Now Reading
Românii de pretutindeni sunt celebrați în proiectul „Mândru că sunt român”

Românii de pretutindeni sunt celebrați în proiectul „Mândru că sunt român”

Revista Psychologies

Din această toamnă, românii de pretutindeni au la dispozitie două emisiuni radio noi, care îi ajută să păstreze și să-și afirme identitatea culturala, să promoveze în Diasporă România și valorile comunităților românești de peste hotare. Emisiunile fac parte din proiectul „Mândru că sunt român! by Itsy Bitsy FM” și pot fi accesate oricând prin aplicația gratuită Itsy Bitsy FM. Proiectul a fost finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Emisiunea „Ora Diasporei” cu Marius Constantinescu, de la Itsy Bitsy FM, a avut în prim plan români din diaspora care ajută alți români să rămână conectați cu valorile țării de origine, dar și între ei. Informații despre comunități de români, proiecte impresionante care susțin părinții și copiii din Italia, Spania, Germania și Marea Britanie sunt acum disponibile în aplicația Itsy Bitsy FM și pot fi accesate gratuit de români, oriunde trăiesc ei astăzi.

Primele șapte ediții ale emisiunii „Ora Diasporei” au adus multă emoție atât în sufletele românilor din diaspora, cât și în cele ale ascultătorilor din țară. Cei care nu au ascultat live discuțiile cu liderii comunităților de români pot asculta înregistrările care se accesează gratuit în aplicația Itsy Bitsy FM. Prin aceste emisiuni avem ocazia să cunoaștem și să interacționăm cu personalități marcante ale românilor din afară granițelor țării, care împărtășesc povești de succes și experiențe care inspiră. Ascultătorii pot afla și detalii de contact ale diverselor comunități de români care îi pot susține la nevoie și cu care se pot conecta pentru a se simți „printre ai lor”.

Românii din Diaspora și cei din România suntem un neam, o voce, un suflet. Această voce trebuie să sune la unison spre beneficiul generației viitoare, prin proiecte și colaborări precum <<Mândru că sunt român>>.” spune Andreea Elena Garoafă (Grigore), Președinta Asociației Povestea Abecedarului Român din Sevilla – Spania.

„<<Mândru ca sunt român>> a adus în viața noastră alți români faini și valoroși, cu care am plănuit parteneriate internaționale, colaborări și cu care ne mândrim.” spune Mariana-Iulia Filimon, fondatoarea Centrului cultural româno-german din Ulm Neu-Ulm, Germania.

Ioana Dragoș, vice-președintele Diaspora Civică Berlin, a vorbit în cadrul emisiunii Ora Diasporei despre proiectele asociației și despre comunitatea de români din Berlin, în care sunt mulți părinți care vor să își învețe copiii limba și cultura română. Ea spune că “proiectul <<Mândru că sunt Român>> pune la dispoziție resurse valoroase pentru părinți și copii, accesibile și în străinătate, și aduce România mai aproape de comunitate”.

Secțiunea „Diaspora” a site-ului itsybitsy.ro conține acum și mai multe informații pentru românii de pretutindeni, articole despre comunități și lideri ai românilor din țările Europei. Liderii comunităților din diaspora românească sunt oameni care aleg să susțină și alți români, în mod voluntar, cu dorința de a-i ajuta pe cei plecați departe de țară, care adesea simt dorul de casă, de limba română, de mâncarea și susținerea celor ca ei. De asemenea, secțiunea „Diaspora” oferă acum oportunități de conectare între părinții români din diaspora, facilitând schimbul de experiențe și sprijinul reciproc în cadrul comunității.

Pentru că una dintre problemele românilor din diaspora este dificultatea de a menține legătura cu cultura și valorile românești, cu țara, cu tradițiile, cu limba română, precum și legătura cu alți români din țările în care trăiesc acum, aceștia au acum acces mai facil la resurse românești de valoare prin intermediul aplicației Itsy Bitsy FM și al site-ului itsybitsy.ro. În aplicație găsesc la ascultare oricând, la cerere, și 15 episoade audio pentru copii din seria „Mândru că sunt român!” cu Leon Magdan. Emisiunile audio au mare succes atât în rândul copiilor, cât și al părinților din diasporă, pentru că vorbesc despre personalități ale României, apreciate de întreaga lume, despre tradițiile și obiceiurile populare de acasă, despre patrimoniul cultural și natural al României.

Cele două noi emisiuni au fost create să vină în sprijinul românilor de pretutindeni, pentru ca aceștia să se conecteze cu rădăcinile și valorile românești și să creeze o punte de comunicare atât între generații, cât și între românii care locuiesc în țară și cei din diaspora.

Aceste emisiuni fac parte din proiectul „Mândru că sunt român! by Itsy Bitsy FM” și pot fi ascultate în aplicația gratuită Itsy Bitsy FM. Proiectul a fost finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (valoarea finanțării este de 203.900 lei, perioadă proiect: august – octombrie 2024).

Mai multe informații pe itsybitsy.ro.

 

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top