Şcoala de Folclor și Educație Muzicală „Zorilă” a dat startul înscrierilor
Şcoala de Folclor şi Educaţie Muzicală „Zorilă”, cu sprijinul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, organizează în perioada octombrie 2022 – iunie 2023 cursuri de interpretare vocal-tradiţionale pentru copii la Casa Eliad, din strada Mircea Vodă 5.
Un proiect educaţional unic în peisajul românesc, Şcoala „Zorilă” este prima şcoală de folclor privată din România. Fondată de către artiştii de folclor Lavinia Goste şi Marius Zorilă în 2020, Şcoala de Folclor și Educație Muzicală „Zorilă” asigură copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani cursuri de muzică instrumentală şi vocală prin metode educative moderne şi interactive.
Cursurile secţiei de muzică vocală sunt organizate în grupe de studiu în funcţie de vârstă (7-18 ani) şi de nivelul de cunoştinţe al elevului (începători/avansaţi). Cursurile au o frecvenţă de patru ori pe lună, iar durata unei şedinţe este de 50 de minute.
„Moștenirea culturală românească este una extrem de bogată, însă ea trebuie transmisă mai departe, explicată și înțeleasă, astfel încât să poată fi păstrată și menținută și peste secole de acum înainte. La Școala Zorilă, elevii vor avea posibilitatea să simtă pe pielea lor ce înseamnă să fii artist. Le vom oferi experiența înregistrării în Studio, prezența pe scenă alături de Orchestra “Valahia” și cel mai important, vor putea discuta cu artiști despre ce presupune o viață de artist.” Lavinia Goste – artist, profesor şi fondator Şcoala „Zorilă”
Înscrierile pentru cursurile de interpretare vocală se fac până la data de 25 septembrie 2022 prin email, la adresa [email protected], sau prin telefon, la numărul 0754867400.
Ne puteți urmări pe paginile de Facebook și Instagram ARCUB.București și pe www.arcub.ro.
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.
ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și dezvoltă anual sesiuni de finanțare nerambursabilă pentru proiectele operatorilor culturali din București.