Now Reading
Tineri voluntari români vorbesc despre o justiție prietenoasă

Tineri voluntari români vorbesc despre o justiție prietenoasă

Revista Psychologies
tineri-voluntari-români-vorbesc-despre-o-justiție-prietenoasă

Implicarea socială a tinerilor pare dificilă dacă ascultăm unele voci. Totuși în organizații sunt mulți tineri voluntari care lucrează pentru idealurile lor. De exemplu, un grup de tineri entuziaști s-au implicat voluntar în proiectul I-RESTORE, un proiect de promovare a ideii de justiție restaurativă și a practicilor restaurative în rândul specialiștilor, dar și al profesorilor și copiilor.

Ei au făcut asta pentru a se asigura că toți copiii au un viitor, chiar și cei care intră în contact cu justiția în diferite moduri. Practicile restaurative sunt prietenoase pentru copii și urmăresc o mai bună protecție a acestora. Printre beneficiile lor, se pot menționa următoarele:

  • se pot folosi în justiție, dar și în școli;
  • victima poate depăși trauma, momentul dificil și poate ajunge la vindecare emoțională;
  • se rezolvă un conflict în mod participativ și se poate a preveni un alt conflict;
  • se reduce bullying-ul;
  • copiii au posibilitatea să-și exprime grijile și incertitudinile pentru a fi înțeleși;
  • se elimină prejudecățile față de copilul bun și copilul rău din acțiune. Există doar copii care au nevoi și probleme care îi fac să acționeze ca un sistem de apărare față de acestea;
  • ajută la reintegrarea în societate a copiilor și tinerilor care au comis infracțiuni;
  • adulții pot să comunice mai ușor cu tinerii/ copiii și vor putea să-i ajute;
  • practicile restaurative vor face ca făptuitorul copil să înțeleagă ce a greșit, iar adulții să-l ajute să își creeze o viață mai bună.

Proiectul I-RESTORE („O mai bună protecție a drepturilor copiilor victime prin justiție restaurativă”) și-a propus să promoveze acest concept în cazurile în care sunt implicați copii cu rolul de victimă și să ajute copiii să solicite o mai bună protecție în procese de justiție. De asemenea, scopul a fost ca ei să înțeleagă mai bine drepturile pe care le au, să devină puternici susținători ai acestora și ai unei justiții prietenoase cu copiii. Proiectul s-a desfășurat în trei țări, Albania, Grecia și România, în perioada 2019-2021, cu participarea unor copii voluntari și a unor specialiști în justiție restaurativă (judecători, juriști, mediatori).

Copiii și tinerii din Consiliul Consultativ al proiectului din România au realizat o serie de materiale video și scrise (afișe, broșuri) care vor ajunge la colegii lor din școli și licee pentru a-i informa cu privire la justiția restaurativă.

Material video

Materialul video a fost creat cu sprijinul copiilor și tinerilor români care au participat la consultări în proiectul I-RESTORE. În acest material tinerii prezintă conceptul de justiție restaurativă și își expun punctul de vedere referitor la practicile restaurative, medierea unui conflict, situația unui copil victimă implicat în procese de justiție. Tinerii atrag atenția asupra efectelor pe termen lung pe care le au conflictele și cer un dialog real între copii și adulți.

Broșură pentru copii

Tinerii au realizat și o broșură pentru copii cu informații simplificate, ușor de înțeles. În termeni  simpli ei au prezentat părțile implicate în procesul restaurativ (victima, făptuitorul, facilitatorii, etc.) și beneficiile pe care justiția restaurativă le poate aduce în școli și în alte comunități. Citind această broșură copii vor înțelege care sunt practicile restaurative, unde, când și cum se aplică acestea.

https://childhub.org/ro/resurse-multimedia-protectia-copilului/justitia-restaurativa-pe-intelesul-copiilor

Broșură pentru profesioniști

Această broșură se adresează părinților, profesorilor, profesioniștilor din domeniul juridic. Broșura explică de ce este necesar să se apeleze la justiție restaurativă și modul în care practicile  restaurative pot îmbunătăți relația dintre copiii și adulți. Astfel, copiii vor avea posibilitatea să-și exprime grijile și incertitudinile pentru a fi înțeleși, iar adulții vor putea să comunice mai ușor cu tinerii/ copiii și vor putea să-i ajute.

https://childhub.org/ro/resurse-multimedia-protectia-copilului/justitia-restaurativa-pentru-profesionisti

Poster

Poster Ro onlinePosterul  cuprinde elementele care ilustrează cel mai bine conceptul de justiție restaurativă: cele două părți puse față în față, ca participanți la procesul de mediere. În acest proces este nevoie de curaj, empatie și dialog pentru a se ajunge la vindecare emoțională. Posterul prezintă cuvintele-cheie care descriu practica reparativă.

https://tdh.ro/ro/poster-ilustrativ-pentru-conceptul-de-justitie-restaurativa

Ce este justiția restaurativă?

Justiția restaurativă este o abordare a justiției orientată pe repararea răului făcut în urma unei infracțiuni. Ea presupune implicarea tuturor celor afectați pentru a ajunge la o înțelegere comună a celor întâmplate și la un acord cu privire la modul în care prejudiciul sau infracțiunea pot fi reparate.

JR se concentrează asupra nevoilor și drepturilor victimei, motivației celor în cauză și asupra rolului comunității. Justiția restaurativă este o metodă prin care copilul făptuitor, victima (numai cu acordul său) și, după caz, alte persoane și membri ai comunității participă activ, împreună, la soluționarea problemelor care decurg din infracțiune. Procesul restaurativ poate include medierea, concilierea, conferințele și cercurile restaurative, dar și alte practici, precum despăgubirile, compensațiile, consiliile comunitare și munca în folosul comunității.

Proiectul I-RESTORE este coordonat de Fundația Terre des hommes Ungaria în parteneriat cu Terre des hommes România, Terre des hommes Albania, Terre des hommes Grecia, European Forum for Restorative Justice Belgia și Restorative Justice Netherlands (Olanda) și este cofinanțat prin Programul „Justiție” (2014-2020) al Uniunii Europene.

Proiectul i-Restore este finanțat de Programul Justiție al Uniunii Europene (2014-2020). Conținutul acestui comunicat reprezintă doar opiniile autorului și este responsabilitatea sa exclusivă. Comisia Europeană nu acceptă nicio responsabilitate pentru utilizarea informațiilor pe care le conține.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top