Now Reading
„Primăvara copiilor” și „Festivalul cărților deschise” la Opera Comică pentru Copii

„Primăvara copiilor” și „Festivalul cărților deschise” la Opera Comică pentru Copii

Revista Psychologies

Experiențe memorabile pentru copii și familiile acestora: Opera Comică pentru Copii anunță două festivaluri remarcabile pentru luna martie Primăvara Copiilor și Festivalul Cărților Deschise.

  • Festivalul Primăvara Copiilor,  1-17 martie 2024

Primul eveniment aduce în atenția publicului importanța creativității și a protejării mediului înconjurător, punând accentul pe relevanța reciclării corecte și pe stimularea imaginației copiilor. Festivalul găzduiește 30 de ateliere de creație, unde cei mici experimentează cu diverse materiale și tehnici. Oferta de ateliere cuprinde o varietate impresionantă de activități creative, inclusiv confecționarea de mărțișoare din iută și flori, slime cu surprize de mărțișor, gentuțe din fetru, bentițe, marionete, păpuși din fetru, figurine din clay, obiecte realizate la imprimanta 3D, flori și fructe din săpun, tehnica șervețelului pentru lumânări, decorațiuni cu licheni și lemn, suport de creioane, ramă foto decorată, tablou cu nasturi fermecați, și o varietate de tehnici de pictură precum mozaic, pe nisip, pe sticlă, pe pânză (pe tricou/sacoșă), pictură cu degetele și pictură pe figurine de ipsos.

În plus, Școala de Mediu vine la Festivalul Primăvara Copiilor cu o serie de ateliere interactive în cadrul cărora copiii află informații valoroase despre: poluare atmosferică, risipă alimentară, colectare separată, schimbări climatice și eficiență energetică. Școala de Mediu este un concept al Asociației Nature Talks, care dezvoltă programe de educație de mediu pentru elevii din clasele primare.

Un punct de atracție nou pentru publicul OCC îl constituie spațiul destinat activităților de reciclare, realizat în parteneriat cu TOMRA Collection România. Fiecare copil care aduce 6 ambalaje care se pretează la a fi reciclate este răsplătit cu câte un tichet. Astfel, cu cât reciclează mai mult, cu atât are acces facil la atracțiile și activitățile din cadrul festivalului.

De asemenea, Aqua Carpatica invită copiii, de data aceasta însoțiți de părinți, la joacă și mișcare. Cei mai însetați copii și părinți își vor potoli setea după o sesiune distractivă de șotron și un exercițiu de echilibru cu cartea pe cap.

  • Festivalul Cărților Deschise 22-31 martie 2024

Al doilea eveniment, Festivalul Cărților Deschise, are loc în perioada 22-31 martie, cu scopul de a încuraja dragostea pentru lectură în rândul copiilor. Cu o varietate de evenimente precum lansări de carte, întâlniri cu autori români, ateliere de creație tematice și dezbateri de tip carte vs. film, parada personajelor din cărți, festivalul este un prilej minunat pentru ca cei mici să descopere fascinația poveștilor citite. Evenimentul se adresează și celei mai tinere categorii de public (0-3 ani), cu atracții precum zone senzoriale și de relaxare, concursuri și oferte speciale pentru cărțile cu și pentru bebeluși. RFI România este partenerul radio al Festivalului Cărților Deschise.

Tot în cadrul Festivalului Cărților Deschise, Bookster asigură un spațiu de relaxare pentru public. Vizitatorii au oportunitatea de a se destinde într-un ambient plăcut și prietenos și în același timp pot împrumuta și citi cărți din selecția oferită de Bookster. Acest parteneriat adaugă o dimensiune suplimentară evenimentului, oferind participanților posibilitatea de a se bucura de lectură într-un mediu confortabil și atrăgător.

Programul ambelor festivaluri cuprinde weekend-urile lunii martie, astfel: zilele de vineri între orele 16:00 și 21:00, sâmbătă între orele 10:00 și 21:00, și duminică între orele 10:00 și 16:00. Accesul publicului este gratuit, iar participarea la activități și ateliere se face pe bază de tichete OCC, disponibile pentru achiziționare la Magazinul OCC din incinta instituției, costul unui tichet fiind de 3 lei. În plus, pentru a încuraja reciclarea, organizatorii oferă posibilitatea de a obține tichete pe baza ambalajelor reciclate la aparatele din incintă: 6 ambalaje reciclate corect înseamnă un tichet.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole  de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”,  „Abonamente” sau „Voluntariat”.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top