Now Reading
Narada lansează o campanie unică în România: „Nevoi ordinare pentru copii EXTRAORDINARI”

Narada lansează o campanie unică în România: „Nevoi ordinare pentru copii EXTRAORDINARI”

Revista Psychologies

Narada pune reflectorul asupra a 25 de mii de copii lăsați în umbră de sistemul educațional din România.

Organizația Narada lansează o campanie unică în România:

Nevoi ordinare pentru copii EXTRAORDINARI”, destinată copiilor cu abilități practice, dobândite din cauza greutăților vieții 

  • Pornind de la cercetarea Cambridge „Hidden Talents in harsh Environments”, Narada a realizat un studiu în mai multe comunități din țară. În urma realității confirmate, prin HartaEdu, Narada selectează 10 școli în care va construi capacitatea profesorilor de a identifica copiii cu talente născute din provocările vieții și de a le fructifica apoi în mediul academic.
  • Cei care doresc să susțină acest program, pot trimite un SMS la 8864 cu textul EDUCATIE, pot dona pe hartaedu.ro/ sau pot redirecționa 20% din impozitul pe profitul realizat în 2024, ce urmează a fi plătit la stat.

Rezultatele PISA pun accent pe inechitatea din educație

Rezultatele PISA pun accent pe inechitatea din educație, acea prăpastie care se lărgește între copiii cu resurse (materiale, dar și implicarea părinților și a familiei în educație) și cei fără sprijin în această direcție, ultimii fiind lăsați adesea numai în grija școlii. Conform studiului Cambridge „Hidden Talents in harsh Environments” cele mai multe soluții se concentrează pe reducerea deficitului, iar o soluție alternativă este construirea pe punctele tari; de cele mai multe ori, acești copii fără resurse dezvoltă abilități de răspuns și adaptare la stres, abilități pe care se poate baza întreaga lor formare.

Organizația Narada a verificat aceste ipoteze în practică, printr-o cercetare calitativă în mai multe școli din țară, iar principala concluzie este că, în permanență, încurajarea și recompensa vin pe baza rezultatelor academice, fără a fi luat în considerare întregul context al copilului.

Cum a pornit această cercetare?

În primăvara acestui an, Narada a lansat un apel către profesori și directori de școli din țară, ce au înscris alerte pe HartaEdu (platforma ce mapează nevoile școlilor și mobilizează comunitățile să le rezolve) pentru a afla care sunt principalele nevoi ce caracterizează sistemul educațional din România. În urma răspunsurilor, s-au conturat principalele teme de acțiune ale organizației pentru anul școlar 2024-2025, respectiv patru programe de intervenție și mobilizare socială menite să aducă o transformare reală în viața copiilor și să mobilizeze puterea celor mulți pentru educație. Primul program a vizat nevoile de bază ale 8220 de copii cărora le lipsesc produsele de bază, precum rechizite, ghiozdane, ghete sau geci de iarnă pentru a merge la școală și a mobilizat peste 1200 de donatori și parteneri care au găsit resurse pentru a echipa de școală 2700 de copii.

Al doilea program, „nevoi ordinare pentru copii EXTRAORDINARI”, care se lansează acum, în luna decembrie, îi vizează tocmai pe acei copii care, din cauza lipsei de resurse (atât în familie, cât și în comunitate) și din cauza experiențelor stresante la care au fost expuși de-a lungul vieții, au dezvoltat o serie de abilități practice și sociale ce nu sunt puse în valoare pentru că nu înregistrează neapărat rezultate academice promițătoare. Aceste date reies dintr-o cercetare calitativă făcută sub îndrumarea sociologului Carmen Voinea, care s-a alăturat echipei Narada pentru a studia la firul ierbii provocările din educație și al Irinei Vasile, director de programe integrate, în cadrul organizației.

Concluziile cercetării: Școala românească pune reflectorul doar asupra copiilor cu rezultate academice

În urma cercetării a reieșit că, într-adevăr, accentul se pune în special pe acei copii care au note bune, rezultate deosebite la concursuri și olimpiade, ceilalți fiind lăsați în umbră. Dintre acești „ceilalți” se remarcă copiii cu talente ascunse, copiii care au învățat să gătească din nevoia de a avea grijă de proprii frați, să descopere secretele naturii fiind nevoiți să aibă grijă de animale și să cultive câmpurile familiei, precum și pe cele ale fizicii și chimiei lucrând în ateliere meșteșugărești, din nevoia de a aduce un venit în plus în casă, dar și aceia care au învățat empatia în condiții foarte grele. Numai că aceste abilități practice și sociale nu se traduc neapărat în rezultate academice, motiv pentru care nu sunt puși sub lumina reflectorului.

Povestea Ionelei

Un astfel de caz este povestea Ionelei, care, la doar 14 ani, a găsit modalitatea prin care poate face magie în jurul ei. Asemenea unui alchimist, reușește să transforme cele mai banale ingrediente dintr-o bucătărie în praf de stele, astfel că cei care gustă ce iese din mâinile ei, sunt absolut fascinați. A învățat să gătească din nevoia de a-și ajuta bunica, dar și din dorința de a o răsplăti într-un fel pentru toată grija ei și alinarea ce i le-a dat în cele mai grele momente, încercând să acopere cumva dispariția mamei și absența tatălui.

