Now Reading
Teama de dentist, învinsă prin joc și creativitate

Teama de dentist, învinsă prin joc și creativitate

Revista Psychologies
teama-de-dentist-învinsă-prin-joc-și-creativitate

Atunci când vorbim despre stomatologie, relaţia dintre pacient și medic este esenţială pentru modul în care este percepută vizita la cabinet: cu teamă, cu îndoială sau cu încredere.

„Cea mai eficientă educaţie pentru un copil constă în joaca lui cu lucruri frumoase”, spune Platon despre joc și copilărie. Această viziune descrie poate, cel mai bine, misiunea medicilor DENT ESTET 4 KIDS de a-i ajuta pe copii să înveţe cât de importantă este sănătatea lor orală.

Teama de dentist este unul dintre principalele motive pentru care copiii, dar și adulţii, amână sau evită complet controalele stomatologice periodice, atât de necesare pentru a avea dinţi sănătoși toată viaţa.

„Pentru mulţi dintre noi, frica de stomatolog este consecinţa unor experienţe mai puţin plăcute pe care le-am avut în  copilărie sau de-a lungul timpului și pe care, de cele mai multe ori, le proiectăm asupra copiilor noștri. O astfel de abordare se adaugă emoţiei pe care copiii o resimt inevitabil atunci când iau contact cu un mediu nou, nefamiliar, cu
instrumentele din cabinetul stomatologic, dar și cu teama că tratamentul ar putea fi dureros”, spune psihologul Bianca Radu.

DENT ESTET 4 KIDS – concept unic în România

Pentru că efectele unei astfel de abordări pot pune în pericol sănătatea orală a copiilor, DENT ESTET a introdus pe piaţa de stomatologie din România un concept unic.

Într-un mediu primitor și vesel, copiii trăiesc o adevărată poveste atunci când trec pragul clinicilor. Totul, de la decoruri și jucării, până la aparatura de ultimă generaţie și materialele folosite, este personalizat și adaptat dorinţelor și nevoilor micilor pacienţi.

Iar una dintre aceste nevoi este chiar acomodarea în cabinetul stomatologic. Bazându-ne pe o experienţă de peste 20 de ani în furnizarea de servicii de excelenţă, am creat o divizie specială – HypnoTherapy – destinată deopotrivă pacienţilor din clinicile pentru adulţi și copii.

Psihologii Bianca Radu, Alexandra Baciu, Radu Sărăndan și Elena Cazacu contribuie, astfel, la construirea relaţiei între medic și pacient, fie că vorbim despre gestionarea durerii, a anxietăţii sau a unor probleme medicale, precum și de îmbunătăţirea experienţei în scaunul stomatologic.

Acomodarea pacientului anxios cu medicul dentist

Ghidat de psiholog, prin joc, în cazul copiilor și comunicare, în cazul adulţilor, pacientul anxios învaţă să depășească stări emoţionale și temeri care îl împiedică să beneficieze de tratamentele stomatologice, chiar dacă acestea sunt acum moderne, eficiente și cu un grad ridicat de confort.

Respectând principiile terapiei ericksoniene conversaţionale, abordarea psihologului și a echipei de medici este personalizată în funcţie de nevoile fiecărui pacient, de vârsta acestuia, precum și de caracteristicile individuale. În cazul copiilor, aceștia sunt ajutaţi să se familiarizeze cu instrumentarul folosit de dentist, li se explică pas cu pas ce urmează să se întâmple în cabinet și sunt încurajaţi atunci când parcurg fiecare etapă a planului de tratament.

De multe ori, însă, un pacient poate avea o stare de anxietate ridicată, o fobie profundă de durere și de dentist, dar și probleme grave de natură medicală, iar intervenţia psihologului ar putea fi una de durată. În astfel de cazuri, medicul va stabili dacă intervenţia psihologului este suficientă sau dacă trebuie să se apeleze la diverse forme de sedare, pentru tratarea corectă a pacientului.

Munca în echipă – cheia succesului în stomatologie

Pentru că munca în echipă este cheia succesului în stomatologie, și nu numai, DENT ESTET organizează cursuri de perfecţionare în hipnoza medicală conversaţională, destinate specialiștilor interesaţi să descopere noi tehnici de relaţionare cu pacientul.

În cadrul acestor cursuri coordonate de psihologul Bianca Radu, participanţii primesc informaţiile de care au nevoie pentru a putea gestiona cu succes anxietatea sau senzaţia de disconfort și durere resimţite de pacient pe parcursul procedurilor medicale, indiferent de natura acestora.

O relaţie bazată pe încredere între medic și pacient înseamnă, de fapt, o experienţă confortabilă în cabinet și, implicit, un act medical realizat ireproșabil, în beneficiul celui care are nevoie de tratament.

bianca-radu-dentestet4kids-2

Cursurile HypnoTherapy – o experienţă de viaţă

Și pentru că „jocul este începutul cunoașterii”, participanţii la cursurile HypnoTherapy vor avea șansa de a experimenta chiar ei care sunt beneficiile tehnicilor de hipnoză aplicate în stomatologie.

„Dincolo de a fi un curs de hipnoză, este, în primul rând, o experienţă de viaţă, care te motivează și te ajută să-ţi conștientizezi resursele, pentru a reuși în orice îţi propui.”, spune dr. Denisa Sgîea, medic stomatolog pediatru DENT ESTET 4 KIDS.

Cursurile s-au desfășurat deja în trei orașe, București, Sibiu și Timișoara, iar în toamna acestui an este programată o nouă ediţie, dedicată specialiștilor din orice domeniu interesaţi să atingă un nou standard în activitatea profesională.

În condiţiile în care teama de stomatolog afectează peste 60% din populaţia lumii, conform statisticilor, modul în care este abordat acest fenomen este esenţial în educarea micilor pacienţi privind importanţa igienei orale pentru transformarea acestora în adulţi responsabili de propria sănătate.

O experienţă plăcută la stomatolog îl va ajuta pe copil să înveţe că obiceiurile sănătoase, precum periajul dentar de două ori pe zi și folosirea aţei dentare, dar și vizitele periodice la cabinet și ședinţele de profilaxie sunt soluţia pentru a avea dinţi sănătoși și frumoși întreaga viaţă.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top