Programul Național Cantus Mundi anunță înscrierile la Școala de Vară
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” prin Programul Național Cantus Mundi lansează înscrierile la Școala de Vară Cantus Mundi, Ediția 2023.
A cincea ediție a programului se va desfășura pe parcursul a două serii de câte două săptămâni, în perioada 3 – 28 iulie 2023 și se adresează copiilor cu vârste între 7 și 13 ani (7 ani împliniți la data înscrierii și până la împlinirea vârstei de 13 ani) din București și împrejurimi, dornici să-și dezvolte creativitatea prin intermediul muzicii, a educației muzicale și a altor activități artistice.
Atelierele Școlii de Vară Cantus Mundi vor fi organizate la sediul Corului Madrigal – Cantus Mundi din Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, sector 4, București și vor fi coordonate de profesioniștii Corului Madrigal și ai Cantus Mundi, formatori cu o vastă experiență în domeniu.
Cele două serii ale Școlii de Vară Cantus Mundi se vor desfășura în intervalul orar 09:00 – 17:00, de luni până vineri, după următorul calendar:
- Seria I: 3 – 14 iulie
- Seria a II-a: 17 – 28 iulie
Părinții pot înscrie copiii la Școala de Vară Cantus Mundi prin completarea formularului online de la adresa https://s9.ro/1sxj (vă rugăm să copiați adresa link-ului în browser).
Înscrierile se primesc în limita locurilor disponibile, în ordine cronologică.
Taxa de participare pentru o serie este de 900 de lei de persoană și include parcurgerea atelierelor și activităților prevăzute în program, precum și contravaloarea mesei de prânz.
Școala de Vară Cantus Mundi se desfășoară cu scopul de a oferi copiilor o alternativă educațională complexă, aplicată și distractivă, prin procese interactive, learning by doing și include: jocuri de cunoaștere și dezvoltare personală (muzicale, sociale, de rol, de comunicare), audiții muzicale explicate, ateliere de muzică corală, noțiuni de percuție, mișcare scenică, vizionări de spectacole cu explicații și jocuri interactive, improvizație muzicală sau întâlniri cu artiști cunoscuți.
Activitățile din program sunt construite pe grupe de vârstă, adaptate etapelor de dezvoltare socială, psihologică, emoțională și cognitivă ale participanților și îi spijină pe cei mici să dobândească noi modalități de exprimare și dezvoltare artistică.
Mai multe detalii și informațiile logistice privind organizarea programului sunt disponibile pe website-ul cantusmundi.ro, secțiunea Școala de Vară, în Regulamentul Școlii de Vară Cantus Mundi – Ediția 2023.
Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Ediția de dimineață, Gala Societății Civile, Leviathan.ro, Național TV, Munteanu, PlayU.ro, Radio BUCUREȘTI, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Național FM, RADOR, Revista Psychologies, Revista Timpul, spotmedia.ro, TVR Cultural, Trinitas TV, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți
Înființat în anul 1963 de către legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925–2011), Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a devenit un reper al vieții muzicale și diplomației culturale naționale și internaționale. Este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Repertoriul său este îndreptat către renaștere, muzica preclasică și clasică, romantism, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. Prezența scenică și componența ansamblului au fost în permanență rafinate, astfel încât performanța sa a ajuns să fie comparată de critici cu „o vioară Stradivarius în mâna lui Paganini”.
În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.
Pe 1 martie 2023, la Palatul Parlamentului, Senatul României a inaugurat oficial „Galeriile Madrigal – Marin Constantin”, un spațiu dedicat, care găzduiește evenimente culturale și expoziții temporare și permanente ale Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.800 de coruri și peste 63.000 de copii din țară și diaspora.