Now Reading
Spiderman, Batman sau Superman? Promovarea valorilor în educaţia timpurie într-o societate dinamică

Spiderman, Batman sau Superman? Promovarea valorilor în educaţia timpurie într-o societate dinamică

Valorile influențează modul în care oamenii gândesc și simt în legătură cu situații specifice, acțiuni și persoane și, ca atare, motivează acțiunile și evaluarea altora și a propriei persoane (Schwartz, 1992). Studiile academice din domeniu ilustrează că, deși copilăria mijlocie și timpurie a fost în mod tradițional neglijată în ceea ce privește importanţa promovarii unor valori fundamentale, aceasta este totuși esențială pentru dezvoltarea socială și cognitivă a copiilor.

Progresul cognitiv și schimbările în capacitatea de autoreglare emoțională în special în copilăria timpurie, dar și capacitatea copiilor de a gândi din multiple perspective sunt de așteptat să conducă la dezvoltarea valorilor, implicate în evaluarea sinelui și a altora.

Curajul – încurajarea explorării de noi oportunități

Curajul este o valoare fundamentală, menită să îi ajute pe copii să își depășească fricile și să își exploreze potențialul. Prin oferirea unui mediu sigur și de susținere, copiii pot fi încurajați să încerce lucruri noi și să își exprime gândurile și sentimentele fără frică de judecată sau respingeri. De asemenea, încurajarea copiilor să își ofere ajutorul și să fie altruiști în relaţia cu ceilalți, conduce și la satisfacție personală, un sentiment atât de împlinitor pentru ei.

Ȋncurajarea explorării de noi oportunități modelează capacitatea copiilor de a se adapta mai ușor unor situaţii noi; capacitatea de adaptare fiind una dintre abilităţile esenţiale care îi pregatește pentru etapele viitoare de dezvoltare personală, dar și pentru integrarea lor în societate.

Responsabilitatea – învățarea consecințelor acțiunilor

Responsabilitatea este o altă valoare crucială pentru dezvoltarea copiilor, aceasta promovând importanţa respectării angajamentelelor. Prin stabilirea unui set de reguli si limite clare și prin modelarea comportamentului responsabil, copiii învață să își asume sarcini și obligații în funcție de vârsta și nivelul lor de dezvoltare.

Părinții pot arăta copiilor cât de important este să tratezi pe toată lumea cu respect și echitate folosind exemple din viața de zi cu zi sau prin implicarea cu încredere a copiilor în activitățile casnice sau de familie, menite nu doar să-i responsabilizieze, ci și sa-i determine să aprecieze eforturile părinţilor sau ale adulţilor implicaţi in procesul educaţional și de formare.

de 

Citește articolul integral pe Revista Cariere

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top