Aceste dureri pe care le poartă în suflet răsună ca o amenințare că ar putea să piardă drumul, mai ales că sprijinul pe care se bazează atârnă de un fir de ață, bunica fiind în vârstă. Când nu mai vede lumina, găsește un colț de hârtie, pe care expune toate tenebrele ce nu-i dau pace. Are un super talent și un extraordinar potențial de a alege calea artei, însă pentru asta e nevoie să fie văzută, auzită și încurajată. Și acolo unde nu sunt resurse, e greu să găsești încurajări.

Școala nu este un mediu adaptat și pregătit să motiveze și să susțină copiii  din medii dezavantajate

Din interviurile cu profesorii și elevii reiese că performanța la sat înseamnă să iei un copil care a intrat cu media 3 la un liceu tehnologic și să-l aduci la 6 la BAC, performanță constând în ideea ca el să aibă timp, resurse în afara școlii, să își atingă aceste obiective. Școala nu este un mediu adaptat și pregătit să motiveze și să susțină copiii  din medii dezavantajate, cu talente ascunse, fapt pentru care ei nu ajung la potențialul maxim sau, în mare parte, renunță la școală, nu își finalizează studiile sau nu ajung niciodată să își dezvolte competențele – pasiunile, talente ascunse.

În școlile din România, accentul se pune pe competiție academică și individualism, nu pe cooperare și susținere reciprocă de creștere între copii. „Școala tradițională oferă prea puțini designeri de suflete în rândul profesorilor, relația profesor-elev fiind esențială pentru atingerea potențialului – copiii care nu au un mediu de susținere acasă, e necesar să găsească un model de inspirație la școală sau în comunitate. Unele școli din mediul rural sunt școlile compromisului educațional – se face cu ușurință rabat de la calitatea actului educațional și motivarea nerealistă a copilului pentru a fi prezent la școală: copiii primesc burse, sistemul formează o atitudine de așteptare pasivă a sprijinului, întărește vulnerabilitatea și sentimentul neputinței”, declară Irina Vasile, director de programe Narada.

În ce constă campania Narada, „Nevoi ordinare pentru copii EXTRAordinari”?

În acest context, Narada conturează programul „Nevoi ordinare pentru copii EXTRAordinari”, un nou exercițiu de mobilizare a comunităților și liderilor din educație, ce își propune susținerea acestor copii cu talente ascunse prin crearea unui ecosistem în jurul lor, care să-i încurajeze să-și dezvolte abilitățile, să le pună în lumină și să le pună la lucru cu obiectivul de a obține o creștere din punct de vedere academic, de a dezvolta potențialul prin educație.

Narada selectează 10 școli în programul „nevoi ordinare pentru copii EXTRAORDINARI”

Prin HartaEdu, Narada selectează 10 școli în programul „nevoi ordinare pentru copii EXTRAORDINARI” , cu scopul de a crea un ecosistem în jurul copiilor EXTRAORDINARI din comunitățile respective. Conform cercetărilor calitative (ex. Manifest creativitate, perseverență, potențial deosebit într-un domeniu specific), acești copii vor deveni nucleul „Laboratoarelor de Talente” din școlile lor. În fiecare din cele 10 școli organizația investește în construirea capacității profesorilor de a identifica acei copii cu talente ascunse și de a le fructifica abilitățile în mediul academic.

Așa cum sunt necesare laboratoare de fizică, biologie, chimie sau informatică, tot la fel e nevoie de un spațiu dedicat, un laborator EXTRA pe care Narada îl construiește în fiecare școală, astfel încât să aducă laolaltă copii cu rezultate academice bune, copii cu abilități practice și sociale, născute din diferite experiențe dure de viață, profesori dornici să se implice și să împingă limitele sistemului și comunitatea.

În mod deosebit, Narada identifică alături de profesori 20 de copii ce provin din medii vulnerabile, pe care îi va sprijini într-un ritm de 1 la 1 pentru a accelera procesul de punere în lumină a acestor talente și punerea lor la lucru pentru creșterea rezultatelor academice. După o intervenție continuă preț de 6 luni, în vara anului următor, Narada va trage concluziile acestui pilot, pentru a putea oferi practicile și modalitățile de scalare prin HartaEdu.

Pentru construirea acestei intervenții integrate care vizează schimbarea de perspectivă și a normelor sociale în ceea ce privește etichetarea copiilor și construirea pe baza potențialului lor este nevoie de investiții pe multiple paliere și ajustări pe parcurs pentru a atinge obiectivele.

Un program de această amploare nu poate fi făcut fără implicarea oamenilor de bine.

Narada, cu sprijinul partenerilor precum ING Bank România, Prime Kapital Development, Deloitte, Impetum Group, Creative Director al The Hurricane, Florin Grozea și echipa Mocapp, dǎ startul inițiativei şi îi cheamă la implicare pe toți cei care cred în educație și sunt dispuși să-și pună propriul talent la lucru pentru a sprijini talentele și potențialul fiecărui copil.

Pentru o schimbare sustenabilă este nevoie de implicare, așadar cei care își doresc să se implice pot trimite un SMS la 8864 cu textul EDUCATIE sau pot direcționa către Narada 20% din impozitul pe profit realizat în 2024 și ce urmează să fie plătit la începutul anului viitor, pentru a construi laboratoarele EXTRA din cele 10 școli, a echipa profesorii cu competențele necesare, a susține financiar serviciile critice pentru cei 20 de elevi cu talente ascunse, ca ei să-și poată continua studiile și să treacă la următorul nivel de performanță și apoi pentru a amplifica la nivel național.

Poveștile de viață ale copiilor pot fi aflate pe extraordinar.hartaedu.ro/.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top