să contribim la educarea tinerilor pentru a facilita alegerea informată a produselor la raft. Gândirea critică este esențială pentru a avea consumatori informați. Le explicăm tinerilor ce înseamnă un comportament conștient, cât de important este să știe să citească informațiile de pe etichete, începând cu cele nutriționale, să știe să compare produsele și să înțeleagă comunicările comerciale de pe ambalaje”, a declarat Sebastian Hotca, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Tinerii aleg din ce în ce mai mult mese mai mici și mai dese, în locul meselor principale, iar trei sferturi dintre ei declară că aleg în special gustări pentru momentele speciale ale zilei. Din ce în ce mai mulți sunt preocupați de dimensiunea porțiilor (67%) și consideră că moderația este cuvântul cheie pentru alegerea gustărilor, arată datele furnizate de Dana Dobrescu, Corporate & Government Affairs în cadrul Mondelez International.
Echipa de specialiști a proiectului:
Echipa de specialiști a proiectului este formată din Lidia Feher, coordonator proiect, Lidia Bădilă, coordonator regional al programului, Dana Dobrescu, Manager Corporate & Government Affairs România, Mondelēz International și mentor în domeniul Mindful snacking, Florentina Baloș-Cioropină, ambasadorul proiectului din partea Asociației Sută la Sută Românesc, inspectori ANPC, Dr. Laura Davidescu, medic cu competențe în Nutriție și Siguranță Alimentară, Mădălina Preda, Professional Organizer | Chronic Disorganization Specialist® CVOP™️ | Time Management and Productivity Specialist | Speaker, Iulia Avădănii, psiholog, dezvoltare personală pentru tineri, Anca Ghinea, creator, Veronica Căliman, guest star.
Echipa Centrului de Cercetare în Management (CCM) din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), condus de Prof. univ. dr. habil. Elena – Mădălina Vătămănescu, elaborează instrumentul de cercetare pentru proiectul „Gustă cu Atenție. Bucură-te de Moment.” Echipa este coordonată de Conf. univ. dr. Andreea Mitan, Director Executiv al CCM, doctor atât în Științele Comunicării, cât și în Management, alături de Dr. Elena Dinu și Drd. Victor-Emanuel Ciuciuc, cu expertiză în domeniile marketing, branding și CSR.
Despre Asociația Sută la Sută Românesc
Asociația Sută la Sută Românesc sprijină valorile și cultura românească și recunoaște rolul tinerilor în acea societate complet dezirabilă. Asociația Sută la Sută Românesc are convingerea că este important ca tinerii să fie expuși în mod consecvent la conținut educațional de înaltă calitate, conturat cu grijă și respect față de tânăra generație, considerând în același timp că această convingere creează responsabilitate și angajament. În acest context, își propune să dezvolte și să creeze proiecte relevante pentru tânăra generație.
Pentru mai multe despre proiect și despre întreaga echipă de implementare accesați: