Școala Încrederii începe „Revoluția în Educație”
Școlile din România sunt mai periculoase ca niciodată. Conform Ministerului Educației, în ultimul an școlar au fost semnalate cu aproape o treime mai multe acte de violență față de anul precedent. Mai mult, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, România se află pe locul 3 în UE în ceea ce privește bullyingul școlar, iar studiile organizației Salvați Copiii spun că 1 elev din 2 este amenințat, umilit sau agresat fizic.
Școala Încrederii, cel mai mare program de educație din România, face apel la începerea unei „Revoluții în Educație” pentru a ne menține copiii în siguranță.
Ruxandra Mercea, fondatoarea Școlii Încrederii, lucrează în educație de peste 15 ani. În calitate de CEO al Transylvania College din Cluj Napoca, o școală recunoscută la nivel internațional, a conceput un nou model de a face educație în care fiecare copil, din fiecare școală, contează.
„Sunt în educație de suficient de mult timp încât să văd că școlile noastre publice nu fac față acestui subiect dureros. Când eram elevă, îmi amintesc că băieții mă loveau în stomac atât de tare încât nu mai puteam respira sau vorbi. Fetele se batjocoreau una pe cealaltă, lăsând cicatrici emoționale adânc întipărite. Și nimeni nu era pregătit să intervină, să le ofere sprijin. La fel se întâmplă și acum, 20 de ani mai târziu. Cred că niciun copil nu ar trebui să sufere așa cum am suferit eu și mulți alții. De aceea, fac apel pentru o revoluție în sistemul nostru de învățământ. Acum, pentru copiii noștri”, spune Ruxandra.
Cum vă puteți alătura Revoluției în Educație?
Școala Încrederii face apel la toți românii să se alăture Revoluției în Educație și să își împărtășească experiențele de agresiune, hărțuire, intimidare și violență prin care au trecut în școală. Poveștile pot fi nominale sau anonime și pot fi trimise accesând linkul: www.scoalaincrederii.spunestop.ro
„Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să facem în așa fel încât fiecare copil, din fiecare școală, să conteze. Împărtășindu-vă povestea, susțineți că toți trebuie să facem mai mult pentru a ne proteja copiii și spuneți «nu» bullyingului și violenței în școlile noastre. Ulterior, noi vom face tot posibilul ca școlile înscrise în program să devină un loc sigur, iar prin cursurile și trainingurile oferite ne asigurăm că mesajul nostru ajunge la toți profesorii, părinții și elevii”, adaugă Ruxandra.
Specialiștii care studiază fenomenul și care lucrează cu victimele violenței și bullyingului spun că traumele suferite în copilărie vor avea urmări majore în dezvoltarea ulterioară ca adult, chiar și peste zeci de ani.
„Bullyingul are multe forme și multe fațete. Noi vorbim, de obicei, despre aceste forme agresive, unde există violență, bătăi între copii. Dar bullyingul este o formă de abuz care are drept consecință umilința, o emoție foarte profundă în sistemul nervos. Bullyingul apare pentru că noi nu știm cum să fim alături unii de ceilalți în comunitățile noastre. El apare inclusiv între cadrele didactice. Dacă am fi invizibili și am merge în școli sau instituții publice, ne-am înspăimânta! Nu știm să ne comportăm unii cu alții, nu știm să transmitem ceea ce nu ne place, ce nu înțelegem sau nu cunoaștem. Discrepanța între ce știm că se întâmplă și ce se raportează este foarte, foarte mare”, completează Dr. Raluca Anton, psiholog
Petronela Petrea, director al unei școli din județul Iași, s-a alăturat programului Școala Încrederii și spune că este foarte important rolul părinților și profesorilor în ruperea unui lanț bolnăvicios al abuzurilor. Adulții de azi sunt, uneori, copiii de ieri, care au fost victime ale violenței și bullyingului și nu ar trebui să perpetueze același fenomen către generațiile actuale. „Mă doare foarte mult când văd părinți care își ceartă copiii în public sau profesori care le spun copiilor că trebuie să învețe «de rușine». E clar că acești oameni au, la rândul lor, traume din trecut. Ar trebui să îi facem să conștientizeze acest lucru, să oprească la ei această armă, a rușinii, sub formă de educație. Pentru că aceasta nu este o formă de educație. Este un alt mod de a traumatiza o generație. Iar noi avem nevoie să creștem copii buni, care să aibă încredere în ei și care să poată să își afirme unicitatea în fața celorlalți”, adaugă Petronela Petrea – director Școala Gimnazială „Profesor Mihai Dumitriu”, Valea Lupului, jud. Iași
Teama de consecințe, indiferența și individualismul, minimizarea gravității situației și a efectelor și identificarea deficitară a formelor agresiunii, rămân principalele motive pentru care elevii și profesorii nu raportează cazurile de violență școlară la care sunt martori. Violența și bullyingul nu mai pot fi considerate de către școli, directori, profesori, părinți și mai ales elevi, drept ceva ce nu poate fi nici prevenit, nici combătut. Legislație în domeniu există, însă nu este suficientă, pentru că nu este o lege care să se transpună, drept dovadă numărul mic al unităților de învățământ care o aplică și care văd impactul ei pozitiv.
Cum contribuie Școala Încrederii la schimbare?
- Scade bullyingul, pentru că se schimbă strategia de gestionare a conflictelor din abordarea punitivă în una reparatorie.
- Dezvoltă competențele de leadership ale directorului și ale echipei de management a școlii.
- Ajută profesorii să găsească cele mai potrivite metode pentru a preda diferențiat.
- Ajută echipa școlii să schimbe mediul fizic (elevii sunt implicați în modificarea aspectului clasei/ școlii).
- Elevii își asumă procesul de învățare prin experiențe cum ar fi ședințe cu părinții conduse de elevi.
- Ajută școala să își asume un rol activ de educare a părinților în cunoașterea și înțelegerea copilului, prin întâlniri 1:1 cu familiile.
- Contribuie la crearea de relații sănătoase între membrii comunității școlare.
Mai multe despre program, puteți afla accesând linkul: https://scoalaincrederii.ro/prezentarea-programului/
Campania inițiată de Școala Încrederii este derulată în cadrul proiectului „POVESTEA merge mai departe — Creșterea capacității de fundraising pentru schimbare în educație.” Proiectul este derulat de Asociația Școala Încrederii, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este creșterea capacității de atragere de fonduri și asigurare a sustenabilității Asociației Școala Încrederii din Cluj-Napoca, într-o perioada de 15 luni, având ca impact pe termen lung îmbunătățirea situației beneficiarilor noștri finali.
Despre Școala Încrederii
Demarat în septembrie 2020, Școala Încrederii este cel mai mare program de educație din România, care implementează un nou model de școală românească, în care fiecare copil contează, profesorii au grijă de elevi, directorii sunt lideri și părinții se implică. Durata programului este de 5 ani pentru fiecare instituție de învățământ înscrisă. După 2 ani de la lansare, Școala Încrederii lucrează deja cu 200 de școli și grădinițe de stat din 36 de județe din România, o comunitate de 100.000 de copii și 10.000 de adulți. Alte 177 de școli sunt pe lista de așteptare.
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile.
Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.